Lotul național de tineret (U20) masculin al României se va reuni în cursul zilei de duminică (12.05), la București pentru o primă perioadă de pregătire colectivă.
Cu această ocazie, antrenorul principal, Hristu Șapera, respectiv colaboratorii săi, Claudiu Fometescu și Gabriel Clapon, vor avea posibilitatea de a-i vedea la lucru pe jucătorii vizați să participe la ediția 2013 a Campionatului European U20 - Divizia B, ce va avea loc în perioada 11-21 iulie, la Pitești. În cadrul acestei reuniri staff-ul tehnic se va putea familiariza cu jucătorii și totodată își va putea stabili o serie de sarcini pe care să le pună în aplicare în perioada centralizată de pregătire.
Este vorba despre o perioadă de trei zile în care lotul va fi reunit, urmând ca pregătirea propriu-zisă să demareze pe data de 3 iunie. La Campionatul European U20 - Divizia B, România face parte din Grupa A, alături de Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Luxemburg și Slovacia.
Foto: Răzvan Păsărică (www.rpressport.ro)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!