Se complică situația în Seria C a Turneului Final al campionatului Național de juniori sub 18 ani masculin. După două zile de întreceri toate cele patru echipe din serie sunt la egalitate de puncte, având un bilanț de o victorie și o înfrângere. Astfel, ziua a treia a competiției va fi una dintre cele mai interesante de care am avut parte la nivelul juniorilor în acest sezon.
LPS Focșani, învinsă în prima zi, a depășit pe CN Aurel Vlaicu București cu 52 – 49. Vrânceni au recuperat în sfertul trei cele 10 puncte pe care Vlaicu le avea avantaj la pauză și au gestionat foarte bine finalul de partidă pentru a păstra șanse la calificarea în semifinale.
Vlaicu a dominat lupta sub panouri, câștigând duelul recuperărilor cu 52 la 53, însă nu a fost capabilă să reducă numărul de posesii pierdute, având cu 10 în plus față de adversar. Din cele 19 turnovers ale pierzătorilor, 13 au fost intercepțiile vrâncenilor. Ambele echipe au înscris apropximativ egal de două puncte, cu precizare că bucureștenii au avut 12 aruncări în plus, iar Focșaniul a marcat cu 5% în plus de la mare distanță.
Alin Olaru (foto), de la Focșani, a continuat evoluția bună de ieri, reușind 27 de puncte și 7 recuperări. Din păcate pentru indicele său de eficiență, a marcat doar 2 din cele 13 aruncări de 3 puncte încercate. Olaru a marcat 19 dintre punctele sale în repriza a doua, 11 dintre ele în sfertul 3, când Focșaniul a revenit la un singur punct în spatele adversarilor, 39 – 40. Tot el este cel care egalează la 42, cu 8:41 rămase până la pauză și apoi își aduce echipa în avantaj, 44 – 42. Vlaicu restabilește egalitatea, 47 – 47, prin Vlad Stoicoviciu, dar Vasile Pârvu duce scorul la 49 – 47, iar jocul tactic de final, inclusiv cel al aruncărilor libere, este câștigat de Focșani.
Andrei Neguroiu a marcat 12 puncte și a avut 8 recuperări, iar Tudor Vechiu, 6, din două aruncări de la mare distanță, ambele în sfertul 3, al revenirii Focșaniului.
Cu 13 puncte și 8 recuperări, Stoicoviciu a fost cel mai bun marcator de la Vlaicu. Însă punctele sale au venit cu un procentaj foarte scăzut, 22%, la aruncările din acțiune. Cătălin Staicu a terminat meciul cu 10 puncte și 8 recuperări, iar Dimitris Rasty a avut 8 puncte și 9 mingi recuperate.
_____________________________________________________
În cea de-a doua partidă a seriei, CSȘ Unirea Iași a pierdut în fața celor de la LPS CSU Pitești, scor 50 – 79.
Ieșenii au făcut un sfert 2 dezastruos. Piteștiul a câștigat perioada cu 26 – 18 26 - 8 și nu a mai avut emoții până la final.
Argeșenii (foto, echipa campionaă la U17 în 2011) s-au bazat pe tripleta Păun-Lander-Mătăsaru care a combinat pentru 54 dintre punctele echipei. Georgian Păun a terminat meciul cu 15 puncte, 14 recuperări și 4 pase decisive, Robert Lander a avut 16 puncte și 7 recuperări, iar Cosmin Mătăsaru și-a trecut în cont 23 de puncte și 8 recuperări.
În schimb, Vlad Popovici și Vlad Cobzaru, cei mai experimentați jucători din lotul Iașiului, a adunat împreună 17 puncte și 18 recuperări. Popovici a avut 7 puncte și 9 mingi recuperate, iar colegul său 10 puncte și tot atâtea recuperări. Tot 10 puncte a contabilizat și Tudor Timofte, iar Dan Filip a avut 14.
Un aspect statistic extrem de interesant al acestei partide îl constituie diferența de recuperări. Piteștiul, cu un singur jucător peste 2m în lot, Georgian Păun, a adunat cu 10 recuperări în plus față de Iași, care are doi jucători în cinciul de bază peste 2m, Popovici și Cobzaru, iar Florin Dăscălescu vine de pe bancă măsurând tot la fel de mult. Piteștenii au avut 15 recuperări ofensive, Păun reușind 6, iar Lander, 5, iar Iașiul doar 11. În total argeșenii au recuperat 46 de mingi, iar moldovenii, 36.
La capitolul aruncări, Piteștiul a marcat 52.9% de la 2 puncte și 33.3% de la mare distanță, în timp ce ieșenii au avut 37.2% din interior și 11.1% din exteriorul semicercului de 3 puncte.
Clasamentul exact al seriei în acest moment nu are nicio valoare, învingătoarele din partidele programate mâine, Iași – Vlaicu și Pitești – Focșani, calificându-se în semifinale.
2 comentarii la aceasta stire:
..
cu 13 ani în urmă (07.06.2012) RaspundeIn sf 2 scorul a fost 26-8 pentru Pitesti , nu 26-18.
mediatizare=valoare ???
cu 13 ani în urmă (07.06.2012) RaspundeAceasta diferenta de 29 de puncte, inseamna, in opinia mea, UMILIREA JUCATORILOR de DIVIZIA A... care au fost super-mediatizati de saitul dvs...Dar, in cele mai multe cazuri, mediatizarea nu este sinonima cu ...VALOAREA :) Si...daca ne uitam mai bine la fotografie, sunt...niste "Ponei"...comparativ cu jucatorii de DIVIZIA A...:)))) Pe "CAI", baieti, ca se POATE !!!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!