CSM-U Oradea a rămas fără victorie în competițiile europene și după a III-a etapă din Eurochallenge. În partida care s-a desfășurat ieri, de la ora 18, în Arena „Antonio Alexe”, bihorenii au avut un început foarte bun de joc în fața adversarilor de la Tofas Bursa. După ce au condus și la +20 de puncte diferență, gazdele de la Oradea au cedat în final, neputând să țină pasul cu lotul mult mai valoros al oaspeților. Scorul final a fost 77-69 pentru Tofas Bursa.
Cristian Achim, antrenorul echipei CSM-U Oradea, a fost încântat de unele aspecte în jocul arătat de echipa sa, însă şi-a manifestat și regretele față de faptul că nu au obținut un rezultat pozitiv. „A fost un joc mai bun al echipei noastre față de precedentele din această competiție, dar din păcate am câștigat într-o parte și am pierdut în alta. S-au adăugat aceste libere ratate, în numar de 16, ceea ce este enorm în opinia mea. A fost clar că noi nu puetm să ținem ritmul cu care am început meciul. Speram că în aceste condiții vom reuși să câștigăm; din păcate nu am reușit să gestionăm avantajul major construit după primul sfert.
Cât despre debutul pivotului Nuhanovic, Cristiam Achim a spus: „noul nostru jucător cred că și-a făcut un debut destul de frumos la Oradea. Avem de aproximativ o săptămână doi jucători clasici la poziția 5, și totodată lucrăm cu șapte străini la antrenament. Evident, putem folosi doar șase în meciurile oficiale, lucru pe care îl resimțim indiferent de cine rămâne în afara lotului”.
„Krapic avea trei greșeli personale și mai mult sau mai puțin obiectiv nu se apăra. A primit patru coșuri consecutive de la adversarul direct, pe relație unu la unu. Era limpede că trebuia să fac aceva în această direcție. După ce a intrat Rareș, jucătorul de pe poziția 4 de la echipa adversă nu a mai înscris niciun coș. Explicația este foarte simplă și am avut beneficii foarte clare în urma schimbării. Pașca ne-a ajutat foarte mult în acest meci”, a explicat antrenorul Oradiei, întrebat de ce i-a preferat pe Guțoaia și Pașca, ținând cont că Subotic și Krapic erau destul de odihniți.
„În general sunetm o echipă care marcăm bine de la linia de pedeapsă. De această dată a fost o zi în care nu am putut să înscriem de la linia de pedeapsă. Trebuia să ni se întâmple și asta, de parcă nu am avut destule alte probleme. Uneori se întâmplă și astfel de lucruri. Problema e că ni s-a întâmplat tocmai atunci când aveam mare nevoie de o victorie de moral”, a concluzionat Cristian Achim cu privire la aruncările libere care nu au fost concretizate în puncte.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!