Stiri Juniori U15 Masculin

Darko Planinic: „E important să fim agresivi în apărare și sper să câștigăm”

Darko Planinic: „E important să fim agresivi în apărare și sper să câștigăm”

În acest sezon, U-BT Cluj-Napoca are un bilanț de nouă victorii și o singură înfrângere, iar un mare merit îl are Darko Planinic. Acesta, împreună cu restul coechipierilor săi, vor încerca să obțină succesul cu numărul 10 miercuri, într-o confruntare cu Sodertalje Kings.

Totuși, pivotul alb-negrilor este conștient de valoarea campioanei Suediei și, mai mult decât atât, consideră că U-BT Cluj-Napoca nu este favorită în grupa G.

Echipa pe care o înfruntăm este foarte bună. Noi deja am jucat un meci împotriva lor și știm cum joacă. Evident, ei vor veni aici cu dorința de a câștiga pentru că și ei vor să se califice în runda următoare. De aceea, noi trebuie să fim pregătiți și să ne facem jocul mâine. Este important să fim agresivi în apărare și sper să câștigăm. Enisey este favorita grupei însă noi trebuie să dăm ce avem mai bun și să trecem mai departe. În Rusia, a fost o partidă dificilă pentru noi pentru că am călătorit foarte mult. În unele momente ale jocului am reușit să ne apropiem, dar, în altele, ei au jucat foarte bine. Acasă, cred că vom avea o oportunitate să câștigăm meciul.”

Darko Planinic a spus câteva cuvinte și despre campionatul României.

E un campionat foarte dificil pentru că în prima grupă, cea în care evoluăm noi, nivelul echipelor este foarte apropiat. Trebuie să fii pregătit pentru fiecare joc, mai ales pentru cele din deplasare.”

La final, baschetbalistul de 28 de ani a fost întrebat și de buzzer beater-ul lui Bojan Bogdanovic din victoria obținută de Utah Jazz în fața lui Milwaukee Bucks.

Anul acesta este un record pentru Croația: sunt șase sau șapte jucători croați în NBA. Asta este bine pentru baschetul din țara noastră și, de asemenea, e important că unii dintre ei primesc multe minute. Sunt fericit pentru ei și, în special, pentru Bojan, el e foarte bun.”

U-BT Cluj-Napoca primește vizita lui Sodertalje Kings miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19:00. Jocul poate fi urmărit pe canalul de Youtube al FIBA la următorul LINK.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii