România are parte sâmbătă de un oponent de calibru în preliminariile EuroBasket 2017. Reprezentativa Turciei, dublă medaliată europeană, sosește sâmbătă la Cluj-Napoca din postura de favorită certă a grupei H.
Pentru a pregăti încleștarea, tricolorele au ajuns pe malul Someșului încă de săptămâna trecută, atitudinea baschetbalistelor mulțumindu-l pe Miroslav Popov.
„În primul rând, vreau să spun că naționala noastră se prezintă bine la antrenamente. Avem o atitudine bună, iar acest lucru este un semn că putem face surpriza. Turcia este însă un adversar puternic, cu experiență. Majoritatea jucătoarelor din tabăra lor evoluează în Euroligă sau măcar în campionatul intern, care este foarte puternic. Nu contează, noi încercăm să realizăm o misiune ce pare imposibilă, cel puțin la prima vedere. Vrem să câștigăm, chiar dacă adversarul este bun. Nu suntem o echipă slabă, ci una serioasă”, a declarat sârbul la conferința de presă.
Turcia nu poate conta la Cluj-Napoca pe Lara Sanders, una dintre cele mai cunoscute sportive. Extrema din WNBA va fi înlocuită de o altă sportivă valoroasă, aspect cunoscut de către selecționerul nostru.
„Referitor la lotul lor, știu că au schimbat -o pe Lara Sanders cu o altă baschetbalistă puternică, tot din Statele Unite. De asemenea, sunt periculoase la aruncările de la mare distanță și cred că factorul continuității le poate ajuta. Am încredere în noi, vom trage tare!”
Gabriela Mărginean, liderul din teren al României, a evoluat timp de două sezoane în „Țara Semilunei”. Drept urmare, Popov profită de experiența clujencei, mărturisind că se consultă permanent cu căpitanul său.
„Eu și Gabi am schimbat câteva informații legate de jucătoarele Turciei. Este important să colaborăm, iar eu am urmărit formațiile lor la nivel de club din Euroligă.”
Luând în calcul bilanțul României și al Turciei, formația ce se impune mâine va lua o opțiune serioasă la ocuparea locului întâi în grupă. Ulterior, Mărginean și compania vor avea o deplasare infernală în Bosnia, ce poate decide soarta calificării.
„Este un meci important, deoarece se va decide cine încheie grupa pe prima poziție. Totodată, runda actuală este una dificilă pentru noi, deoarece vom pleca imediat în Bosnia. Acolo va fi un nou joc crâncen, așa că trebuie să avem grijă de noi și să ne gândim întâi la Turcia. De obicei, presiunea este mai mare pe gazde. Noi ne dorim să câștigăm și să lăsăm o impresie plăcută. Vrem ca oamenii să ne susțină și să aibă încredere în noi”, a precizat specialistul ex-iugoslav.
Foto: Mircea Roșca/sportpictures.eu
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!