Stiri Juniori U15 Masculin

BC Slam a lansat o petiție cu privire la reluarea antrenamentelor sportivilor

BC Slam a lansat o petiție cu privire la reluarea antrenamentelor sportivilor

Asociația Baschet Club Slam București a transmis cluburilor afiliate la Federația Română de Baschet o adresă prin intermediul căreia invită cluburile să semneze o petiție.

Prin intermediul acestei petiții se solicită:

1. Accesul structurilor sportive afiliate Federației Române de Baschet în bazele sportive outdoor și indoor la cererea scrisă a acestora.

2. Suspendarea plății chiriilor datorate pentru bazele sportive pe o perioadă cuprinsă între 12 și 24 luni.

În cadrul acestui document se face referire la statutul FR Baschet, Legea 69/2000 și Rezoluția Parlamentului European referitoare la o abordare integrată a politicii în domeniul sportului.

De asemenea, în document se precizează că există 60.000 de practicanți ai baschetului în România, din care 31.178 sunt sportivi legitimați. Totodată precizează că activitatea a fost stopată cu desăvârșire în momentul instaurării stării de urgență, iar de atunci activitatea nu a putut fi reluată. Prin urmare, scopul petiției este acela de a permite sportivilor să reia antrenamentele pentru a se pune la punct prin prisma pregătirii fizice și specifice înaintea începerii activității competiționale.

BC Slam București este unul dintre cele mai vechi cluburi private de baschet din România, care a fost înființată în anul 1999. Potrivit paginii oficiale de facebook a clubului bucureștean, peste 6.000 de sportivi au făcut inițiere sau au jucat de baschet de performanță în cadrul acestei structuri. Fondatorul BC Slam este Liviu Puicu, cel care apare și ca semnatar al petiției.

Documentul poate fi accesat aici.

*foto:

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii