Stiri Juniori U15 Masculin

Gheorghe Falcă: „Mediul privat nu a mai vrut să continue. Suntem singurii care mai finanțam echipa de baschet”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
28.12.2015

Foto: specialarad.ro

Universitatea „Vasile Goldiș” ICIM Arad a susținut, luni seară, ultimul meci în actuala formulă, înainte de a renunța la toate sportivele ce au salariul mai mare decât cel minim pe economie. Gruparea de pe malul Mureșului a izbutit o victorie clară, administrând primul eșec categori al liderului ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe în actualul sezon competițional. Partida, la care au asistat aproximativ 1600 de spectatori, s-a încheiat cu scorul de 76-55 în favoarea echipei gazdă. 

La finalul confruntării TVR Timișoara, televiziunea ce a transmis în direct duelul, a oferit un interviu cu primarul Aradului. Gheorghe Falcă a prezentat situația actuală a formației, afirmând că administrația locală este singura entitate ce a mai sprijinit echipa de baschet în ultima perioadă. Primarul a adăugat că mediul privat a refuzat să finanțeze formația în partea a doua a sezonului, iar astfel s-a decis să se renunțe la baschetul de performanță în Arad.

După cum bine știți noi, cei din administrația locală, suntem singurii care mai finanțam echipele de baschet. Aici este o relație pecare Guvernul României nu vrea să o înțeleagă. Sportul, în România, mai este susținut doar de administrația locală. Singurul lucru pe care noi bu îl putem plătii sunt salariile. Chiar nu poate, statul român, să ofere niște facilități mediului de afaceri să plătească salariile? Uitați ce atmosferă a fost, ce dinamism și totul moare într-o zi. Gândiți-vă că de mâine această echipă nu mai poate funcționa, nu pentru că nu are bani de la administrație ci pentru că nu se pot plăti salarii de la administrație, decât salariul minim pe economie. În momentul în care mediul de afaceri a aflat că administrația poate să plătească, nu a mai vrut să contribuie, dar defapt nu a știut, mediul de afaceri, că administrația nu poate plăti decât salariul minim pe economie. Performanța nu se ține cu un salariu minim pe economie. Trebuie să strigăm astăzi, nu doar de bucurie, ci și de durere și să anunțăm Guvernul României ... dacă crede că nu mai e nevoie de sport să spună întregii țări.

Vreau să știți că jumătate din echipele de baschet, din echipele de rugby, din divizia B aproape toate echipele de fotbal, sportul în general, are această problemă. Statul prin Guvernul României trebuie să trezească, să dea mici facilități mediului de afaceri pentru ca acesta să poată oferi salarii. De celelalte lucruri se ocupă administrația locală, până acum am putut având partener Universitatea și o companie din Arad, de azi nu se mai poate. E un semnal de alarmă și pentru toată lumea. Acum este o pauză de iarnă în care se poate interveni, este o șansă pentru sportul românesc.

Sper cât de curând să retrăim momentele cu baschetul feminin. Echipa nu dispare, jucăm cu echipa a 2-a, dar am speranțe. Administrația locală este deschisă la colaborări, mai este nevoie de sprijin legislativ.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii