Stiri Juniori U15 Masculin

Copiii care fac sport de performanţă vor primi vouchere pentru echipamente

Copiii care fac sport de performanţă vor primi vouchere pentru echipamente

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a vorbit marţi, într-o conferinţă de presă, despre Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat săptămâna trecută de Guvernul României. Stroe susţine că acest plan tratează sportul şi tineretul ca pe o prioritate.

Astfel, potrivit sportexclusiv.ro, una dintre măsurile de sprijinire a sportului de masă prezentate în Planul Naţional o reprezintă acordarea de vouchere pentru copiii care se legitimează la un club în vederea practicării sportului de performanţă şi achiziţionării de echipament sportiv.Valoarea totală a acestui program este de 30 milioane de lei. Prin acest program se doreşte încurajarea şi sprijinirea practicării sportului de către copii.

„Copiii care se înscriu la cluburile sportive pentru a face performanță vor primi vouchere de 300 lei per copil pentru cheltuielile pentru echipament. Vor fi 100.000 de beneficiari, iar bugetul total este de 30.000.000 de lei. Programul va începe în toamnă. Vrem să-i îndreptăm pe cei care practică sport într-un cadru organizat. Vom construi 12 complexuri sportive, 8 bazine olimpice, 5 Săli Polivante, cu o capacitate în 5.000 și 16.000 de locuri, 5 patinoare artificiale, 250 de săli de sport și 400 de baze sportive. Vom acorda sprijin cluburilor private și de stat, chiar și federațiilor. Vor fi granturi de maximum 200.000 de euro. Suma toată e de 180 de milioane de euro, din bani europeni. Vorbim de investiții în terenuri de antrenament, de centre de recuperare medicală, noi tehnologi. Din estimări, numărul beneficiarilor va fi de aproximativ 1.500 de structruri sportive”, a afirmat ministrul sportului.

„Azi în România avem legitimați aproximativ 80 de mii de elevi, dintre care 55 de mii sunt activi. Comparând aceste cifre cu numărul de sportivi legitimați la nivel de seniori (aproximativ 95 de mii) activi 75 de mii, vom observa o mare diferență și o situație paradoxală, în care, în România sunt mai mulți seniori decât numărul de copii care practică sportul sub o formă oficială. Numărul de copii care vin din spate este mult mai mic decât nevoia reală a sportului românesc .Dorim, prin aceste vouchere, să-i îndreptăm pe toţi copiii care practică sport către o formă organizată, către un cadru foarte bine pus la punct, către un mod regulat de a face sport. Voucherul va fi acordat beneficiarului direct prin tutorele legal, pentru că ei nu au 18 ani. Condiţia este ca acel copil beneficiar să rămână cel puţin un an legitimat la clubul şi în disciplina sportivă pe care o practică”, a mai declarat Stroe.

*foto: Alina Cojocaru

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii