Naționala feminină sub 18 ani a României a obținut încă o victorie la Campionatul European, Divizia B, din Austria. Meciul dintre Cipru și România s-a încheiat cu scorul de 46-72, pe sferturi: 19-16, 15-17, 8-13, 4-26. Tricolorele au fost conduse la 9 puncte în primul sfert, dar au revenit și s-au distanțat autoritar în repriza a doua. Laura Vaida a fost din nou cea mai bună marcatoare a partidei, fiind aproape de double-double.
Cipru a început partida cu Georgiou, Ioannou, Kyprianou, Pilakouta și Themistokleous. Cipriotele au cedat în prima zi a turneului cu 45-94 în fața Finlandei. Tricolorele au obținut cea mai clară victorie a grupei A, 115-39 cu Georgia. În primul cinci al României de la al doilea meci au intrat: Cazacu, Orban, Ferariu, Părău și Popescu. Debutul partidei a aparținut jucătoarelor din Cipru, care s-au distanțat la 9 puncte în primul sfert. Elevele lui Cătălin Tănase au revenit și s-au apropiat la trei lungimi la prima pauză, scor 19-16. România a preluat pentru prima dată conducerea în sfertul secund, dar tot cipriotele au fost cele care conduceau la jumătatea partidei, cu 34-33.
În a treia perioadă de joc s-a marcat destul de puțin. Parțialul a fost de 8-13, cu româncele punând mari probleme cu apărarea pe tot terenul. Adversarele nu au reușit să treacă mingea de jumătatea terenului, astfel că la ultima pauză scorul a fost 42-46. Ultima perioadă de joc a fost cea a descătușării pentru tricolore, care și-au găsit cadența în atac și s-au distanțat la un avans liniștitor pentru finalul partidei. Ambele echipe au avut momente când s-au apărat în zonă, iar România a continuat să pună mari probleme cu pressing-ul avansat. S-a încheiat 46-72 și România continuă să conducă în grupa A.
Laura Vaida a fost coșghetera partidei, jucând fix jumătate din ea. Aceasta a fost aproape de double-double, cu 16 puncte și 9 recuperări. Au urmat-o Maria Ferariu (13 puncte, 8 recuperări) și Irina Părău (13 puncte, 5 recuperări). Pentru România au mai înscris: Ghiță 7 puncte, Popescu 7 puncte, Vați 7 puncte (plus 5 assist-uri), Cătinean 5 puncte (plus 5 assist-uri), Cazacu 2 puncte și Orban 2 puncte. Au mai jucat Csurulya și Păun. Natali Ioannou s-a remarcat de la Cipru, cu 12 puncte.
Tricolorele au reușit 16 intercepții și au marcat 25 de puncte în urma acestora, având doar 8 mingi pierdute, din care adversarele au reușit doar 5 puncte. România a încheiat partida cu 52 de puncte din spațiul de trei secunde, față de 16, iar jucătoarele venite de pe bancă au contribuit cu 35 de puncte la victorie, față de 8.
România este pe locul 1 în grupa A, cu 4 puncte din 4, la fel ca Finlanda, care a învins astăzi Portugalia cu 59-48. Pentru tricolore urmează mâine meciul cu Islanda, de la ora 16:45. Partida va fi transmisă aici.
*foto: captură youtube fiba
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!