Ziua cu numărul 3 din Grupa D de la EuroBasket a fost ziua surprizelor. Prima și cea mai mare a fost victoria Belgiei în fața puternicei reprezentative a Lituaniei. Belgienii s-au impus la 2 puncte diferență, scor 76-74, printr-un coș marcat în ultima fracțiune de secundă a confruntării.
Balticii au început tare partida și păreau că se vor desprinde decisiv pe tabelă încă din start. Însă, după ce au câștigat sfertul inaugural cu 20-12 l-au cedat pe cel secund cu 15-23 și astfel cele două echipe au intrat la vestiare una lângă alta, scorul fiind 35-35. După ce s-a întâmplat în cel de-al doilea sfert, Lituania nu se mai regăsea, pierzând și secvența a treia cu 19-22. Lituania și Belgia au intrat în actul decisiv fiind despărțite de 3 puncte, 57-54 pentru Belgia.
Odată cu startul sfertului decisiv, balticii au revenit imediat la conducere, 58-57, însă belgienii au reușit din nou să stabilească egalitatea la 60. La jumătatea sfertului patru, tabela din arena din Riga indica 66-65 pentru lituaniei. Valanciunas și compania au continuat asaltul, izbutind chiar să mărească ecartul la 6 puncte cu 2 minute înainte de final. 74-68. Belgienii au revenit însă extrem de rapid cu două reușite de la mare distanță semnate de Tabu și Hervelle, scorul fiind 74-74. Din acel monet, preț de 1 minut și 40 de secunde nu s-a mai marcat deloc, cele două echipe ratând și pierzând atacuri una după alta. Totuși, acea secundă rămasă din joc s-a dovedit a fi decisivă, Belgia reușind să introducă mingea în coș în ultima fracțiune de secundă, câștigând astfel surprinzător în fața Lituaniei cu 76-74.
Matt Lojeski, omul care a adus victoria Belgiei, a fost și cel mai bun jucător al naționalei sale, autor a 22 de puncte și 5 pase decisive, fiind urmat de Jonathan Tabu cu 16 reușite. De cealaltă parte, din lotul balticilor cel mai prolific jucător a fost Jonas Valanciunas cu un double-double, 25 de puncte și 12 recuperări.
Rezumatul meciului dintre Belgia și Lituania inclusiv ultimul moment al jocului care a adus victoria belgienilor:
După confruntarea dintre Belgia și Lituania, Grupa D a programat partida dintre Letonia și Cehia. Letonii au reușit să câștige partida cu 72-65, diferența fiind făcută în special în sfertul secund, atunci când aceștia s-au impus cu un parțial de 23-11. Primul sfert le-a revenit cehilor care au câștigat cu 22-17, în timp ce în sfertul 3 s-a impus Letonia cu 11-9, iar în ultimul Cehia cu 23-21.
Janis Blums cu 14 puncte, urmat de Kaspars Berzins și Janis Strelnieks, ambii cu câte 11, au fost cei mai buni jucători ai Letoniei, în timp ce din lotul Cehiei s-au evidențiat Tomas Satoransky cu 22 de puncte și 9 pase decisive, respectiv Jan Vesely cu 17 puncte și 11 recuperări.
Rezumatul meciului dintre Letonia și Cehia:
O altă surpriză în Grupa D s-a consemnat între Estonia și Ucraina. După ce au pierdut categoric primele două meciuri de la EuroBasket, estonienii au reușit să repună Ucraina, o națională mai puternică, care nu se regăsește la acest turneu final. Estonia a câștigat astfel cu 78-71, după ce primele Ucraina a câștigat primele două sferturi cu 15-14 și 23-14. Diferența s-a făcut în cel de-al treilea act, atunci când balticii s-au impus cu 22-6, iar ultimul sfert s-a încheiat cu 28-27 tot în favoarea acestora.
Gregor Arbet a fost de departe cel mai bun om al Estoniei cu 26 de puncte marcate, în timp ce din lotul Ucrainei Jerome Randle a terminat cu 22 de puncte puse pe tabela de marcaj.
Rezumatul ultimului meci al zilei din Grupa D:
După trei zile jucate deja în Grupa D, primele patru clasate, Cehia, Belgia, Lituania și Letonia au două victorii și o înfrângere, apoi vine Estonia cu un meci câștigat și două pierdute, iar în final Ucraina cu toate cele trei meciuri jucate pierdute.
Azi e pauză în această grupă de la Riga, însă, mâine, Belgia va da piept cu Cehia, Letonia cu Ucraina și Estonia cu Lituania.
*Foto: fibaeurope.com
*Video: YouTube FIBA
1 comentariu la aceasta stire:
...
cu 9 ani în urmă (08.09.2015) Raspundeoficialii lituanieni au protestat(degeaba) pt. ca se vede si aici clar ca in momentul atingerii lumina rosie era aprinsa si timpul la 0.0
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!