Stiri Acvile

CE U20 F – România pierde clar în fața Marii Britanii

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
09.07.2017

Echipa națională a României U20 feminin a suferit al doilea eșec la rând în cadrul Campionatul European Divizia B de la Eliat, Israel. Formația noastră a cedat în fața echipei similiare a Marii Britanii cu scorul de 74-48.

Prima repriză a întâlnirii a fost una destul de echilibrată. După un start bun al britanicelor, elevele lui Dan Calancea au echilibrat ostilitățile și diferența la pauză era doar de 5 puncte. După revenirea de la cabine, Marea Britanie a tranșat partida cu un parțial de 28-12 în sfertul trei al confruntării.

Ana Ferariu a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre cu 16 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. S-a mia remarcat Ioana Ghizilă cu 15 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive.

g. Gayle și G. Nikitinaite au fost cele mai bune marcatore ale Marii Britanii, fiecare cu câte 20 de puncte înscrise.

România a suferit al doilea eșec în cadrul Grupei B, după ce în prima partida a pierdut la limită în fața Belarusului. Pentru reprezentativa noastră urmează mâine, 10 iulie, un meci în companiei Croației.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii