Interviul a fost publicat în revista CSU Fans Magazin realizată de către fanii baschetului la fiecare meci din Sala Transilvania a echipei BC CSU Sibiu. Aceasta este redactată voluntar de către fanii sibieni și are suportul financiar al Consiliului Local Sibiu prin Primăriei Municipiului Sibiu, fiind finanțată prin Agenda Comunității. Mai multe articole și interviuri pot fi citite în revista CSU Fans Magazin. Toate numerele ale acestei reviste pot fi găsite și online, pe site-ul www.csufans.ro

Alin Duță are 50 de ani, iar profesia lui nu are nimic de-a face cu sportul. Totuși, de-a lungul timpului a făcut o mare pasiune pentru baschet, iar din 1978 este suporter al echipei locale. De trei ani, în timpul liber are una din cele mai interesante ocupații – este mascota echipei BC CSU Sibiu. Suporter al baschetului sibian este din 1978, iar atunci când a fost ridicată problema lipsei unei mascote a echipei, a simțit că are o datorie față de echipa sa și s-a oferit voluntar.

Reporter: Te rog să te prezinți în câteva rânduri. Care este viața ta în afara terenului?

Alin Duţă: Numele meu este Alin, am 50 ani și de profesie sunt bobinator motoare electrice. În afara profesiei de bază, de 12 ani sunt și arbitru în Campionatul Național de Raliuri și Viteză în Coastă, organizate de FRAS.

Rep: De ce ai ales să fii mascota frumoasei noastre echipe?

A.D.: Întâmplător. Eram cu un prieten și cu Horațiu Floca la barul sălii la o cafea. Horațiu ne spunea că are neapărat nevoie de cineva să se îmbrace mascotă, pentru că dorește să facă o prezentare deosebită la meciul care urma să aibă loc a doua zi. Cum merg din 1978 la meciurile echipei din vechea sală am zis că trebuie să ajut cum pot și m-am oferit să mă îmbrac în vultur!

Rep: Cum simți meciurile atunci când ești acolo jos, alături de jucători și totuși aproape și de suporteri?

A.D.: E total diferit de ce vedeam din tribună. Foarte multe greșeli și faulturi se văd de aproape și credeți-mă, de multe ori arbitrii sunt înjurați pe nedrept (nu vreau să apăr arbitrii că mai și greșesc). Un alt aspect este că ești mult mai aproape de jucători și îi simți cum trăiesc la freamătul suporterilor. Interacționez și cu arbitrii cu care am de cele mai multe ori discuții scurte, dar distractive. Nu în ultimul rând, vreau să vorbesc despre minunații suporteri pe care îi mai îndemn și eu să încurajeze echipa, deși nu prea au nevoie, că ei cânta într-una. Chiar vreau să le spun că ți se face pielea de găină când toată sala strigă CSU, CSU. Nu aveți idee ce forță sunteți și ce presiune puneți pe adversari! Țineți-o tot așa!

Rep: Care e cea mai frumoasă amintire a ta de când esti mascotă?

A.D.: Sunt două. Una de acum doi ani parcă de la All star Game la Cluj când ne-am adunat mascote de la vreo șase echipe. A doua, când am intrat în vestiar să-i felicit pe băieți și pe antrenori după o victorie cu U Cluj. Acela a fost unul din puținele momente când am stat alături de jucători în vestiar.

Rep: Dar cea mai amuzantă?

A.D.: Amuzante am tot două. Prima, am intrat îmbrăcat în vultur peste cei de la U Cluj strigând CSU CSU, din greșeală confundând vestiarele!! A doua, acum vreo două luni am mers în fața galeriei, venind la sală doar la pauză și am dat tonul la un cântec, moment în care jandarmii s-au dus să verifice dacă Florin Iacob e la „locul” lui. Au crezut că ne-am schimbat! Toată stima pentru ce face acest băiat Florin și cât suflet pune pentru CSU!

Rep: Ai luat vreodată în considerare posibilitatea de a renunța și de a „preda ștafeta” altcuiva?

A.D.: Cred că momentul acesta este aproape, deși sufletul meu este ca acum 39 de ani când am mers prima oară la baschet. Îmi amintesc ce vremuri frumoase erau atunci cu Vulc, Apostu, Daian, Copăcean, Bretz, Phalegy, Claudiu Muntean, Pelger, TOCI…dar fizic parcă e tot mai greu!