Foto: Jeff Warder
BC Mureș Târgu Mureș a restabilit egalitatea în finala Ligii Naționale de Baschet masculin după victoria înregistrată luni seară, pe teren propriu, în compania CSM CSU Oradea. Tigrii s-au impus cu scorul de 79-70 și au trimis seria în jocul decisiv programat joi seară la Arena Antonio Alexe din Oradea.
Interesul manifestat pe plan local pentru acest meci s-a dovedit a fi extrem de ridicat, toate biletele epuizându-se în timp record. Conducerea clubului a anunțat punerea în vânzare a biletelor începând cu orele 10:00, însă acestea s-au epuizat la ora 9:45. Conform comunicatului de presă emis de către bihoreni, biletele au fost scoase la vânzare mai devreme decât ora anunțată deoarece doritorii blocau căile de acces spre birourile clubului.
Conducerea CSM Oradea anunță faptul că stocul de bilete pus spre vânzare pentru Meciul 5 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16 a fost epuizat. Toate biletele puse în vânzare s-au comercializat prin intermediul clubului, la sediul acestuia, din strada Primăriei, nr. 3, la etaj.
Biletele au fost scoase spre vânzare mai devreme decât la ora anunțată inițial întrucât căile de acces spre birourile clubului au fost îngreunate de numărul foarte mare de doritori de bilete, care s-au prezentat la sediul CSM Oradea încă înaintea începerii programului de lucru. Prin urmare, s-a luat decizia scoaterii spre vânzare a biletelor de la ora începerii zilei de lucru, pentru a reduce numărul de persoane care așteaptă pentru achiziționarea biletelor.
Regretăm faptul că nu putem asigura prezența în sală a tuturor celor care își doresc să asiste la această partidă, însă capacitatea Arenei Antonio Alexe este limitată raportat la nivelul solicitărilor.
CSM Oradea a luat hotărârea de a instala un ecran LED de dimensiuni mari pe platoul Arenei Antonio Alexe, unde îi invită pe doritori să urmărească Meciul 5 al finalei dintre CSM CSU Oradea și BC Mureș.
Reamintim că se studiază varianta implementării unui nou sistem de comercializare al biletelor începând din sezonul competițional următor. Mulțumim pentru înțelegere.
Partida de joi va debuta la orele 19:00 și va fi în direct pe Digi Sport.
49 comentarii la aceasta stire:
Haha
cu 9 ani în urmă (31.05.2016) RaspundeHai sa nu prezentam chestiile intr-o lumina asa buna. Anuntul de comercializare a fost facut la 4 dimineata, la 10 trebuia sa se deschida procesul de vanzare dar la 9 nu mai erau bilete. S-au cumparat si 50-100 de bilete pe persoana. Sunt niste amatori cei din conducere, dar asta era evident de la finala cupei cand au venit cu biletele imprimate gresit si cu marea majoritate a lor transportate in cutii de pizza. Hei, hei, CSM!
Bilete
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Despre amatorismul comnducerii in ceea ce priveste comercializarea biletelor, nu cred ca e cazul sa mai comentam, avand in vedere ca nu au fost capabili sa emita bilete online si cu loc rezervat (pentru a nu mai fi tiganeala la sala cu locurile "ocupate")
Dar daca e sa privim la rece ce s-a intamplat dimineata cu biletele, faptul ca s-au vandut mai repede de ora anuntata, chiar daca se respecta ora stabilita, oricum acei multi oameni care erau deja pe holurile cladirii, erau in fata celui care a venit pe ora 10:00, deci oricum nu mai puneai mana pe bilet
P.S. Conform declaratiei lu' Birta, nu exista baza legala prin care sa limitezi numarul de bilete pe care o persoana le poate achizitiona
Da
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Ai dreptate, nu exista baza legala, doar una morala. In alte locuri nu mai exista discutii din astea pentru ca nu se vand bilete de hartie. Cu putina experienta in Paint si o imprimanta cu xerox iti produci lejer cate bilete vrei tu, urangutanii de la "security" de la usa nici nu se uita la el cand il rup. Bine baiet.
...
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Pai cum vine asta? La inceput vindeau 100 bilete la bijnitari sub pretextul ca nu exista temei legal care sa limiteze numarul.... iar spre final se vindeau maxim 2 bilete/persoana... S-a schimbat legea intre timp sau ce? Bataie de joc ordinara!!!!! Sfidare a suporterilor fara precedent... imi pare rau sa spun asta dar meritam sa pierdem finala daca asa ne tratam suporterii! Rusine MAXIMA CSM!!!
P.S.
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Huj Huj hajra!
Bilete online
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)La începutul sezonului asa a fost. Biletele se comercializau prin rețeaua eventim și eventim.ro. după 2 meciuri s-a renunțat datorita nemulțumiri suporterilor. Aceștia fiind obișnuiți sa vina cu 5 min înainte și sa ia bilet la intrare, acum trebuia mersi la casa achiziționat biletul cu loc și apoi sa intre în sala. Printarea biletelor cu loc durează pt ca se validează locul în sistem și s-au format cozi imense. Totul a culminat cu meciul cu Clujul când se adunaseră afara 500 de suporteri și meciul începuse. S-a dat intrare libera iar de la meciul următor s-au revenit la bilete fără loc. Deci vina împărțită. Dacă am face și în rest cum s-au făcut la finala și am achiziționat bilete din timp s-ar putea reveni la bilete online.
@soso69
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Sunt curios cine sunt acei suporteri nemulțumiți de biletele online ? Orice om cu capul pe umeri le preferă, e o idioțenie să trebuiască să mergi cu minim o ora înainte de meci să îți gasesti un loc, după ce te certi cu vreun nene care își aruncă geaca pe un rând întreg și ocupă 7-8 locuri, ca așa vrea mușchii lui. Renuntarea la sistemul online a fost cea mai mare greșeală.
de acord
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Ai dreptate. A fost o idiotenie dar au fost nevoiti pt ca a fost scandal si la meciul cu Timisoara si a culminat la meciul cu Clujul. Erau afara cam 500 de oameni care stateau la coada si meciul incepuse. Au inceput sa strige, sa fluiere si intr-un final s-a decis intrare libera si au intrat toti. Dupa meci au fost nemultumiti cei care au platit bilet pt ca ar fi vrut si ei intrare libera. Cauta de curiozitate in arhiva total baschet sau a clubului csm si o sa vezi comunicatele date in acea perioada si comentariile de pe site. La meciuri importante sau partide decisive sunt suporteri care vin din timp dar in rest nu. Cu atat mai mult cu cat orele de disputare nu sunt tot timpul foarte bune. Si eu sunt de acord cu vanzarea online, cu loc dar pt asta trebuie sa te decizi din timp pt achizitionare.
Sere
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Domnul Sere se lauda intr-un interviu ca anul acesta sta foarte bine cu bugetul, exista si sponsori noi iar cei vechi au contribuit cu mai mult. Il costa max. 300-400 de Euro sa numeroteze scaunele si sa lanseze comercializarea biletelor online. Este valabil si pentru managerul din Mures domnul Lungu care este mult depasit de dezvoltarea acestui fenomen. Bine ca pot plati mii de euro pentru jucatori iar spectatorii sunt pacaliti.
Bilete
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Scaunele sunt numerotate, ca doar in aceiasi sala s-a disputat Final 4, si au fost bilete cu loc, doar ca...
Ca sa nu mai zic ca la inceput de sezon, s-a incercat sistemul online, care s-a dovedit a fi nefunctional
@minutauro
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Sistemul online e foarte funcțional. Si ar trebui să fie singurul valabil in 2016.
Sistem online
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Ar trebui, dar avem o adevarata sete de a ne "faulta" singuri
@mickey...
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Unde era acel interviu pt ca eu stiu ca stam mai prost la buget decat anul trecut. E adevarat ca pe final au mai aprut cativa sponsori mai mici dar nu care sa faca diferenta.
@minotauro
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Ai dreptate. Si aici vina e comuna club-suporteri. Probabil ca va mai fi o noua incercare, poate cu un alt comefciant daca eventim nu se descurca.
@Mickeymouse
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)E adevărat ca nici la noi nu se vand bilete online, dar de aceea nu este haos ca la Oradea. La noi demult nu se mai vand bilete fara loc! Am ramas masca cand am citi ca la Oradea, in 2016, se vand bilete fara loc! Doar asa pot aparea scandalurile in sala intre spectatori...
galerie
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)la orice competitie serioasa se limiteaza numarul maxim de bilete..
echipa o sa piarda cel mai mult din asta; nu o sa aiba acelasi numar de sustinatori. o sa vina multe persoane care nu stiu ce e ala baschet, nu stiu care e echipa Oradiei, ei au venit doar ca e finala si e cool sa fii acolo.
Corect
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)A venit momentul ca pe viitor sã se gandeascã cei din club si la asa ceva.
@viking33
cu 9 ani în urmă (31.05.2016)Ai dreptate si nu prea. Cei care sustin echipa meci de meci au abonamente deci vor fi in sala. Era de asteptat ca sa apara nemultumiri cu biletele. Sala e mica si dupa cum se epuizasera biletele la celelalte 2 meciuri era clar ca in 1-2 ore vor fi gata.
abc
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Problema e ca biletele au fost epuizate pala la ora 9.50 si ele se puneau in vanzare la ora 10 ...aici e buba.....Daca te uiti la tribuna cu abonamente sunt multe locuri goale la fiecare meci.Oradea a pierdut mult,la cati suporteri nemultumiti sunt cei responsabili ar trebui sa-si dea demisia frumos.
limitare nr bilete
cu 9 ani în urmă (31.05.2016) RaspundeProbabil ca trebuia limitat nr de bilete per om dar trebuie sa tinem cont ca la Oradea nu am mai avut o astfel de situatie. In plus nu am inteles de ce nu se putea anunta data de disputare a meciului 5 inaintea inceperii seriei. Sa decizi limitarea la fata locului era problematic si iesea cu scandal. Daca era la coada un suporter muresean care a venit special de la Mures sa ia 5-10 bilete. A facut atata drum ca sa-i spui ca nu poate decat 2 bilete. Sau un suporter din Beius, sau Salonta etc. Ori stabilesti de la inceput ori nu. La primele meciri s-au epuizat intr-o ora. Era clar ca suporterii care nu au prins atunci bilete vor venii cu 3-4 ore inainte si era clar cu nu vor veni toti ci va veni cate unul care va lua mai multe bilete. Nu inteleg de ce ne miram atat. Avem nevoie de o sala mai mare si avem nevoie de astfel de rezultate mai des.
"Corporatistii"
cu 9 ani în urmă (31.05.2016) RaspundeStati flexati ca la meciul asta s-au pastrat sute si sute de bilete pentru sponsori, mama si fiica sponsorului, pentru POLITICIENI (care fac orice sa isi arate fata acolo), mama si fiica politicianului, parteneri, etc. E la fel peste tot, nu doar la voi. Doamne feri! :))
nu e bine
cu 9 ani în urmă (31.05.2016) RaspundeCa s-au dat bilete la actuali sau potentiali sponsori nu e rau, insa ar fi o problema daca s-au dat multe pt ca atunci atmosfera se va schimba. E nevoie de sutinere in sala nu doar de prezenta.
dezbatere
cu 9 ani în urmă (01.06.2016) RaspundeDa, e un subiect neplacut in dezbatere si delicat. Ati inceput sa aveti niste spectatori fideli si de calitate la baschet (se vede si din acest forum) si tocmai unii din acestia sunt lipsiti de bilete din motive administrative sau interese meschine. Apreciez mult efortul si ideea municipalitatii cu ecranul imens din centru. Aveti aceasta alternativa care e un veritabil TIFF sportiv al orasului si spectacolul vizionarii poate sa fie foarte reusit, sau televizorul. Din pacate, fara masuri de remediere de la club care in acest caz nu vad cum pot fi luate, astfel de incidente duc la golirea salilor si in timp la pierderea sustinatorilor si interesului tocmai acum cand sunteti pe val. Daca luati campionatul, o sa-i iertati :).
Keep calm
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Stati linistiti ca totul va bine. Am sunat azi la FRB ca sa ma interesez cine va castiga finala si mi-au spus clar ca CSM Oradea. Conducerea de acolo a facut o mare favoare baschetului prin Final 4 si All Star Game, au sponsori puternici care ne-au garantat ca se vor inscrie in Champions League deci ii ajutam si nu "cum putem".
Ecranul din Piata Unirii este perfect, acolo se va deplasa campioana ca si va fi sarbatoare in Oradea.
Cat despre BC Mures, echipa mea, am numai cuvinte de lauda, s-au autodepasit de mult si au castigat 2 antrenori pentru viitor.
Cam deplasat ce spui
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Adică ce meciul 1 si 3 Csm le-a câstigat cu albitri si Frb?Nu cred ca se poate afirma asa ceva.
Ca au fost greseli de albitraj au fost pt ambele echipe.Si în Nba se fac greseli de albitraj nu numa la noi.
Csm nu este încă campioana nush unde,cum sau ce ai auzit tu despre meciu de mâine.Muresu nu cred ca se va lăsa așa usor,vor lupta si ei
Asa, ca in fotbal?!
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Cam la fel se intampla la FRB, ca si in filmul UNITED PASSIONS ??
Numai cã e vorba de baschet...(eu nu vãd incã acel sponsor puternic la clubul orasului Oradea pana cand se scrie csm csu csx csy csz etc ... Oradea, poate dl Sere tine secret incã o vreme) Meritã vãzut filmul.
Arbitraj
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Nu au fost probleme de arbitraj si nici nu era cazul. In cazul in care ai 2 echipe foarte aproprietae valoric diferentele vor fi in decizii minore, de care nici nu ne dam seama. O brigada experimentata stie cum se poate ajuta o echipa fara sa faca mari greseli sau decizii foarte scandaloase. Reteta este in felul urmator: fluieram tot si pentru unii si pentru altii si greselile le impartim (se foloseste metoda compensarii). Vor fi doar gesturi fine, cate un aut, pasi sau faulturi in atac, il sicanezi un pic pe jucatorul care stii ca este mai nervos, isi pierde cumpatul.
Acum va castiga Oradea si Muresul va simti ce inseamna FRB iar la anul va veni si randul Oradei sa simta la fel intr-o finala sau semifinala cu Cluj sau Steaua, echipe care vor ajunge si ei sa fie impinsi chiar un pic din spate.
nemultumiri
cu 9 ani în urmă (01.06.2016) RaspundeSa nu exageram cu demisiile. Avem echipa in finala, putem castiga primul titlu si vorbim de demisii pt biletele unui meci. E adevarat ca e cel mai important dar... Si-au cerut scuze, au fost luati pe nepregatite de suporterii veniti cu 3 ore inainte de termen. Sala are 2000 de locuri iar cererea pt acest meci era probabil undeva pe la 6-7000, deci multi ramaneau pe dinafara. Ramane intradevar in discutie daca suporterii din sala vor avea atitudine sau vor veni cala teatru. Eu oricum raman la parerea ca un suporter isi manifesta atasamentul pt echipa si prin achizitionarea de abonament. Pt club e important sa stie la inceput de sezon pe ce bani se bazeaza din incasari iar pt suporter e important ca nu mai are problema gasiri de loc potrivit. Faptul ca sunt locuri goale la abonamente - posibil. In primul rand ca nu poti sa fi in oras la toate meciurile (eu am pierdut vreo 6-7 partide, inclusiv primul meci din finala). In al doilea rand ca si printre abonati sunt suporteri care vin la meci atunci cand echipa e pe val si are rezultate sau cand sunt meciuri cu miza.
haide U!
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)anul viitor finala se va disputa in polivalenta din cluj, asa ca nu vor mai ramane atati pe dinafara :))
F4 la anul
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)O sã aveti curajul in anul 2017 sã organizati F4? Sau vom auzi cã: refuzati...din motive ciudate :)
u4ever
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)La anu' o sa fie bine in finala in meciul 3 de la Cluj, dar va ramane o problema cu primele doua jocuri de la Oradea... Poate FRB face finala de 4 din 7 si o sa aveti si voi doua zile la Cluj!
CSMfirstfinalever
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Prea ati prins glas la prima voastra finala care nici nu se stie daca v-a fi castigata. Vezi sa nu v-o trimita maine muresul pe andreea marin de la "surprize, surprize".
Da
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Se vede ca esti mare fan, probabil ai uitat de aia cu Asesoftul si cele 2 de cupa dinainte, asa-i cand tii cu echipe mici, ajungi sa tii lumanarea la altii :)
V-a
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Asta omitand faptul ca esti agramat.
Ma-ta
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Pai tocmai ca nu-s fan Oradea, limbricule. Nu poti sa ai pretentia sa va cunosc istoria lunga de vreo 15 ani. Nu cu mult timp in urma aveati un sponsor care facea papuci. Agramata e ma-ta din Oradea. Am scris bine "ma-ta"?
Penibil
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Dacã esti din Cluj si esti fan U nu-ti fac cinste vorbele astea.Eu stiu cã la Cluj e Ardeal nu Bucuresti lumea e civilizatã si fair-play dar...
Nu voi intra în certuri si....dupã sezonul lui U cu multe investitii,buget antrenori,Dykes....un sezon care fanii vostrii îl fac enorm de slab pt U.Aaa si legat de fostul sponsor,ti-as dori sã ai si tu o firmã sã poata sponsoriza o echipã de sport.Muresu are de ex o firmã ca sponsor care vinde îngrasãminte....respect lor pt initiativa de a investi în sport.Aaaa stai U sponsorizat de Bt.Scuze bancã....cine se ridicã la asa nivel.....
Omule
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Vezi ca eu nu sunt puslamaua de Adrian sa ma apuc sa-ti corectez greselile ca nu e site de ortografie. Pana acum cateva zile imi era indiferent cine castiga finala. Dar, datorita lui Adrian.horor si a inca vreo 2 tembeli sunt fan Mures. Nu are legatura cu infrangerea Clujului.
"Albitru"
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Iti spune ceva? Mergi la Adrian sa-ti explice.
...
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Bun ai fost deranjat de x,y,z ok nici o problemã.Mai frumos si civilizat era sã spui din pct tãu de vedere dc Mures ia campionatul si gata.
Nu se rezolva nimic cu înjurãturi si alte chestii.
Orce fan oradean sau muresan sau orcare altu daca ajungea in finalã,avea sanse la trofeu si chear îl cucerea echipa lui de suflet,avea un aer de superioritate fața de restul fanilor.Într-un fel e normal asa ceva
Eu
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Nu am vazut fanii mureseni sa aiba un aer de superioritate. Tu mai bine l-ai trage putin de urechi pe Adrian.horor ca va face de ras.
...
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Fanii muresului au fost fair-play si acasa si în deplasare(mă refer în sală).Consider că și ai noștrii au fost la fel.Nu-l cunosc personal nu am ce sa-i fac.Dacă el așa consideră treaba lui.Nu știu cu un comentariu dacă multe se pot rezolva.Cu siguranță își dă el seama
Da
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Te strang chilotii gogule? Se vedr ca esti crescut in Gheorgheni, cu aerele de piata de vechituri pe capul tau, capitala culturala ce sa mai.
Da
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Adica vine miticul de ardeal si se ia de Oradea si noua sa ne fie rusine. Fa pasi spre toaleta.
Gheorgheni
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)E chiar un cartier frumos mai Adrian Minune si ma bucur ca l-ai mentionat. Iar casele din Gheorgheni sunt cele mai scumpe din Cluj. Sa inteleg ca te-ai pisat pe tine si nu are cine sa-ti schimbe pampersul?
Despre
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Oradea si locuitorii ei numai de bine. Ma cert si eu cu unu' ai carui parinti au fost trimisi de Ceausescu la oras ca asa era filmu' atunci si acum e mare oradean.
Clar
cu 9 ani în urmă (01.06.2016)Nu uita smechere ca tu ai inceput cu remarcile din inteligenta ta debordanta, daca esti prost macar taci, nu te da de gol ca esti si ignorant.
"Smechere"?
cu 9 ani în urmă (02.06.2016)Pai smecher esti tu cand o "arzi" cu prietenii tai in fata blocului. Tu esti Adrian Minune, rusinea oradenilor. Grow up!
@adrian.or&universitar
cu 9 ani în urmă (02.06.2016)Aici se discuta despre finala campionatului Oradea-Mures.
Voi va faceti de ras "balacarelile" voastre!!! Nu conteaza cine a inceput, ideea e ca nu va face cinste niciunuia dintre voi. Lasati cearta si bucurati-va de baschet. Hai CSM!
T
cu 9 ani în urmă (01.06.2016) RaspundeTest
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!