Stiri Acvile

CE U20M. România, depășită și de Olanda

Paul Olar

Paul Olar
14.07.2015

Echipa națională de tineret a României nu se regăsește la Campionatul European din Ungaria. Baschetbaliștii lui Claudiu Fometescu au fost învinși luni seara de reprezentativa similară a Olandei cu scorul de 80-54.

Startul mai inspirat de partidă aparține olandezilor, care se desprind la 6-0. Bogdan Pogăcean înscrie primele puncte ale României. Tot baschetbalistul clujenilor de la U-BT ne ține în joc, egalând ulterior la 15. Totuși, adversarii își adjudecă actul întâi, scor 17-15.

Chiar dacă tricolorii se țin aproape în debutul sfertului al doilea, Olanda reușește să se desprindă. Practic, naționala din Țara Lalelelor beneficiază de numeroase coșuri de trei puncte marca Franke, Nguyen sau Rosenmuller. Astfel, ultimul jucător amintit înscrie pentru 38-25. Din acel moment, România nu mai contează în joc și bifează al treilea eșec la rând.

Yannik Franke a fost  cel mai bun component al învingătorilor, din moment ce a strâns 24 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive. Vincent Nguyen a strâns 11 puncte și o recuperare, iar Pim De Vries a contribuit prin 8 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă.

De cealaltă parte, Csongor Barabasi a pus pe tabelă 11 puncte, alături de 3 assist-uri și 2 recuperări. Tot 11 puncte a totalizat și Bogdan Pogăcean, pe lângă 3 recuperări și o pasă decisivă. Adrian Oprea a contabilizat 10 puncte și 5 recuperări.

România va juca, așadar, în turneul pentru ocuparea locurilor 9-18. Primul oponent al conaționalilor noștri este Kosovo.

*Foto: fibaeurope.com

8 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    jenant
    O echipa formata din jucatori care cocheteaza cu liga I si care se pregatesc , majoritatea cu echipele de prima liga. Unii au prins minute importante, dragoste de ex . Cu toate acestea echipa noastra a fost zdrobita a 2a oara. Au inceput bine, probabil pana ne-au citit apoi ne-au omorat cu aruncarile de 3 si cu puncteke pe contraatac dupa TO. Banca noastra nu a reactionat.
    Suntem departe de baschetul european

    cu 9 ani în urmă (14.07.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe start :

    Umilitor
    Bancă nu reacționează ,antrenorii depășiți...,eu aștept u18 dar am înțeles ca emi cate nu va participă.....

    cu 9 ani în urmă (14.07.2015)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      u18
      Si eu astept U 18 dar am o strangere de inima. Cu sau fa CAte ar trebui sa intre in primele 8 , altfel...chiar ca ne imbatam cu apa rece...

      cu 9 ani în urmă (14.07.2015)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe start :

    U18
    Corect

    cu 9 ani în urmă (14.07.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe start :

    U20
    Dacă pierd și cu kosovo ,Moldova ultimul loc noi penultimul

    cu 9 ani în urmă (14.07.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe baloo :

    MVP
    Daca ne uitam pe statistici este jenant ce au realizat ultimii 2 jucatori declarati MVP U20 , Covaciu si Rasty .Aproape toate echipele ( nu vorbesc de Moldova , Kosovo sau Albania) au jucatori care activeaza constant in prima divizie din tarile lor . La noi a prins doar Dragoste minute pana au adus cei de la CS U rebuturile straine in rest altii doar 2-3 minute . Daca acest lot cuprinde pe cei mai valorosi jucatori de U20 din tara atunci suntem intr-o lume paralela cu bachetul . Aici s-a ajuns datorita regulamentului referitor la obligativitatea jucatorilor romani pe teren . Bravo frb !!!

    cu 9 ani în urmă (14.07.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ucj :

    U20
    Asa este, banca ar trebui sa-l invete pe Dragoste la U20 sa dribleze mingea, sa ameninte cosul si sa aiba aruncare de 3 :O
    In rest, sunt de acord cu baloo - aici am ajuns in ani intregi in care nu s-a lucrat cu juniorii, in care nu au fost introdusi romani in teren, fiind preferati toti americanii care jucau baschet in curtea scolii. Sper macar sa reuseasca un rezultat bun cei de la U18, care sunt intr-adevar o generatie de exceptie !

    cu 9 ani în urmă (14.07.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ucj :

    Completare
    @Start, cam acolo ne e locul dpdv baschetbalistic ! Nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece cum zice un moldovean - aceeasi generatie plus jucatori din lotul actual de U18 au facut anul trecut o performanta mai buna ? Stiu, logic ar fi sa progresam de la an la an, insa cu jucatori care nu prind minute nici in Liga 1 este imposibil ! Si nu sunt de vina jucatorii ca nu au experienta de joc, ci cluburile care nu le acorda nicio sansa pentru ca alearga dupa rezultate pe termen foarte scurt !

    cu 9 ani în urmă (14.07.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii