Joi (09.08) demarează Campionatul European U18 masculin - ediția 2012. Similar întrecerilor U16 și U20, competiția rezervată tinerilor născuți în anul 1994 și mai tineri se desfășoară în două eșaloane.Cele mai bune 16 echipe ale continentului se întrunesc la Liepaja (Letonia) și Vilnius (Lituania), în vreme ce eșalonul al doilea, care cuprinde 22 de participante, se va desfășura la Sarajevo (Bosnia-Herțegovina).
În Divizia A echipele participante au fost repartizate în patru grupe preliminare după cum urmează:
- Grupa A - Ucraina, Serbia, Germania, Spania
- Grupa B - Danemarca, Italia, Grecia, Lituania
- Grupa C - Bulgaria, Turcia, Letonia, Franța
- Grupa D - Polonia, Croația, Slovenia, Rusia
Conform sistemului competițional, primele trei clasate în fiecare grupă avansează în faza grupelor principale. De aici mai departe merg primele patru clasate, urmând să joace în fazele eliminatorii pentru stabilirea noii campioane a Europei.În aceeași perioadă, în capitala Bosniei, echipele din Divizia B au fost împărțite în patru grupe: două de câte șase echipe și altele două de câte cinci.
Alcătuirea grupelor din faza preliminară:
- Grupa A - Ungaria, Belarus, Anglia, Israel, România, Scoția
- Grupa B - Slovacia, Austria, Luxemburg, Cehia, Estonia
- Grupa C - Elveția, Norvegia, Finlanda, Muntenegru, Suedia, Islanda
- Grupa D - Georgia, Bosnia-Herțegovina, Portugalia, Olanda, Belgia
Primele două clasate continuă în turneul rezervat locurilor 1-8, formațiile clasate pe locurile 3 și 4 în grupele preliminare vor fi repartizate în turneul 9-16, iar locurile 5 și 6 vor ajunge la turneul 17-22.
De notat că trei echipe vor retrograda din prima divizie, locurile acestora fiind luate de primele trei la încheierea turneului de la Sarajevo.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!