Echipa naţională a Belgiei s-a calificat în finala Campionatului European U18 feminin după victoria repurtată asupra Spaniei, scor 65-63, în cea de-a doua semifinală a competiţiei, desfăşurată în cursul serii de sâmbătă, la Arena Antonio Alexe din Oradea.
Spania a început meciul cu un parţial de 8-0, alimentat de Astou Ndour şi Inma Zanoguera. De cealaltă parte acţiunile Belgiei s-au încheiat cu aruncări ratate de cele mai multe ori, dar o dată şi cu abatere de 24 secunde. Astfel, după patru minute de joc Benny Mertens, antrenorul Belgiei a solicitat un timp de odihnă. Replica a venit de la Hariet Bende şi Julie Vanloo, dar forţa ofensivă a Spaniei este una extraordinară, cu cinci arme simultan pe teren, indiferent de numele ori numărul de pe echipamentul de joc. Andrea Vilaro şi Marles Balart au finalizat la capătul unor acţiuni impresionante pentru formaţia iberică, ir Astou Ndour nu a fost deloc incomodată de adversara ei directă Emma Messeman. Astfel, tabela de marcaj consemna prima diferenţă de peste zece puncte în minutul 8.
Apoi, Balart a fost sancţionată cu greşeală tehnică pentru simulare. Belgia a înscris două libere, iar Vanloo a marcat de la semidistanţă la ultima acţiune din prima secvenţă pentru a stabili scorul de 19-12, la capătul primei secvenţe.
Messeman înscris primul coş al secvenţei pentru Belgia, iar Yurena Daiaz găseşte un răspuns mai bun, marcând din spatele semicercului. Zanoguera fură mingea lui Vanloo, cea din urmă comiţând imediat o greşeală antisportivă. Urmează un parţial de 6-0, cu Zanoguera, Diaz şi Ndour la finalizare pe rând. Astfel, antrenorul belgian a cerut din nou timp de odihnă, în minutul 13, la scorul de 28-16.
La relure Belgia se apără zonă, cu doi oameni sus, reuşind să obţină mingea de două ori, dar la finalul celei de-a 3-a posesii iberice Vilaro îngroapă o aruncare de la distanţă de pe extrem dreaptă refăcând diferenţa de peste zece puncte a Spaniei.
După un timeout cerut de antrenorul spaniol Mendez, Messeman înscris de la semidistanţă, iar Lynn Delvaux şi Heleen Adams transformă de la mare distanţă pentru a duce scorul la 32-30, forţând tehnicianul iberic să ceară un nou timp de odihnă.
Ndour izbuteşte un coş cu fault şi transformă libera, dar Meesseman a replicat cu cinci puncte pentru Belgia. Zanoguera îi fură mingea lui Vanloo şi finalizează la celălalt capăt al terenului, dar Julie are din nou ultimul cuvânt, asemenea primului act, de această dată transformând o aruncare de trei puncte prin care a stabilit rezultatul la pauză, 39-37, în favoarea Spaniei.
Repriza a doua începe cu Meesseman la finalizare, aceasta reuşind să restabilească egalitatea la prima acţiune ofensivă a Belgiei. În replcă, Zanoguera înscrie pe contraatac, după ce Spania a ratat de două ori pe poziţional. Antonia Delaere aduce primul avantaj pentru Belgia, cu o reuşită de trei puncte din zero grade. După o secetă de vreo două minute Vilaro marchează pentru trei puncte, reuşind să expună zona belgiană. Meesseman marchează de la linia de pedeapsă, însă Diaz răspunde cu un coş de trei puncte pentru a duce scorul la 49-44, în minutul 27 al partidei.
La reluare, Zanoguera interceptează şi o serveşte perfect pe Vilaro, iar Diaz duce scorul la 54-46, cu zece minute înainte de final.
Silvia Marcelo duce avantajul Spaniei la zece lungimi pe primul atac poziţional al sfertului decisiv. Meesseman răspunde cu un coş din acţiune urmat de o liberă, în condiţiile în care Belgia a schimbt apărare zonă în om l om pentru prima dată de la începutul sfertului al doilea. Echipa Belgiei comite pentru a doua oară consecutiv abatere de 24 secunde, iar Ndour marchează cu o execuţie acrobatică după două recuperări ofensive pentru a duce scorul la 58-49, în minutul 34, când Mertens cere un nou timp de odihnă.
Senegaleza Astou Ndour transformă pentru trei puncte după ce mingea a lovit buza din faţă a inelului sărind apoi mult deasupra panoului. Vanloo răspunde cu aceeaşi monedă, dar Spanie reuşeşte să păstreze un avantaj confortabil pe tabela de marcaj. Meesseman înscrie pentru două puncte şi apoi obţine posesia dar Zanoguera izbuteşte o fază defensivă extraordinară, trimiţând mingea în piciorul adversarului înainte de a ieşi în afara terenului obţinând astfel posesia pentru formaţia iberică. Vanloo marchează de la distanţă şi apropie Belgia la doar patru lungimi. Ea mai marchează o dată pentru a duce scorul la 63-61 cu două minute rămase de jucat.
Spania iroseşte atacul şi Belgia are şansa de a egala situaţia pe tabela de marcaj însă Devliegher comite paşi. Belgiencele obţin din nou posesia, după pasa greșită a lui Balart, care s-a pierdut complet pe finalul jocului şi de această dată cine altcineva decât Meesseman restabileşte egalitatea la 63, cu 13 secunde înainte de final. Belgia interceptează încă o dată şi Meesseman înscrie de la linia de pedeapsă pentru a stabili rezultatul final: 65-63. BELGIA îin finală!
4 comentarii la aceasta stire:
ce meci!!!!
cu 13 ani în urmă (13.08.2011) RaspundeDin mormant a revenit Belgia.... si ieri si azi :)
corect
cu 13 ani în urmă (13.08.2011) Raspunde...dar ce dor îmi va fi de echipele, jucătoarele și meciurile astea. :)
:)
cu 13 ani în urmă (14.08.2011) RaspundeSi scouterii nu?:))))
corect 2
cu 13 ani în urmă (14.08.2011) RaspundeBa da. :))
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!