CSU Sibiu a încheiat aventura europeană cu un eșec pe terenul celor de la BK Pardubice. Deși au mers în Cehia hotărâți să obțină calificarea în turul al doilea al FIBA Europe Cup, jucătorii lui Dan Fleșeriu nu au putut ține pasul cu cehii de la Pardubice, care au făcut un meci bun pe teren propriu, învingând pe BC CSU Sibiu cu scorul de 77-64.
Din tribune, sibienii au fost susținuți de peste 70 de suporteri care au făcut deplasarea în Cehia. Din păcate, aportul fanilor nu a fost suficient pentru ca Sibiul să poată spera la o victorie. Cehii au început bine partida și au continuat în aceeași notă, conducând pe aproape întreaga durată a meciului. O singură dată s-a înregistrat egalitate, la scorul de 5-5.
Partida a început la fel ca la Sibiu, cu cehii la conducere, care aveau 5-0 după primele minute de joc. Lawrence Kinnard a făcut 5-2, iar sibienii au mai punctat o dată, egalând la 5. A venit imediat replica cehilor, care s-au menținut la conducere pe toată durata actului inaugural, tabela de marcaj indicând scorul de 20-15 după primele 10 minute.
Sibienii au început bine actul secund, apropiindu-se repede la 2 puncte: 20-18. Cehii nu au lăsat garda jos și s-au menținut la conducere. 30-21 era scorul la jumătatea secvenței a doua, însă galben-albaștrii au mai recuperat din deficit până la pauză, diferența fiind de doar 5 puncte la intrarea în vestiare: 42-37.
Penultimul act le-a aparținut cehilor. Deși jucătorii lui Dan Fleșeriu s-au menținut aproape în primele minute, dubla reușită a lui Burnett din afara semicercului o ducea pe BK Pardubice la 9 puncte: 52-43. În vreme ce sibienii au risipit numeroase mingi, cehii au fructificat atacurile, distanțându-se și la 21 de puncte. La finalul secvenței a treia, diferența era de 18 puncte în favoarea cehilor: 70-52.
Sibienii au mai recuperat din deficit în ultimele minute, dar nu suficient pentru a mai putea schimba soarta partidei. Cehii s-au impus cu scorul de 77-64 și merg mai departe în FIBA Europe Cup.
Cel mai bun jucător al cehilor de la BK Pardubice a fost Scott Martin, care a încheiat în double-double cu 26 de puncte și 10 recuperări. De la CSU Sibiu s-a remarcat Kevin Capers cu 22 de puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive și 3 intercepții.
*foto: Ana-Maria Mătușoiu
26 comentarii la aceasta stire:
Mda
cu 7 ani în urmă (27.09.2017) RaspundeNe-am facut putin de rusine si-n Europa. Se pare ca va urma un an tare greu...
!!!!!
cu 7 ani în urmă (27.09.2017) RaspundeDemisia Dan!
Coeziune
cu 7 ani în urmă (27.09.2017) RaspundeDan mai are mult de lucru anul asta. Cea mai mare problema este lipsa unui conducator de joc. Laser este sub Mhailovic Dragoste inca nu are incredere si maturitate iar Capers nu este conducator de joc.Ramane vesnica pb la noi lipsa unui shoter , Capers este jucator de patrundere iar Paliciuc este fluctuant.
Ce se aude prin targ ar fi ca se va aduce un shoter in iarna. Pana atunci depindem de patrunderi si 3 sec unde azi n-am fost foarte inspirati.
Sibiu
cu 7 ani în urmă (27.09.2017) RaspundeSibiul este de o impotenta ofensiva de-a dreptul enervanta! După mine anul asta selecția jucătorilor aduși a fost foarte proasta. Niciunul nu știe sa arunce de "afara", iar oamenii de "caciula" deși puternici din punct de vedere fizic, nu au tehnica unor jucători veritabili de poziția 4-5, nici sub cos și nici de la semidistanta. Dacă nu se va recurge la ajustări în lot, potențialul actual, așa cum se vede el acum, nu cred ca lasa loc de vise frumoase pt fanii sibieni.
.
cu 7 ani în urmă (27.09.2017)Unul dintre cele mai urate si slabe meciuri pe care le-am vazut de cand e Dan antrenor la Sibiu. Spre deosebire de meciurile de la Memorial (cu Mures si Kosice), unde s-a vazut ceva bun, in meciul de azi ne-am prezentat ca o echipa adunata din curtea scolii. Din pacate pentru noi Pardubice nu pare o superechipa, si totusi ne-au umilit azi. Urmeaza o perioada foarte grea pentru Dan, nu cred ca se astepta la asa ceva...
Mda
cu 7 ani în urmă (27.09.2017)Asta e si dilema mea, cum totusi la memorial, unde cel putin cu Kosice s-a jucat "serios", am aratat chiar decent (desi erau evidente niste lipsuri) iar astazi atat de catastrofal. Pana la urma, exista ceva potential in jucatorii/echipa asta?
Analiza
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)Eu am fost unul care am salutat componenta echipei Sibiene din actualul sezon raportandu-ma la faptul ca au fost adusi pivoti buni si atletici iar Capers are o buna patrundere. dar sincer pentru ca pe zi ce trece vad ca nu inteleg acest fenomen, m-am pacalit cu aprecierile. Problema este foarte simpla, cam asta este valoare baschetului romanesc. Un bun exemplu este nationala. In alta oridine de idei sunt maxim 15 jucatori romani care fac fata unor banale meciuri internationale si voi ati avut doar unul (Paliciuc). Cu alte cuvinte ati jucat in 7 si cam asa veti juca tot sezonul chiar si in Romania. Vestile sunt proaste in orice caz!
Apa rece
cu 7 ani în urmă (27.09.2017)Se pare ca ne imbatam cu apa rece in legatura cu valoarea echipelor romanesti. Jucatori romani nu avem dar aducem jucatori straini " valorosi " si se vede. Ne elimina bulgarii, ne umilesc cehii despre unguri nu comentez dar ne calca in picioare.
...
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)Când am zis ceva, referindu-mă la "puritatea" acestui joc în Rromanica, am fost făcut în fel și chip de reprezentanții celui mai frumos oraș din lume. Aici încercăm să vorbim de un sport care, încă, promovează un spirit de fair-play, formează privitorilor o altă imagine a sportivului(gândește, acționează, lucrează în echipă etc.) în contrapartidă cu sportul ce se revendică național în dauna oinii.. Apoi publicul! Imaginea jocurilor de la Sibiu sau Cluj unde publicul nu vocifera deși favoriții pierduseră, admirabil!!! Gândiți-vă ce era dacă în loc de un public, poate anost, dar cu bun simț tribuna era plină de băieți care aveau ca temă principală de scandat "Pe ei, pe mama lor"! Au fost niște lupte pierdute, războiul continuă! Da, nivelul încă e la genunchiul broaștei! Bulgarii au pe Vezenkov, ungurii pe Hanga, cehii pe Satoranski sau Vesely! Noi așteptăm, există viitor! Nu trebuie să devenim pătimași, să aruncăm vina eșecului în cârca arbitrilor sau a caracterului adversarilor, nu asta e soluția! Cei care citim acest site trebuie doar să promovăm acest sport care contează nu doar la nivel fizic, e nevoie și de neuroni!
@Cristian Chirita
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)"am fost făcut în fel și chip de reprezentanții celui mai frumos oraș din lume"
sunt curios care e orasul :)
"Gândiți-vă ce era dacă în loc de un public, poate anost"
nici macar la memorialul Tordai nu a fost publicul anost , cand a jucat echipa gazda ;)
in rest un post reusit
rezultat normal
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)Nu stiu de ce unii dintre voi ati sperat atat intr-un rezultat bun. Cum bine aus sintetizat multi colegi aici pe forum si eu in repetate randuri suntem la ani lumina de campionatele din Europa de Est. Ma refer la Polonia, Cehia sau Ungaria. De nationala ce sa mai vorbim ca de ani lumina suntem de rasul curcilor. Eu nu am avut nicio speranta de la meciul acesta. Suntem sub cehi la toate nivelurile. Am mai jucat acum 9 ani in Europa cu Banvit prin 2007 si am pierdut acolo la peste 30 de puncte. In anii 90 treceam cate un tur in Cupa Korac. Sa fim seriosi nu avem ce cauta in Europa. Cat despre lot mai astept dar e clar ca nimeni nu are inima lui Igor sau daruirea lui Popescu asa cum era el si cu multe rele. Noi ne-am fript mereu cand in echipa am avut numai americani. Acum cu 6 nu va fi deloc mai bine. Iar la romani stam catastrofal. In fine va fi greu sa prindem o semifinala anul acesta.
Stop
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)Pot fi de acord cu aproape tot ce ai scris mai sus. Dar de placa cu numai americani / "all blacks" sunt satul pana peste cap. Cati sarbi aveau Ludwisburg aseara la lectia deschisa cu Clujul? Fix 0, "decat" americani. Vorbeste frate de calitatea lor de baschetbalisti sau oameni, lasati nationalitatea asta paguboasa in pace.
asa da
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) Raspundeapropo ce sala aveau cei din Pardubice! La noi ne bucuram ca macar exista sala la Cluj. Cand vezi cum arata salile la Steaua, Pitesti, Timisoara sau chiar a noastra sau la Mures parca esti la campionat de licee. Ce pretentii sa avem. Alte comentarii sunt de prisos.
Dan si americanii
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeDin pacate ieri am vazut doar jucatori pe teren care nu aveau incredere unul in celalalt. Doar fite americane de genul: "eu patrund, eu castig meciul, ca mi-s vedeta". Din pacate chiar si Radu Paliciuc a prins ieri virusul asta. Eu cred ca ieri am suferit de o indisciplina tactica incerdibila. Sunt convins ca nu asta le-a cerut Dan sa joace.
Specialitatea lui Dan este crearea de colective...dar anul asta va avea de lupta cu aerele de vedeta. Presimt sa cel tarziu in iarna o sa vedem niste schimbari importante la CSU, daca jucatorii nu inteleg sau nu vor sa inteleaga ce li se cere de pe banca.
zero joc de echipa
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeCred ca a fost printre cele mai slabe meciuri de la venirea lui Dan la echipa. Jenante incercari de streetball, nu am vazut nimic care sa te duca cu gandul la un joc colectiv asa cum e baschetul. Nu avem la ora asta un PG care sa puna ordine in faza de atac, dar cea mai surprinzatore a fost atitudinea: toti pareau teribil de demotivati si relaxati. Erau ca o gasca de baieti care au venit intr-o excursie si isi unflau muschii sa arate care e mai smecher cu mingea. Dan trebuie sa faca un pic de ordine, poate sa le explice celor 4 nou veniti (pe Laser il scot din schema), ca e de pus osul la munca intai si apoi mai vedem cu "mingicareala" Pacat de cei peste 70 de suporteri care au batut 1000 de km.
Laser
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeNici eu nu cred ca prinde multe zile la CSU. Prin Burg umbla un zvon despre o posibila reintoarcere a lui Hardy. La ora actuala ar fi un castig.
Statistica
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeNu puteam emite ieri pretentii. Acum citeam: ieri am avut 29% la aruncarile din actiune. Q.E.D.
curios
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)N-am nici o treaba cu voi, sunteti o echipa frumoasa, spectatorii cei mai frumosi, oras linistit, dar cum faceti in fiecare an de nimeriri minim o petarda de jucator? Nu e an dat de Sus sa nu inlocuiti minim un jucator pentru ca e prea praf. Adica nu ca e slabut, e tamaie rau. Fac comparatie cu alte echipe care emit totusi pretentii ca voi.
Totul tine de buget
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)Asa se intampla cand ai un buget modest, e loterie. Laser a jucat in Grecia, insa in ultimul sezon a fost rezerva in Polonia. Pe hartie nu parea atat de slab. Pe langa asta e posibil nici sa nu se fi integrat in colectiv. Stiu ca poate parea rasuflat motivul acesta al bugetului, dar se stie ca bugetul pe care il avem este sub locul din clasament sau asteptarile noastre.
@tzontzolino
cu 7 ani în urmă (28.09.2017)Acum nu toate cluburile au priceperea si sansa de a gasi jucatori precum Kabongo...Se intampla sa mai nimeresti si pe alaturi.
Pacat
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeSincer, sa i ceri demisia antrenorului care te a dus in Europa dupa f mult timp si care a facut si face o echipa frumoasa cu un buget redus sau substantial mai mic decat alte competitoare mi se pare ca nu e ok....sincer. Laser insa nu e o varianta pt conducatorul de joc dar Martinic e liber, de ce nu i fafeti o oferta ??? nu e genul care sa joace doar pt bani.
csu sibiu
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeCred ca tu ai spus aici: "ce echipa fantastica o sa avem"! Anul trecut am avut un jucator care nu stia sa arunce la cos, anul asta din pacate avem 5 jucatori care nu stiu sa arunce la cos. Nu are nicio legatura cu faptul ca inca nu se cunosc. Ei nici la incalzire nu nimeresc cosul de la distatnta sau semidistatnta. Nu poti sa aduci numai americani de proasta calitate si sa nu aduci cel putin un jucator sarb care sa stie jocul. Pai daca l aduci si acum pe Claudiu Munteanu la varsta lui din 10 aruncari tot iti baga 5. O sa l sune iar pe Vulc senior si o sa le aduca jucatori asa cum o facut si cu Mijailovic si lalovic
Da, eu am spus
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeAsa este, insa initial era un alt conducator de joc...eu spun ca in afara de point guard echipa e peste cea de anul trecut. Acum hai sa nu facem înmormântare dupa primul meci....eu spun ca Dan va reusi sa faca o echipa frumoasa, putina rabdare. Din cate stiu eu se va aduce un point guard in iarna sau mai repede. Aveti un f bun antrenor, nu uita.
Da, eu am spus
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeNu am spus fantastica ci frumoasa, fantastici pt noi sunt doar cei din NBA.
Csu
cu 7 ani în urmă (28.09.2017) RaspundeNu facem inmormantare, da sunt curios cati din cei 5 jucatori o sa ramana pana la iarna si pe ce loc o sa terminam cu ei in echipa. Ca antrenor e bun, dar ca selectioner de jucatori am dubii.
Pacat
cu 7 ani în urmă (29.09.2017) RaspundeSibiu are cei mai multi fani la baschet dar din pacate jucatori americani "mercenari" si au batut joc de fani
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!