Naţionala U18 feminină a ţării noastre a câştigat primul meci al Campionatului European U18 Divizia B, competiţie găzduită chiar de Bucureşti. Astfel, România a învins Luxemburgul în partida inaugurală cu scorul de 62-53.
În faţa a peste 400 de spectatori prezenţi în Arena de Baschet din Capitală, sportivele pregătite de Mădălin Piperea, Liviu Manea şi Romela Cristea au încheiat la egalitate sfertul de debut cu echipa similiară a Luxemburgului, 16-16. Secvenţa secundă a fost adjudecată de tricolore cu 16-11, ceea ce a făcut ca fetele noastre să intre la pauză în avantaj, scor 32-27.
Primul sfert al reprizei secunde s-a scurs în aceeaşi notă ca şi primul sfert al jumătăţii inaugurale, cele două naţionale de juniori mergând cap la cap pe parcursul celor 10 minute, minute care s-au încheiat cu un parţial de 16-16. Înaintea actului decisiv, tabela din arena bucureşteană indica 48-43 pentru România, iar ultimele 10 minute de joc se anunţau incendiare. Totuşi, România condusă din teren foarte bine de Ioana Ghizilă şi Andreea Creţu a reuşit să-şi adjudece şi ultima secvenţă cu 14-10 şi implicit confruntare la 9 puncte diferenţă, 62-53.
Punctele României în acest meci au fost marcate de Ioana Ghizilă 14 (6 recuperări, 4 pase decisive), Andreea Creţu 14, Alina Podar 11 (5 recuperări), Ana Ferariu 10 (10 recuperări), Adelina Şerb 7 şi Ecaterina Armanu 6. De cealaltă parte, din lotul adversarelor s-au remarcat Jessy Goergen cu 18 puncte şi Michelle Dittgen autoare a 12 puncte şi 11 recuperări.
Astfel, România a debutat cu dreptul la Europeanul Divizia B de la Bucureşti, într-o zi în care în cadrul aceleiaşi grupe B, Danemarca a trecut de Grecia cu 72-62, în timp ce Islanda a stat.
În ziua secundă, azi, 31 iulie, tricolorele vor da piept începând cu ora 18:00 în Arena de Baschet cu Danemarca, în timp ce Islanda se va duela cu Luxemburg.
*Foto: Facebook Federatia Romana de Baschet
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!