Slovenia a ocupat locul trei în Grupa C, după ce a învins joi pe Macedonia. Scorul final al meciului disputat la Zagreb a fost 62-51.
Reprezentativa de la Ljubljana a pornit ca din pușcă, adjudecându-și sfertul întâi cu 24-10. Macedonia a dat semne de revenire în actul secund, dar Slovenia a controlat încleștarea grație unui parțial de 8-0.
Alen Omic a contabilizat 14 puncte, 11 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții. Zoran Dragic a contribuit prin 20 de puncte.
De partea cealaltă, Predrag Samardzinski a pus pe tabelă 10 puncte, 5 recuperări și 4 assist-uri.
Georgia a obținut a doua victorie la EuroBasket. Gruzinii s-au impus la diferență de 13 puncte, 71-58. Formația ex-iugoslavă conducea cu 51-49 la începutul sfertului decisiv, dar Pachuluia și compania au dat replica cu un furibund parțial de 18-0.
Viktor Sanikidze și-a ajutat colegii cu 12 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive. Tot 12 puncte au înscris și Duda Sanadze, respectiv Zaza Pachulia.
În replică, Ante Tomic a totalizat 10 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive.
Grecia s-a întrebuințat serios în fața Olandei, pe care a depășit-o cu scorul de 68-65. Olandezii au irosit un avantaj de 11 lungimi în actul decisiv. Mai exact, Yoannis Bourousis, Giannis Antetokounmpo și Kostas Sloukas au răstunat situația pe final.
Antetokounmpo a reușit 11 puncte, 11 recuperări și 3 pase decisive. De la Olanda, principalul remarcat a fost Charlon Kloof, autor a 15 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive și o intercepție.
*Foto: eurobasket2015.org
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!