Stiri Juniori U15 Masculin

CE JUNIORI U18 MASCULIN. România debutează cu victorie la Sarajevo

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
09.08.2012

Naţionala U18 a României a debutat cu victorie la Campionatul European U18 masculin Divizia B ce se desfăşoară în această perioadă la Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina). Băieţii antrenaţi de Eugen Ilie au învins cu scorul de 71-62 pe Belarus (12-11, 18-21, 15-11, 26-19) la capătul unui meci echilibrat.

Vlad Popovici a fost principala armă a României în această confruntare, ieşeanul terminând jocul în double double, cu 23 de puncte şi 13 recuperări fiind urmat de colegul său de la Politehnica, Vlad Cobzaru, autor a 16 puncte şi 7 recuperări respectiv Mehmet Hortoglu cu 12 puncte înscrise. Au mai punctat Dragoste 7 puncte, Stoicoviciu 6p, Ciordaş 2p, Covaciu 2p şi Ene 1p. De la oaspeţi s-a remarcat Yahor Patupchyk cu 26 de puncte înscrise.

Din punct de vedere statistic naţionala noastră a avut procentaje mai bune doar la aruncările de 2 puncte, 46% faţă de 33%, în timp ce Belarus a înregistrat 33% de la mare distanţă faţă de 14% respectiv 46% de la linia de pedeapsă în timp ce tricolorii au ratat, în total, 16 libere şi au încheiat cu doar 38% procentaj. În ceea ce priveşte recuperările România a avut 51, cu 5 mai multe decât aversarul. Un alt aspect important sunt greşelile neforţate, 21 comise de Belarus faţă de 14 ale României.

În celelalte meciuri ale grupei A, Ungaria a învins fără probleme Scoţia, scor 76-44, în timp ce Anglia a dispus de Israel, scor 71-58. Următorul meci pentru selecţionata tricoloră este programat vineri, de la orele 21:00 (ora României), împotriva Ungariei, naţională care ne-a învins de două ori în meciurile amicale.

4 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe parereamea :

    Hai Romania!!!
    In sfarsit o veste buna! Sper ca baietii sa o tina tot asa. Noi le tine pumnii si le uram mult noroc! Suntem cu sufletul alaturi de ei! Hai Romania!!!

    cu 12 ani în urmă (09.08.2012) Raspunde
  • suporter18 :

    Bravo baieti!
    Felicitari intregii echipe! E o victorie importanta pentru baieti care trebuie sa abordeze urmatoarele meciuri cu aceeasi determinare si dorinta de victorie!HAI ROMANIA!!!!!!!!

    cu 12 ani în urmă (09.08.2012) Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Bravo baieti !!!
    Felicitari pt. victorie si pt. modul in care ati luptat dar greul acum incepe. Ungaria si Anglia sunt principalele contracandidate la primele 2 locuri in grupa. Deocamdata este prima echipa romaneasca care " a avut grija de minge" a facut doar 14 TO si nu a dat decat 11 recuperari ofensive adversarilor. La final, felicitari speciale pt. moldovenii mei

    cu 12 ani în urmă (09.08.2012) Raspunde
  • un observator :

    comparabili
    I-am batut fiindca suntem comparabili cu ac. echipa mediocra la nivelul posturilor 4 si 5.Ce ne vom face cu Anglia unde dif. la oamenii mari e imensa si irecuperabila dupa parerea mea. Cu Ungaria ,am vazut.

    cu 12 ani în urmă (11.08.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii