Stiri Juniori U15 Masculin

CE JUNIORI U18 FEMININ. Ana Grigore s-a accidentat. Posibilă ruptură de ligament încrucișat. România spulberată

Costin Marinescu

Costin Marinescu
31.07.2012

Tricolorele nu au avut puterea de a reduce din handicap pe parcursul ultimelor zece minute de joc văzându-se învinse la o diferență de 40 puncte.

Astfel, echipa pregătită de Svetlana Drăgușin are două înfrângeri din tot atâtea meciuri în turneul 13-16

Ardelean a avut 10 puncte și 4 recuperări, iar Răileanu a terminat cu 8 puncte și 10 recuperări, În schimb, Delaere a avut 19 puncte, 3 pase decisive, 3 recuperări și Ben Abdelkader a strâns 17 puncte pentru Belgia.

_________________

S-a terminat și sfertul 3. Belgia se desprinde la 63 - 27.

La jumătatea perioadei antrenorul advers le-a scos de pe teren pe cele mai bune marcatoare ale echipei sale: Ben Abdelkader și Delaere. Cele două au marcat, împreună, în 17, respectiv 13 minute de joc, 31 puncte, mai mult decât România în trei sferturi.

_________________

Ana Grigore s-a accidentat la un contact sub panoul advers. Probleme mari la genunchiul stâng, posibil ruptură de ligament încrucișat. Jucătoarea țipă de durere. A fost scoasă în afara suprafeței de joc pe targă și primește îngrijiri medicale de la medicii aflați la sală. Ana a mai avut probleme la ligamente.

_________________

România schimbă apărarea în debutului sfertului 3 și trece în zonă. Ne apărăm bine două faze consecutive, dar Belgia ne pedepsește cu un coș de trei puncte din 0 grade.

Adversarele caută la fiecare repunere să împingă mingea cât mai repede în atac și ne surprind de fiecare dată pe picior greșit.

Aproape 3 minute scurse din sfert și Begia se desprinde la 51 - 19.

_________________

România nu numai că nu a marcat niciun punct pe contraatac, dar nici nu a avut o asemenea fază până acum! Belgia a înscris, în schimb, 13 puncte din astfel de faze.

_________________

România a pierdut 15 posesii iar Belgia a marcat 15 puncte din astfel de faze. O parte din turnovers au venit pe atac pozițional, acolo unde, timp de două sferturi, nu am reușit să executăm niciun blocaj/ieșire. La fiecare încercare Belgia se apăra cu capcană la omul cu mingea iar acesta o pierdea.

Nu același lucru se poate spune că se întâmpla și la cealaltă parte a terenului. Blocajul a fost procedeu cel mai simplu prin care adversarele rămâneau libere, mai ales că România a ales să nu schimbe nimic iar apărătoarea de la omul cu mingea a fost de fiecare dată prea lentă.

_________________

Un sfert doi mai slab decât primul, cu doar 7 puncte marcate!

Statistica României după primele două sferturi este:

________________

Sfertul 1 al meicului dintre Belgia și România a fost cel mai slab făcut de jucătoarele noastre la acest turneu.

România nu a marcat niciun punct timp de 7 minute și 40 de secunde, perioadă în care a primit 17. Iulia Răileanu a mișcat tabela în dreptul nostru cu 2 reușite din căciulă, iar Liliana Ușurelu a marcat de la mare distanță pentru 18 - 7 cu un minut până la prima pauză.

La plusuri putem trece doar prestația Lilianei, care a terminat perioada cu 2 coșuri marcate de dincolo de semicercul de 6.75m.

La minusuri aceleași pe care le-am tot enumerat de la începutul Campionatului: rotație lentă în apărare, tranziție defensivă foarte slabă spre inexistantă (8 puncte luate pe contraatac), tranziție ofensivă la fel lipsă de idei în atac.  

Alexandra Dumitrache foarte neinspirată în toate momentele în care a fost pe parchet, Cristina Gavrilă nu a înlocuit-o cu succes, continuând parcă evoluția slabă de ieri. Cristina muncește mult în apărare în schimb, unde o marchează pe Ben Abdelkader, lidera marcatoarelor Belgiei la acest turneu.
Ana Grigore este apărată foarte strâns de o jucătoare mai masivă dar nu neapărat mai lentă iar colegele nu i-au putut practic pasa. Bianca Blănaru foarte, foarte lentă în ambele faze ale jocului, acesta fiind și motivul pentru care a fost înlocuită.

________________

România va începe meciul cu Ana Grigore, Alexandra Dumitrache, Hanna Demeter, Iulia Răileanu și Bianca Blănaru.

Este acceași formulă de start ca și în partida de ieri.

________________

Ana Grigore, jucătoarea română cu cea mai bună performanță individuală la acest turneu, este la încălzire alături de colegele ei.

Ana s-a accidentat ieri în ultimele minute ale meciului cu Cehia după ce a căzut în cot la un contact cu o adversară.

________________

În această seară, de la ora 20:15, va începe a doua partidă a României din grupa retrogradării, cum am numit-o noi.

Adversarul nostru de astăzi este Belgia, echipă ce a învins Polonia, scor 49 - 43, în primul meci pe care l-a disputat în această grupă. România, în prima partidă, a piedut cu Cehia, scor 73 - 85. Detalii despre această confruntare puteți citi AICI!

Pe parcursul meciului vă vom ține la curent cu informații din Sala Rapid, detalii pe care nu le puteți vedea în transmisiunea fază cu fază a meciului sau din statistici!

Vă invităm alături de noi să comentați partida și evoluția României!

3 comentarii la aceasta stire:
  • fara speranta :

    Aberant
    Baschetul romanesc nu exista!Baschetul romanesc nu conteaza!DESTEPTAREA!Nu asa se face strategia pentru un lot national.Ce cauta Sveti si cu Precup la un lot cand ele nu au antrenat in viata lor o echipa.Oare au habar de ceea ce inseamna antrenorat.Vom veni cu diverse scuze pentru aceasta retrogradare ,dar fara valoare.Suntem slabi rau de tot.

    cu 12 ani în urmă (31.07.2012) Raspunde
  • suporter34 :

    ana sunt alaturi de tine
    ana grigore,o mare pierdere,o sportiva buna,ambitioasa talentata mare pacat sper din tot sufletul sa treaca cu bine de aceasta incercare.

    cu 12 ani în urmă (03.08.2012) Raspunde
  • suporter34 :

    MAI AVEM SPERANTE?
    antrnorii de cluburi ar trebui sa si dea interesul in formarea unor valori reale,dar din pacate nu prea sunt,care mai sunt nu sunt lasati de alti catei mai mici si fara valoareiar ceilalti n au nicio treaba cu baschetul,se prezinta la serviciu si atat,isi i au leafa vb aici de cluburile finantate de stat,n au nicio apasare.Antrenorii de loturi oricare ar fi ei,selectioneaza din ce are iar cateodata din ce li se impune,se vad aceleasi sportive peste tot,altele numai exista.Nu se da nicio sansa si celorlalte,care de multe ori sunt mai bune,mai dornice sa lupte pe teren,nu au inca aere de vedete,fara valoare.Se pune mereu problema taliei de acord,dar degeaba tragi pe una de 1,95 (BLANARU) LA TOATE LOTURILE POSIBILE.ce a facut pe teren mai nimic e foarte lenta,sunt destule fete de 1,81,1 84,mai bune ca ea,dar nu sunt vedete,asta este.Federatia,ar trebuii sa i a masuri,sa se implice mai mult,sa se renunte la selectionarea,atat a antrenorilor cat si a sportivelor pe considerente care nu au nimic comun cu valoarea reala.Asta daca mai doreste cineva,binele acestui sport atat de frumos.

    cu 12 ani în urmă (03.08.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii