Stiri Juniori U15 Masculin

Alexandu Olah: ”Meciul s-a pierdut în sfertul întâi și în sfertul patru”

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
29.07.2011

Naționala sub 18 ani pregătită de Florin Nini a înregistrat astăzi o înfrângere categorică, administrată de reprezentativa slovacă, scor 50-86. La finalul partidei, Alexandru Olah, autor a 9 puncte, 14 recuperări și o pasă decisivă, a răspuns întrebărilor adresate de Total Baschet, afrimând că lipsa de concentrare și relaxarea din debutul partidei au fost factorii care au generat acest eșec.

A fost un meci foarte slab pentru toată lumea. Lipsa de concentrare și relaxarea cu care am intrat în joc ne-a costat foarte mult. În primul și ultimul sfert s-a pierdut meciul. Ei au început și au aruncat foarte bine de 3 puncte. La pauză au avut 7/14 de la 3 puncte, iar apoi în sfertul 4, ei au avut foarte multe contraatacuri iar noi nu am reușit să înscriem mai deloc. Apărarea slovacilor a fost foarte bună, nu am avut foarte multe aruncări deschise iar cand am avut aruncări deschise, nu am reușit să le fructificăm.

Cum reprezentativa tricoloră va întâlni Portugalia în ultimul meci de la Europene, componentul naționalei originar din Timișoara a mărturisit că atât el, cât și coechipierii săi sunt cu gândul la victorie în meciul de mâine.

Nu contează contra cui vom juca pentru că noi vom merge la victorie indiferent de adversar.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii