Letonia a depășit Lituania în ultimul sfert de finală al Campionatului European U16 feminin - Divizia B de la Arad. Derby-ul baltic s-a încheiat cu victoria formației mai slab cotate, scor 67-52.Meciul a fost la discreția letonelor de la început. Acestea au construit un avantaj insurmontabil pe parcursul primelor 30 minute de joc, la final fiind rulate toate jucătoarele, inclusiv cele mai puțin folosite în partidele anterioare. Astfel, scorul era 17-11 la capătul primei secvențe, pentru ca la jumătatea confruntării tabela de marcaj să indice scorul de 40-20.
În următoarele zece minute de joc diferența a crescut la 25 de lungimi, scorul la intrarea în sfertul decisiv fiind de 59-34. Lituania a redus din handicap spre sfârșitul partidei, una încheiată la 15 lungimi în favoarea celeilale formații baltice.
Ieva Spigule a avut 16 puncte pentru formația învingătoare. În replică, Justina Kraujunaite a izbutit 14 puncte pentru Lituania.
În semifinale, fază decisivă pentru stabilirea echipelor care vor promova în primul eșalon, Letonia întâlnește Anglia, formația care a învins România în sferturi.
În celălalt joc decisiv, Germania joacă împotriva Bulgariei, învingătoarea obținând promovarea în primul eșalon.
Astfel, formația pregătită de către Mădălin Piperea va întâlni Lituania în turneul locurilor 5-8, echipă care a învins România în grupa preliminară cu scorul de 62-47.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!