Stiri Juniori U15 Masculin

Alina Moanţă, antrenor federal: "Adversarele naţionalei feminine U18 sunt cele mai puternice"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
01.08.2011

Au mai rămas trei zile până la debutul Campionatului European U18 feminin Divizia A de la Oradea, iar naţionala U18 a României face ultimele ajustări tehnico-tactice pentru a avea, joi seară împotriva Rusiei, un randament maxim.

Total Baschet s-a aflat luni seară la antrenamentul reprezentativei tricolore, susţinut la Arena Antonio Alexe, pentru a afla ultimele noutăţi din cadrul echipei. Într-un interviu acordat site-ului nostru, Alina Moanţă, antrenorul federal atribuit lotului de către Federaţia Română de Baschet, a vorbit pe larg cititorilor noştrii despre perioada de pregătire a României, despre adversari dar şi despre obiectivul reprezentativei antrenate de Gheorghe Mandache şi Ştefania Borş.

Ce părere aveţi despre meciurile amicale pe care le-a susţinut România împotriva Franţei ? 

Meciurile amicale ale României au fost meciuri puternice împotriva reprezentativei Franţei cu rezultate foarte notabile cu această generaţie. Primul meci a fost un meci mai slab, iar cel de al doilea a fost un pic mai bun şi ne-a arătat că echipa, atunci când a abordat o altă apărare, poate să facă faţă unei echipe de cel mai înalt rang.

Cum vi s-a părut jocul de verificare în compania Ungariei ?  

Meciul cu Ungaria a fost primul meci al echipei într-o formulă completă. Au evoluat şi sportivele ce s-au alăturat lotului după Campionatul European U20 - Băluţă, Crăciun şi Ursu. A fost edificativ pentru antrenori în ceea ce mai avem de făcut până la primul meci oficial.

Credeţi că naţionala noastră, până la debutul competiţiei, va fi 100% pregătită din punct de vedere tehnic şi tactic ?

Până la meciul oficial de joi, naţionala României va fi 100% din punct de vedere al pregătirii, fără discuţii. Am început pregătirea acum o lună şi jumătate, am avut un program de pregătire foarte bine pus la punct. Au avut meciuri un număr destul de mare amicale şi vom ajunge, sperăm noi, la un potenţial maxim. Aici şi mentalitatea jucătoarelor şi pregătirea lor fizică pentru fiecare joc îşi poate spune cuvântul.

Ce părere aveţi despre grupa din care face parte România ? 

Adversarele României sunt cele mai puternice. Ştim că Rusia şi Turcia au ocupat locul 4 respectiv locul 5, în timp ce Suedia locul 13 la Campionatul European precedent. Avem şi noi şansa noastră, suntem o echipă nou promovată în Divizia A. Participăm pentru prima oară la un eveniment grupa valorică A ce se organizează în ţară. Sperăm ca totul să fie ok şi fetele să se ridice la înâlţimea aşteptărilor noastre.

Credeţi că putem îndeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare ? 

Cu siguranţă.

Foto: partyoradea.ro 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii