România a depășit Elveția, scor 55-44 , într-un meci contând pentru Grupa F la Campionatul European U16 feminin - Divizia B, ediția 2011, eveniment în desfășurare la Arad. În urma acestui rezultat compatrioatele noastre sunt calificate în sferturile de finală ale competiției.
Tricolorele au început cât se poate de modest partida împotriva ultimei clasate în Grupa F. Cele două formații se aflau la egalitate, 10-10, după cinci minute de baschet. Situația s-a înrăutățit în continuare, elevee lui Mădălin Piperea continuând actul inaugural fără să mai puncteze din acțiune. Astfel, Elveția a terminat primul sfert cu un pațial de 9-1 pentru a se desprinde pe tabela de marcaj la 19-11.
Compatrioatele noastre au început munca de recuperare în sfertul a doilea, Gavrilă reușind să înscrie patru puncte pentru a duce scorul la 24-23 în minutul 17. Elveția a replicat cu patru puncte consecutive, dar repriza a luat sfârșit cu România într-un avantaj minum pe tabela de marcaj, scor 30-29.
Formația gazdă a europeanului U16 feminin - Divizia B a început repriza a doua cu un parțial de 8-0. Elveția nu a marcat din acțiune în primele opt minute ale sfertului al treilea, dar a reușit să încheie această perioadă de joc la șapte lungimi în urma României, scor 42-35.
Elveția a marcat primul coș din sfertul decisiv, dar tricolorele au replicat reușind să se detașeze la zece lungimi pe tabela de marcaj cu șase minute înainte de finalul partidei. Până la final situația nu a suferit modificări majore, astfel încât România a triumfat, scor 55-44.
Fetele noastre au avut procentaje mai bune decât adversarul, dar statistica a consemnat câteva cifre îngrijorătoare. România a terminat meciul cu 33% la aruncările din acțiune și a totalizat doar două coșuri de la distanță. De asemenea, a avut 16 aruncări ratate la linia de pedeapsă, a pierdut de 32 ori posesia și a avut mai puține mingi câștigate împotriva unei echipe care nu a avut niciun meci câștigat în grupa principală.
Simina Avram a fost din nou cea mai importantă realizatoare din echipa lui Piperea. Ea a totalizat 15 puncte, 9 recuperări și 4 capace cu 5 posesii pierdute. Iulia Pașca a adăugat 10 puncte, Cristina Gavrilă a totalizat 7 puncte, 7 recuperări și 9 intercepții, iar Bianca Blănaru a avut 4 puncte, 6 recuperări și 6 capace.
Astfel, România se califică în fazele eliminatorii clasându-se pe locul 4 în Grupa F.
În sferturile de finală, România se va confrunta cu câștigătoarea Grupei E, Anglia. Britanicele au avut patru victorii și o înfrângere contabilizate în faza a doua a competiției.
Interesant este că singura înfrângere a Angliei a venit în meciul cu Slovenia. Ex-iugoslavele au ratat calificarea în sferturile de finală, clasându-se pe locul 5.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!