Doar două grupe au ieșit luni pe parchet la EuroBasket 2015. Și dacă în Grupa D am avut parte de numeroase surprize, nici grupa A nu s-a lăsat mai prejos.
Astfel, în primul meci al zilei s-au întâlnit două echipe care nu aveau nicio victorie până la acel moment, Finlanda și Rusia. Potrivit palmaresului și a numelor din echipă, Rusia ar fi trebuit să fie favorita partidei, dar meciul a fost extrem de echilibrat. Au avut loc nu mai puțin de 20 de schimbări ale conducerii scorului și 15 situații în care scorul a indicat egalitate. Dar cu trei secunde rămase, Petri Kopponen a reușit aruncarea decisivă, scorul final indicând 81-79.
Rusia ajunge astfel la un palmares de 0-3, și e foarte aproape de eliminare, în ciuda faptului că a pierdut în total cele trei meciuri la numai 8 puncte. Finlanda a ajuns la o victorie și două înfrângeri.
Cel mai bun marcator pentru finlandezi a fost Erik Murphy, cu 19 puncte, la care a adăugat 7 recuperări. Salin a reușit 16 puncte și 4 recuperări iar Petri Kopponen a înregistrat 12 puncte, 6 pase decisive și 3 recuperări. De partea cealaltă Vitaly Fridzon a înscris 22 de puncte, iar Andrey Vorontsevich a reușit 13.
Rezumatul meciului Rusia - Finlanda:
În al doilea meci al zilei Bosnia a reușit o revenire de senzație în compania Israelului. Ex-iugoslavii se aflau într-un dezavantaj de 16 puncte, dar au recuperat incredibil și au trimis meciul în prelugiri, grație unui coș de 3 puncte înscris de Elmedin Kikanovic. În prelugiri bosniacii s-au aflat din nou în dezavantaj, fiind conduși chiar și cu șapte puncte, 82-75. Dar au reușit să revină în joc și același Kikanovic a înscris lovitura decisivă. Scor final 86-84 și Bosnia înregistrează prima victorie în această grupă. Israel are două victorii și o înfrângere.
Omri Casspi a reușit un meci senzațional, cu 29 de puncte, 6 recuperări și 5 pase decisive, Eliyahu și Gal Mekel înscriind și ei 14 puncte. Pentru Bosnia eroul Kikanovic a înscris 17 puncte. Cel mai bun marcator al Bosniei a fost Nemanja Gordic cu 22 de puncte, iar Andrija Stipanovic a reușit 16 puncte și 18 recuperări, dintre care 10 ofensive.
Rezumatul meciului Israel - Bosnia:
În ultimul meci al zilei din Grupa A, Franța și-a păstrat titlul de favorită în fața Poloniei, câștigând însă mult mai greu decât și-ar fi dorit. Ofensiva Franței nu a mers cum și-ar fi dorit Francois Collet, fiind ținută la 15% de la 3 puncte și reușind doar 13 pase decisive. În schimb defensiva a funcționat excelent, selecționata Poloniei reușind doar 41% din acțiune.
Totuși, selecționata „Cocoșului Galic” a avut destule emoții, permițându-le polonezilor să ducă meciul în prelungiri. Dar schema Poloniei de la ultima aruncare, care ar fi trebuit să îi permită lui Adam Waczynski o aruncare de 3 puncte, a fost ruptă, iar aruncarea disperată a lui Marcin Gortat nu și-a atins ținta.
Waczynski a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 18 puncte (4/7 de la 3 puncte), iar Gortat a reușit un double-double cu 10 puncte și 11 recuperări.
La francezi Tony Parker a înscris 16 puncte, depășindu-l astfel pe Nico Galis pentru titlul de cel mai bun marcator din istoria campionatelor europene. De asemenea, Nando de Colo și Mickael Gelabale au înscris câte 12 puncte.
Rezumatul partidei Franța - Polonia:
Următoarele meciuri ale Grupei A vor avea loc joi, 10 septembrie:
Ora 16:00 Finlanda - Polonia
Ora 18:30 Bosnia - Rusia
Ora 22:00 Israel - Franța
Sursa foto: FIBA Europe
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!