Stiri Acvile

Kyndall Dykes: „Tatăl meu este bolnav, așa că am avut o motivație în plus să joc bine”

Paul Olar

Paul Olar
12.09.2015

U-Banca Transilvania are șansa să pună mâna pe un prim trofeu. Gruparea ardeleană dispută astăzi finala turneului City Cup, după ce a învins vineri seara formația Metalac Valjevo, scor 69-65.

Autor a 18 puncte, Kyndall Dykes a reprezentat principala gură de foc a amfitrionilor. Americanul a vorbit despre încleștarea cu sârbii, mărturisind că voia o victorie, din moment ce se confruntă cu anumite probleme personale.

„A fost o bătălie crâncenă, având în vedere emoțiile. Ne doream să jucăm bine în fața fanilor, care ne-au condus spre victorie în sfertul patru. A fost emoționant, mai ales că am unele probleme de familie acasă, în Statele Unite. Tatăl meu este bolnav, așa că am avut o motivație în plus să joc bine. Vreau ca fanii să știe că vom trage tare în fiecare meci, la victorie.”

Pe lângă Dykes, U-BT dispune de un alt marcator pur-sânge, Darius Hargrove. Întrebat cum este să evolueze alături de fostul ploieștean, Kyndall a spus următoarele:

„Darius ia multă presiune de pe umerii mei. El este un marcator, are mentalitate de învingător și trebuie să îl respecți pe teren. De asemenea, ne completăm reciproc și știu că este un baschetbalist senzațional."

Baschetbalistul de peste ocean a vorbit și despre potențialul Stelei CSM EximBank, adversara transilvănenilor din finala întrecerii amicale.

„Steaua are o formație bună și chiar a făcut unele îmbunătățiri. Miță este un veteran, Amis joacă bine, la fel ca și Cooper, sosit de la Ploiești. Ei sunt talentați, cunosc campionatul, deci sunt sigur că se vor bate la campionat. Ne ajută faptul că îi întâlnim în presezon.”

Duelul dintre U-BT și Steaua CSM EximBank va avea loc sâmbătă seara, cu începere de la ora 20:30.

*Foto: Manases Sandor/u-mobitelco.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii