Dacă în primele două materiale ale categoriei ”Juniorul de perspectivă” v-au fost prezentați Robert Lander și Izabella Lovasz, de aceasta dată veți face cunoștiință cu o revelație a baschetului gorjan și nu numai. Adrian Vlad, în vârstă de doar 14 ani, surprinde prin prestațiile sale publicul gorjan, fiind considerat la ora actuală un jucător emblematic al categoriei sale de vârstă. Activând pentru grupa sa de vârstă, acesta este nu numai componentul echipei U14, ci și al celei de U15, respectiv U16. Cu toate acestea însă, tânărul sportiv este un pion principal al fiecărei echipe componente, delectând împătimiții sportului cu mingea la coș prin jocul său bine pus la punct.
Hazardul l-a adus față în față cu baschetul în vara anului 2008, când echipa de seniori a Energiei promova pe prima scenă baschetbalistică. Venirea lui Theo Evans ca antrenor al formației gorjene prim-divizionare, americanul fiind de altfel un revoluționar al baschetului gorjan, l-a determinat pe acesta să își descopere pasiunea pentru baschet.
”M-am apucat de baschet în clasa 1-a (la 8 ani). Pasiunea mea pentru baschet a avut ca punct de plecare apariția în 2009, în Tg. Jiu, a antrenorului Theo Evans și a jucătorilor americani (Darby, Troupe, Trim, Green, Jackson) care au început să joace în Divizia A. Efectiv jocul acestora m-a electrizat și din acel moment mi-am dorit ca într-o bună zi să ajung ca fel de bun ca ei.”
Aventura sa în sport a început cu o incursiune temporară în karate, însă acesta a relizat repede că baschetul e pasiunea lui. Cel care i-a călăuzit pașii în activitatea sa, a fost profesorul Becheș Gabriel, nume care se identifică cu majoritatea rezultatelor obținute de grojeni în sportul cu mingea la coș.
”După ce am practicat karate un an de zile, la vârsta de 7 ani, am început să practic baschetul la 8 ani. Sesizând faptul că sunt timid, părinții mei au fost cei care au decis să mă înscrie la Clubul Sportiv Școlar Targu Jiu, secția baschet, în ideea de a deveni mai sociabil. Primul meu antrenor a fost cu domnul profesor Becheș Gabriel. Începând cu vara anului 2009, am fost antrenat și de domnul profesor Răuț Laurențiu.”
Deși a pierdut contactul cu acest sport timp de un an, tânărul baschetbalist s-a reîntors pe teren, având să cunoască un an mai tarziu primele sale succese în acest sport.
”Primele antrenamente mi s-au părut ciudate și nu știam ce se întâmplă. Cu timpul, am început să înțeleg regulile jocului și sportul acesta a început să-mi placă. Am întrerupt antrenamentele în clasa a 3-a (la 10 ani), iar familia mea a decis să ne mutăm. Faptul că mi-am pierdut prietenii din jurul blocului și că mi-am schimbat mediul m-a determinat să renunț la sport pentru o perioadă. Am revenit la antrenamente în clasa a 4-a, datorită unei întâmplări fericite, în care mama s-a întâlnit cu domnul Becheș iar acesta a insistat să mă reîntorc la antrenamente, astfel că începând cu clasa a V-a (la 11 ani) am jucat în Campionatul Național de Minibaschet și Baschet, în anul competițional 2009/2010, înregistrând primele succese cu adevărat minunate.”
Rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că în vara anului 2010 a venit și prima sa selecționare la lotul național, unde a și primit distincția de ”Cel mai promițător jucător”, distincție ce s-a adeverit pe parcursul anilor.
”Am fost selecționat în echipa națională de baschet a României la categoria 1998 în vara anului 2010, în urma desfășurării Turneului Național de Minibaschet de la Brașov, unde echipa mea a primit medalie de argint iar eu am fost recompensat cu trofeul de „Cel mai promițător jucător”.La lotul național au fost selectionați și colegii mei de echipa din Tg-Jiu, Berca Alexandru și Tilea Cătălin. ”
Și deși este un tânăr plin de calități în joc, acesta a afirmat sincer că mai are de muncit mult pentru a atinge nivelul dorit.
”Tatăl meu, a reușit în ultimii ani să-mi dezvolte câteva calități importante pentru un viitor baschetbalist: disciplina, seriozitatea și determinarea cu care am abordat și abordez fiecare antrenament și fiecare joc în parte. De asemenea, mi-a insuflat increderea de care chiar aveam nevoie în practicarea acestui sport. Nu pot să spun că sunt plin de calități sau că sunt talentat, cert este că rezultatele obținute până acum au ca fundament foarte multă muncă individuală și de echipa. Chiar și atunci când sunt obosit, nu renunț la antrenament pentru că a renunța în acele momente în care organismul își spune că este obosit, este ca și cum ai renunța la o bătalie iar mie îmi place să câștig.”
”Jocul de baschet este o adevărată artă și stiință. Sunt atât de multe de învățat încât nu se poate spune că cineva știe totul despre acest sport. În ceea ce mă privește, am mult de lucru cu executarea corectă a stop-șutului și a diferitelor procedee tehnice de dribling. Va trebui să-mi creez o viziune e joc mai amplă astfel încât să găsesc cele mai optime soluții ofensive.”
Ceea ce cu toții am văzut pe teren, profesorul Becheș Gabriel nu a putut decât să confirme, acesta afirmând că în spatele unui talent precum cel pe care Adrian Vlad îl deține se ascund mult efort și multă, multă muncă.
”Este un jucător simbol al generației de 98. Noi am încercat în ultimii ani să participăm și la o categorie de vârstă superioară, fapt ce l-a ajutat pe Adi să joace cu sportivii mai mari, care au calități mai bune decât el. Finala de la U14 de anul trecut a demosntrat ca este un jucător de mare perspectivă, el ănscriind cosurile decisive în semifinală, într-un moment în care crdeaam că totul e pierdut. Are o putere fantastică de concentrare. El a ajuns la acest nivel ridicat printr-o munca asiduă. Este foarte serios. În continuare eu cred că prin abnegația și dăruirea pe care o are și pasiunea pentru baschet o să reușească să devină în doi trei ani un jucător de perspectivă. Dacă talia îi va permite, eu zic că va avea și calitățile și stăpânirea de sine necesare să facă față în lotul național.”
În ceea ce privește lipsurile, acesta a amintit doar de concentrarea acestuia în unele dintre momentele cheie ale unui meci
”Mai are de lucrat un pic pe partea psihică, pentru că echipa se bazează pe el în momentele dificile. În ceea ce priveste tehnica individuală, are momente foarte bune, însă și mici scăpări firești care cred cu tărie că pot fi corectate în viitorul ce urmează. „
Nu pierdeți vineri, ora 00.00 cea de-a doua parte a materialului în care tânărul baschetbalist își dezvăluie dorințele de viitor, împărtășind totodată experiența trăită vara trecută în Statele Unite ale Americii!
14 comentarii la aceasta stire:
Bravo !
cu 13 ani în urmă (07.02.2012) RaspundeBravo Adi pentru performante , chiar meriti toate premiile si toate medaliile pe care le-ai luat , si bravo Ioana pt articol :) !
Nici o sansa!
cu 13 ani în urmă (07.02.2012) RaspundeTatal lui il strica,este un jucator bunicel,dar nu mai creste si sansele lui in viitor sunt destul de mici.
Metro Goldwyn Mayer
cu 13 ani în urmă (07.02.2012) RaspundeNu vreau sa fiu rau, dar un montaj video cu secvente din meci nu este un argument de luat in seama. Un asemenea film se poate face cu multi jucatori care isi dau cat de cat silinta pe teren si net-ul este bogat in prezentari de acest gen.
In rest, juniorul este de perspectiva cum mai sunt multi altii, probabil prea mult spus emblematic. Sa ii urmarim evolutia si poate il naturalizam pe undeva.
”Eu zic sa-l impuscam”
cu 13 ani în urmă (07.02.2012) RaspundeTIPIC ROMANESC. Tot ce apare bun in tara asta ,ba-i prea mic (nicio aluzie la Boc), ba-l strica taicasu, ba montajul nu-i relevant , bine ca nu ziceti ca-i PDL-ist si-l acuzati de coruptie.
pt rautaciosi
cu 13 ani în urmă (07.02.2012) RaspundeInainte sa comentati pe aici in prostie eu zic sa va documentati ! Il cunosc foarte bine pe Adi si vreau sa spun ca merita toate laudele posibile pentru ca , chiar a depus efort si munca in ceea ce ii place , adica baschetul ! Si in legatura cu tatal sau, nu il strica deloc , ba chiar l-a indemnat sa faca ceea ce ii place si l-a ajutat sa ajunga asa cum este acum , adica foarte bun . Sunt coleg de echipa cu el de 1 an si jumatate si vreau sa va spun ca ceea ce e in video e nimica toata , el poate face MULT MULT mai multe ! :) Bravo Adi , continua tot asa , toata echipa te sustinem !
Performanta
cu 13 ani în urmă (07.02.2012) RaspundeBai fratilor eu credeam ça toti care postam aici iubim sportul asta si deopotriva pe cei care-l practica. Mai ales pe cei care fac eforturi sa ajunga cat mai sus ( si cei care-l cunosc stiu cate sacrificii si cata munca face baiatul asta). Noi obosim sa-i citim pe site toate premiile si performantele obtinute pana acum (si nu are decat 14 ani), si mai aruncam cate un comentariu rautacios in timp ce el face zilnic sute de aruncari si sute de exercitii in afara de antrenamentele obisnuite, in loc sa se joace pe calculator cum fac cei de varsta lui.
Pai daca noi nu-l apreciem si nu strigam toti” BRAVO .SUNTEM MANDRI DE TINE SI DE TOTI CEI CA TINE CARE VOR SA AJUNGA ACOLO SUS”, sa-i apreciem efortul si sa-i fim alaturi pentru a ajunge cu adevarat un invingator , cine sa o faca? Ministerul invatamintului sau Federatia care probabil nici nu stiu ca exista asemenea copii. Baschetul la nivel juvenil mai exista doar datorita putinilor parinti care-si mai pot permite sa viseze ca intr-o zi copiii lor o sa fie campioni si a si mai putinilor profesori de baschet care mai antreneaza doar din pasiune , recompensa materiala devenind una simbolica . Poate nu ar trebui sa generalizez, dar cel putin la nivelul orasului Tg-Jiu asta este reteta marilor performante si sper ca macar si asta sa ramana si-n continuare.
Pe blu ray poate mai multe
cu 13 ani în urmă (08.02.2012) RaspundeImi sustin ideea ca montajul secventelor este irelevant si mi-o intaresc(ce erotic suna !!!) cu un meci al tinerei sperante vazut pe viu. Mie una nu mi-a dovedit ceva talente exceptionale, asa cum vrea sa dea impresia prin filmele de pe you tube. Doar acolo si numai acolo poate sa marcheze consecutiv de la 3 puncte. In meci se mai schimba situatia. Sa nu exageram cu laudele ci doar cu incurajarile.
Uracioasa mica!
cu 13 ani în urmă (08.02.2012) Raspunde@gregorie De ce esti asa uracioasa ? Fiul tau nu a prins echipa...? In primul rand nu trebuie sa-ti dovedeasca tie nimic si apoi fimuletele nu le posteaza sa fie draftat in N.B.A. Normal ca sunt postate cosurile marcate ( vrei sa vezi fazele in care rateaza si face greseli ?). Deocamdata joaca din placere si crede-ma pentru varsta lui joaca foarte bine.Nu numai ca este liderul generatiei sale (u14), dar este liderul echipei si la u15 si u16. Eu nu zic ca peste 5-6 ani o sa fie mai bun ca Fome dar in generatia sa este unul din cei mai buni din tara, si normal ca are printre cele mai mari sanse sa ajunga sus. Si apropo e destul de trist daca ti-o intaresti in fata calculatorului...(Asta e IDEEA).
Cosurile trec dupa U18
cu 13 ani în urmă (08.02.2012) RaspundePacatele mele!!! Daca filmuletele nu doresc sa dovedeasca nimic inseamna ca baiatul este tare narcisist. Iar tu esti un mare misogin. In afara de faptul ca a fost suficient sa dau o tenta sexuala textului ca sa cazi in plasa cu o replica in domeniu, consideri ca doar baietii pot fi sportivi. Fiul meu nu a prins echipa pentru ca nu doar baietii joaca baschet. Exista campionate si pentru fete dar noi nu facem atata caz cu reusitele lor cum faci tu cu cosurile baietilor. Respecta opiniile celorlalti si nu uita: sa nu exageram cu laudele ci doar cu incurajarile.
La fete. La baieti tin si la U20
cu 13 ani în urmă (08.02.2012) RaspundeDaca intradevar esti o doamna imi cer scuze pentru comentarii !... speram totusi sa ma fi inselat. Ai fi surprinsa sa afli ca din pacate (in cazul meu din fericire) nu am baieti ...am doua fete si amandoua practica si sunt idragostite de acest sport .Si crede-ma mi-ar fi foarte greu sa vad ca cineva nu numai ca nu le apreciaza munca , dar le si minimalizeaza intr-un fel eforturile. In privinta opiniei tale ti-o respect in momentul in care i-mi dau seama clar care este , pentru ca tu spui intr-unul din comentarii ”juniorul este de perspectiva” iar in altul ”nu mi-a dovedit ceva talente exceptionale”. (Sa nu spui iarasi ca sunt misogin)... ar putea sa se supere Gherdan si sa ne trimita pe retelele de socializare.
gregorie
cu 13 ani în urmă (08.02.2012) RaspundeCe meci ai vazut ? Semifinala de la U13 in care a dat 46 de puncte cu Mobitelco sau semifinala de la U14 cu Dinamo in care a dat 55 :)) ?
Bravo
cu 13 ani în urmă (09.02.2012) RaspundeUite vezi copii astia stiu sa "puncteze" mai bine.
Noi tindem sa ne pierdem in amanunte.
Prefer Cosmopolitan
cu 13 ani în urmă (09.02.2012) Raspunde"In rest, juniorul este de perspectiva cum mai sunt multi altii...", adica sunt multi ca el pe care nu ii scoate nimeni in fata. Si sunt la fel de multi care se opresc din evolutia extraordinara. Va reamintesc si tehnica "toate pasele la un jucator", prin care se incearca obtinerea unor statistici favorabile. Eu ma uit la toate meciurile. Nu-i asa ca a avut si meciuri in care a punctat mai putin? Baiatul este inca in evolutie. Il incurajez dar nu il laud. O sa fac o schema si pentru copii.
!!!
cu 13 ani în urmă (11.02.2012) RaspundeSigur acest copil (ca si ceilalti care practica acest sport) muncesc si trebuie sa ii apreciem. Il felicit , ii doresc succes si noroc. Noroc sa nu ajunga sa fie prins la mijloc...intre persoane care spun ca doresc binele baschetului romanesc, insa pana la o anumita limita, cand intervin interesele lor personale. Cand sunt datorii de platit si singurul care poate pierde este jucatorul. Se intampla sa ti se spuna ca ai dreptate, dar ca nu te poate ajuta ca are o datorie..si stai pe bara. Ii doresc sa nu ajunga niciodata intr-o astfel de situatie. Si sper ca are cine sa-l sprijine, pentru ca in aceasta lume, a baschetului romanesc este nevoie si de putin ,,spate''. O sa ajung sa cred ca baschetul este cu ,,circuit inchis'', destinat doar celor care provin din familii in care au fost/sunt sportivi sau care pot impinge bani (multi bani), iar cei care nu au avut un astfel de noroc (sportivi in familie) sau sa aiba bani, foarte greu au patruns sau pot patrunde in lumea lor. Nu vreau sa jignesc pe nimeni...sa nu se inteleaga gresit: nu am nimic cu copii care provin din familii in care au fost sau sunt sportivi sau au bani. Si acesti copii muncesc si fac sacrificii. Dar in ochii celor care conduc baschetul romanesc si iau decizii conteaza de unde vii si banii....As vrea sa ma insel, dar...daca au de ales intre doi copii cu acelasi talent dar unul cu nume sau al carui parinte/sprijinitor a dat bani in stanga si dreapta si un no name...ghiciti cine o sa fie ales? Si chiar daca ,,no name'' ar avea mai mult talent....tot celalalt ar fi ales. Parerea mea...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!