Stiri Acvile

Mihai Silvășan: „Nu este o situație tragică, am pierdut un amical, dar am văzut multe lucruri bune”

Paul Olar

Paul Olar
09.09.2016

U-Banca Transilvania a suferit un eșec la primul joc disputat în cadrul turneului amical City Cup. Gruparea lui Mihai Silvășan a fost depășită de BC Mureș Târgu Mureș, scor 72-71.

“Un prim meci acasă, din păcate o înfrângere după ce am condus, cred, 90 la sută din meci. Asta este, vom analiza ce am greșit, cu siguranță nu am avut procentajele cele mai bune la aruncări, asta așa, la o primă privire asupra statisticilor. Urmează să analizăm cu tot staff-ul, cu băieții și vom vedea ce e de făcut în continuare. O înfrângere e o înfrângere, uneori e de dorit una, însă cu siguranță nu ne doream să se întâmple acum. Se întâmplă, însă, trebuie să învățăm și să continuăm ce a fost bine și să reparăm ce a fost rău. În unele momente am avut o evoluție bună, am jucat rapid în atac, însă nu am băgat mingea în coș. Nu este o situație tragică, am pierdut un amical, dar am văzut multe lucruri bune, trebuie să le corectăm pe cele greșite și la primul meci oficial să fim pregătiți”, a spus Silvășan, la finalul jocului, potrivit u-bt.ro.

Astăzi, U-BT se duelează cu FMP Belgrad. Încleștarea demarează la ora 20:00.

*Foto: Arman Noemi

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea nexco :

    DA !
    Si prima infrangere oficiala va fi in 15.09.2016 . :)

    cu 8 ani în urmă (09.09.2016) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe bj :

    saracul silva
    poate pt. silva nu va fi infringere in supercupa ,pt.-ca nu-l va apuca

    cu 8 ani în urmă (10.09.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii