Comitetul Internațional Olimpic s-a întrunit joi, 9 iunie, în Elveția, acolo unde a anunțat o decizie istorică pentru mișcarea sportivă și anume includerea baschetului 3 la 3 în programul olimpic. Așadar, începând cu Jocurile Olimpice din vara lui 2020 din Tokyo, Japonia, baschetul 3 la 3 va fi disciplină olimpică.
Dacă până în prezent, această disciplină sportivă se întâlnea cel mai des pe străzi, dar și în competiții organizate exemplar, din anul 2020, 64 de sportivi, 32 băieți, respectiv 32 fete, vor avea oportunitatea de a lupta pentru medalii olimpice prin intermediul acestui sport spectaculos.
„Este o zi istorică pentru FIBA și baschetul 3x3. E o recunoaștere după 10 ani de muncă foarte grea. Decizia Comitetului Internațional Olimpic încurajează FIBA să continue să promoveze disciplina noastră urbană. Important pentru noi este și faptul că ne oferă, de asemenea, o nouă șansă pentru medalii la Jocurile Olimpice și ca visul unui drum de pe străzi direct la Jocurile Olimpice a devenit realitate pentru jucătorii de 3x3. Suntem extrem de recunoscători pentru decizia de azi a Comitatului Internațional Olimpic”, a declarat Patrick Baumann, secretarul general FIBA.
România este deja mai mult decât obișnuită cu această disciplină sportivă, având pe parcurs performanțe notabile, iar prin intermediul FRB și SportArena, unul dintre cei mai consacrați promotori de baschet 3 la 3 de pe întregul mapamond, în 2014 s-a organizat la București prima ediție a Campionatului European de Baschet 3 la 3, acolo unde Angel Santana, Bogdan Popescu, Cătălin Vlaicu și Vasile Ștefan au cucerit aurul continental. De asemenea, în 2016, a venit rândul fetelor să obțină o medalie, de argint, tot la București, prin intermediul baschetbalistelor Gabriela Mărginean, Anca Șipoș, Sonia Ursu și Andra Haas.
*Foto: fiba.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!