Naţionala României de baschet U18, a reuşit să revină după ce au fost conduse şi cu 14 puncte, trimiţând meciul într-o repriză de prelungiri, unde din păcate Cehia a avut câştig de cauză, scor 75-71.
Antrenorul tricolorelor, domnul Gheorghe Mandache, a declarat pentru Totalbaschet că acest meci a fost pierdut pe greşelile noastre, iar unele jucătoare nu au experienţa jocului cu mingea.
Azi am pierdut pe mâna noastră. Am avut avantaj pe final de joc, atacuri irosite şi în loc să marcăm puncte să ne desprindem, facem greşeli de tehnică elementară care nu să fac nici la mini-baschet. Sper să învăţăm din acest meci, se vede că unele jucătoare nu au experienţa jocurilor cu mingea. Crăciun este un pic obosită, a venit după campionatul de tineret, azi a reuşit să joace ceva mai bine iar în partea secundă a avut câteva acţiuni frumoase dar mingea nu a vrut să intre. Ne vom întâlni din nou cu Slovenia şi sper să ne luăm revanşa.
Gheorghe Mandache a ţinut să o felicite pe Sonia Ursu pentru meciul de azi, declarând că ea face multe şi bine.
Sonia întotdeauna vrea să facă lucruri bine şi de multe ori îi reuşeşte, în momentele decisive ea trebuie să ia iniţiativa, dar a ieşit cu 5 faulturi când aveam nevoie de încă o acţiune.
Întrebat dacă i se pare normal ca unele fete din naţională să stea pe facebook la ora 3 noaptea, acesta a răspuns:
Nu ştiu despre ce fete vorbiţi, dar nu mi se pare normal. Pe uşa camerelor este un program pe care ar trebui să îl respecte, dacă nu vor face cum scrie, ele vor avea de suferit.
5 comentarii la aceasta stire:
Da ce va f*** grija?
cu 13 ani în urmă (13.08.2011) RaspundeDa ce treaba aveti voi gazetari de 2 bani gen paparazzi ca stau pe facebook. E viata si dreptul lor. Ce pe noi ne intereseaza cat kkt faceti seara sau pe cine bagati langa voi in pat. Amarati de 2 bani fara bac!
e normal?
cu 13 ani în urmă (14.08.2011) Raspundedar tie ti se pare normal ca jucatoarele inaintea meciului cu Polonia, meci important, decisiv pentru calificarea in sferturi sa stea pe facebook la ora 3 noaptea?
@ alin
cu 13 ani în urmă (14.08.2011) Raspundeda? Ti-as spune...aia care incepe cu "M". daca nu vrei sa recunoscti e treaba ta. Vrei sa afli ce au primit jucatoarele pentru ca au fost vicecampioane nationale pe cluburi? 20 Ron. Ma, hai sa fim seriosi. SI dupa aceste atentii ilustre te mai baga si scot antrenorii. Si eu am facut sport 12 ani pe vremea lui ceasca...dar nu a fost ce e acum. Daca as auzi un antrenor (de baschet de ex....ca de asta vb) ca-mi injura copila si o jigneste cu grosolanii...apai domnule draga nu va mai juca baschet in veci. De ce? Simplu...ii rup mainile incepand cu falangele, radiocarp, cot, umar...il bat bine cu ele si ca sa inchei...ca tot se simtea borbatoi in fata unei fete in orizontul majoratului...ii fac ouale omleta...asa ca sa se mai dea barbatzoi. Capisci?
nu e complet
cu 13 ani în urmă (14.08.2011) Raspundese tot reseteaza si nu apare ce scriu.
Suna cam asa: N-ai treaba domne?...lasa-ma cu meci important. E viata LOR. Ce va f*** pe voi grija ma? N-aveti neveste? nu va urla copiii de foame? Am venit eu sa amestesc in ciorba ta? Decat sa te bagi in oala altuia, vezi-ti de treaba. Ce te intereseaza si incalzeste pe dumneata daca stau sau nu pe FB, e dreptul lor ca oameni. Vi tu sa-l ingradesti cumva? Sau putzoii de gazetari de 2 bani si fara bac? Sau cine? Antrenorii? Dar ce sunt sclavii vostrii ma loaze? Uite la ei tupeu. Ma stati draq in banca voastra si fierbeti-va ouale singuri. Nu e nimeni sclavul nimanui...si ca e vb de lotul national.. :)) Ma faci sa rad. Un kkt de tara ca romania nu merita decat praful si prostii din ea. Ce a facut tara pentru tine? Nimic. Vrei ilustra intreabare adresata de Kennedy? "Nu te intreba ce poate face tara pentru tine ci ce poti tu face pentru tara" Ce poti? Nimik.. un kkt. Atat merita.
frustrat
cu 13 ani în urmă (15.08.2011) Raspundedar ce frustrat esti..ai facut 12 ani sport si probabil nu ai avut nici o performanta notabila si acum iti reversi frustrarea si toti anii in care ai incercat sa te consolezi ca nu esti o epava, ceea ce de fapt esti...vii si iti reversi nervii pe aici..nu te cunosc probabil, dar dupa cum te exprimi..probabil ca ai cu doua clase mai mult ca si trenul...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!