Stiri Acvile

EuroBasket 2015 - Italia a răpus Spania la capătul unui meci cu foarte multe puncte marcate

Radu Bărăian

Radu Bărăian
09.09.2015

După cum s-a preconizat încă de la început, Grupa B de la EuroBasket este de departe cea mai interesantă și cea mai disputată. Ultima surpriză din această grupă s-a consemnat marți seara când Italia a reușit să învingă Spania la capătul unui joc extrem de bogat din punct de vedere al punctelor marcate, scor final 105-98

În fața a aproximativ 4.500 de spectatori prezenți în arena din Berlin, Spania a reușit să câștige sfertul inaugural cu 20-19, sfert în care cele două combatante au mers în permanență cap la cap. Sfertul secund s-a scurs exact în aceeași notă precum primul, echilibrul fiind menținut în permanență, iar la capătul celor 10 minute tot Spania a ieșit învingătoare, 25-23. Astfel, după 20 de minute scurse din joc, tabela indica un ecart de 3 puncte al spaniolilor, 45-42. 

După revenirea de la vestiare ceva s-a întâmplat în jocul prestat de elevii lui Sergio Scariolo, o cădere pe ambele faze de joc, iar italienii au profitat imediat de acest aspect. Cu trio-ul din NBA, Danilo Gallinari, Marco Belinelli și Andrea Bargnani, în mare formă, Italia a câștigat cea de-a treia secvență cu 31-18, ceea ce le-a permis să se desprindă la 10 puncte înaintea sfertului decisiv, 73-63. Ultima parte a întâlnirii a fost din nou una echilibrată cu un număr semnificativ de puncte marcate în care Spania s-a impus cu 35-32, însă fără a putea reveni în joc, victoria revenind în cele din urmă Italiei, 105-98. 

Cei mai buni jucători italieni au fost Danilo Gallinari cu 29 puncte (8 recuperări), Marco Belinelli 27 puncte (7 pase decisive) și Andrea Bargnani cu 18 puncte marcate. De cealaltă parte, din lotul Spaniei, Pau Gasol a fost singurul care a reușit să țină piept adversarilor cu 34 de puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive. 

Rezumatul confruntării dintre Italia și Spania:

Celălalt meci al grupei extrem de interesant s-a dat între gazda Grupei B, Germania, și Turcia. Grație unui prim sfert excelent, pe care l-a câștigat cu 31-11, Turcia a reușit să se impună în fața Germaniei cu 80-75. Turcii s-au aflat în permanență la timona jocului, nemții reușind să revină în meci abia spre final, însă atunci când deja totul era prea târziu pentru ei. Celelalte trei sferturi s-au terminat cu 13-10 pentru Germania, 19-19, respectiv 32-20 tot pentru gazda grupei. 

Cedi Osman cu 17 puncte, Semih Erden cu 16, respectiv Ersan Ilyasova și Ali Muhammed, ambii cu câte 15 puncte, în timp ce din lotul Germaniei, Dennis Schroder a terminat partida cu 24 de puncte, 6 pase decisive și 5 recuperări. 

Rezumatul partidei care a pus față în față Germania și Turcia: 

Prima întâlnire a zilei din Grupa B s-a dat între prima clasată, Serbia, și ultima clasată, Islanda. Evident victoria le-a revenit vicecampionilor mondiali, scor final 93-64, care s-au impus în toate cele patru sferturi cu parțiale de 24-16, 18-16, 25-16 și 26-16. 

Nemanja Nedovic, cu 15 puncte, a fost cel mai bun marcator din trupa lui Sasha Djordjevic, fiind urmat de Miroslav Raduljica cu 13, Nikola Kalinic cu 12 și Ognjen Kuzmic cu 11. Din echipa Islandei doar Logi Gunnarsson a reușit să treacă de pragul de 10 puncte marcate, având 18 puse pe tabelă. 

Rezumatul partidei dintre Serbia și Islanda: 

După trei zile jucate din Grupa B, Serbia este lider autoritar cu trei victorii din trei meciuri. Pe locurile 2 și 3 se află Italia și Turcia cu două victorii și o înfrângere, iar Spania și Germania cu doar o victorie și două înfrângeri vor da o luptă crâncenă pentru locul care va asigura calificarea mai departe. Desigur, pe ultima poziție se află Islanda care a cedat toate cele trei partide bifate la EuroBasket. 

Programul zilei cu numărul 4 în Grupa B: 

Ora 15:30 - Turcia vs. Serbia 

Ora 18:45 - Italia vs. Germania

Ora 22:00 - Islanda vs. Spania 

*Foto: fibaeurope.com

*Video: YouTube FIBA

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii