Foto: Viktor Rebay - CE U18 Oradea 2011
În luna decembrie 2011, România a obţinut dreptul de a organiza şi în acest an cea mai importantă competiţie europeană la nivel de junioare: Campionatul European U18 feminin Divizia A de baschet. Dacă în primă instanţă fostul preşedinte al FRB, Carmen Tocală, a declarat că evenimentul se va desfăşura la Timişoara, în cele din urmă acesta se va organiza la Bucureşti, în perioada 26 iulie - 05 august.
Începând de săptămâna trecută publicaţiile media înregistrate pe site-ul FIBA pot accesa, în zona dedicată acestora, cereri de acreditare pentru următoarele şase Campionate Europene din această vară respectiv informaţii despre oraşul şi sălile ce le vor găzdui. Printre acestea se află şi evenimentul de la Bucureşti, însă spre deosebire de celelalte competiţii, informaţiile despre aceste turneul sunt mult mai puţine.
Motivul este unul simplu: cu aproximativ 45 de zile inaintea debutului competiţiei nu se cunosc sălile unde se vor disputa meciurile din cadrul turneului deoarece în aceeaşi perioadă, 19-29 iulie, în acelaşi oraş (Bucureşti), se va desfăşura Campionatul European U16 masculin Divizia B. Practic, FRB trebuie să asigure cel puţin 4 săli la cele mai înainte standarde posibile.
Această problemă nu este una nouă. Anul trecut la Oradea s-a întâmplat exact la fel, iar cu aproximativ o lună înaintea CE s-a decis ca sala universităţii să servească ca şi a 2-a sală a evenimentului.
Ca şi exemplu, Campionatul European U20 feminin Divizia A se desfăşoară la Debrecen (Ungaria), în perioada 16 - 26 august şi încă de pe acum se cunosc cele două săli unde vor avea loc meciurile: Olah Gabor Spors Hall (1500 de locuri) şi Fonix Hall (6500 de locuri).
În altă oridine de ideei, FIBA a făcut publice şi cele două logo-uri ale evenimentelor ce se vor desfăşura în această vară la Bucureşti:
U18 Feminin 2012
U16 masculin 2012
U18 feminin 2011
3 comentarii la aceasta stire:
corectare
cu 13 ani în urmă (12.06.2012) RaspundeCampionatul U18 se va desfasura in perioada 26 iulie - 5 august nu 26 iunie - 5 iulie cum ati scris voi :)
@machiaveli
cu 13 ani în urmă (12.06.2012) RaspundeAm corectat...Mulțumim ptr observația făcută!
sali
cu 13 ani în urmă (12.06.2012) Raspunderapid, arena, agronomie, chiajna, polivalenta. pacat ca dinamo nu e terminata
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!