Campioana României en-titre la baschet masculin și singura reprezentativă a țării rămasă în competițiile europene, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, traversează o perioadă extrem de delicată, după ce a pierdut cel de-al doilea meci consecutiv în grupele principale ale FIBA Europe Cup. Alb-negrii au cedat pe teren propriu în fața belgienilor de la Belfius Mons-Hainaut, scor final 77-80, iar calificarea în faza optimilor de finală ale FIBA Europe Cup se va juca în ultima etapă, mai exact, săptămâna viitoare.
Meciul din Polivalenta clujeană a început clar sub dominația formației vizitatoare, Mons având un prim sfert excelent, câștigat în cele din urmă la 13 puncte diferență cu un parțial de 28-15. Sfertul secund a început cu trupa lui Silvășan mult mai motivată și mult mai atentă pe ambele faze de joc. Gazdele au condus actul al 2-lea, iar în urma unui parțial de 21-14 au reușit să vină în spatele adversarilor la 6 puncte, scor la pauză 36-42. După revenirea de la vestiare formația ardelneaă a continuat în aceeași notă, din contră chiar, mult mai agresivi și extrem de motivați să întoarcă rezultatul de partea lor. Sfertul cu numărul 3 a aparținut tot clujenilor, care s-au impus la 11 puncte cu un parțial de 25-14, intrându-se în decisiv cu un 61-56 de partea celor de la U-BT Cluj. Forma de moment arătată în sferturile 2 și 3, respectiv cele 5 puncte avans îi îndrepta spre cei de la U-BT Cluj spre victoria finală, însă lucrurilea aveau să se desfășoare exact pe invers. Amfitrionii au cedat fizic și psihic din nou și treptat au scăpat meciul din mână, respectiv victoria. Belgienii și-au adjudecat actul cu numărul 4 la 8 puncte diferență, 24-16, respectiv partida la 3 puncte diferență, scor final 80-77.
Miha Lapornik cu 17 puncte marcate, Giordan Watson tot cu 17 și Zeljko Sakic cu 14 au fost principalii marcatori ai Clujului în acest meci, fiind urmați de Lasan Kromah cu 12, Ousmane Barro cu 8, Adomas Drungilas cu 5 și Andrei Calinicenco cu 2. De cealaltă parte, din lotul belgienilor s-au evidențiat Green cu 21, iar Demps și Jones cu câte 14 de fiecare, respectiv Tiby cu 12.
În urma acestui rezultat U-BT Cluj a ajuns pe locul 3 în Grupa L, având 7 puncte acumulate, 2 victorii și 3 înfrângeri, la fel ca și Belfius Mons-Hainaut. Pentru a se califica în optimile de finală ale FIBA Europe Cup, U-BT este obligată să învingă etapa viitoare pe Keravnos la Cluj, iar în același timp Donar să treacă pe teren propriu de Mons.
Săptămâna viitoare pe data de 6 februarie se joacă primul meci din această grupă infernală, în Olanda, între Donar și Mons, în timp ce decisivul dintre U-BT Cluj și Keravnos este programat miercurea, 7 februarie, cu începere de la ora 20:00.
*Foto: fiba.basketball
9 comentarii la aceasta stire:
Nashpa!
cu 7 ani în urmă (31.01.2018)Din pacate , baschetul romanesc este la pamant. Suntem printre ultimii din Europa.
Realitate!
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)Eu asta o spun de mai bine de jumatate de an. E jale si viitorul arata mai rau decat este astazi. Oameni buni suntem nimeni cu acte suntem batuti si de bulgari si unguri. Ce este si mai rau este ca la nivelul asta de cupe europene apare doar U-BT restul insolventa, probleme financiare, jucatori schmbati si rulati in prostie. Baschetul romanesc arata rau foarte rau in zilele astea. Un jucator precum Kariniauskas care nu misca in Europa este unul din liderii Oradei asta spune multe foarte multe de ceea ce astazi se joace pe meleagurile romanesti. Oare cat timp sa mai fim partasi la o asemenea agonie?
S
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)Mi se pare ca belgienii au facut un meci extraordinar, au avut procentaje foarte bune in ciuda apărării foarte agresive a noastre
Cred ca totusi vom reuși să ne mobilizam sa învingem pe Keravnos si astfel sa obținem calificarea. Cat despre campionat la ce echipe sunt, mi greu sa cred ca va putea cineva sa ne bata intr-o serie de 5 meciuri
Raduv
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)Intr-o serie de 5 meciuri, la felul in care jucam, ne-o luam sigur de la Sibiu și Steaua... posibil si de la Oradea. Următorul hop va fi cu Sibiul in semifinală cupei României.
@u66
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)Tot respectul pentru Cluj dar sper sa va dam o mama de bataie in Cupa sa mai veniti si cu picioarele pe pamant. Nu contesta nimeni valoarea voastra dar deja credeti ca Pitesti e Dinamo si ca 100% o sa castigati? Sa va aduc aminte cum ati castigat meciul la Pitesti, Cupa anul trecut?
@u66
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)Pana la eventualul meci cu Sibiu, avem de trecut un test foarte greu, cu echipa pitesteana. Daca ne prezentam asa cum ne-am prezentat aseara in primul sfert, e suficient ca Troupe si/sau Kostoski sa fie in forma astfel incat sa fim eliminati inca din primul meci :). Plus, sa nu uitam ca, cel mai probabil, vom juca si fara Torok, nu cred ca se va reface oricum complet pana peste 10 zile. Sa avem rabdare si sa luam fiecare meci pas cu pas, zic. La cat de inconstanti suntem, aproape nimic nu mai e sigur la noi...
mda
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)daca nu a arbitrat dragos nicolae...
...
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)Te-ai trezit tu sa comenteze
Re
cu 7 ani în urmă (01.02.2018)Comentezi*
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!