Stiri Juniori U15 Masculin

Phoenix Galați, protest la adresa arbitrajului sau non combat?

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
20.04.2012

Turneul Final al Campionatului Național de Juniori U16 masculin a programat vineri, 20 aprilie, partida dintre U Mobitelco Cluj Napoca și Phoenix Galați, cu conotații directe asupra clasamentului final al Seriei B și implicit al tabloului semifinalelor.

U Mobitelco s-a impus cu 66 – 42 și au terminat pe primul loc, iar gălățenii au ocupat locul secund.

Echipa din Galați a condus după primul sfert cu 20 – 10, dar la jumătatea sfertului secund Gelu Cazanoschi, antrenorul lui Phoenix, a decis să înlocuiască toți jucătorii cu care a început partida și să nu îi mai introducă nicio secundă pe teren. Astfel, în niciunul dintre cele trei sferturi rămase de joc, Galațiul nu a marcat peste 10 puncte și a pierdut partida.

Tehnicianul și-a motivat decizia ca fiind o formă de protest la adresa arbitrajului.

Am început foarte bine, am demonstrat că putem, dar de la jumătatea sfertului doi nu am mai fost lăsaţi să jucăm. Arbitrii au dat vreo şase decizii strâmbe, mi-am dat seama că nu avem nicio şansă şi am decis să folosesc jucătorii care evoluează mai puţin. Urmează semifinala, ne-ar fi convenit să jucăm cu Tg. Mureş, dar acum orice este posibil, a spus Cazanoschi pentru site-ul oficial al clubului.

Gestul staffului tehnic al lui Phoenix este criticat însă de oficialii echipei CSȘ Ploiești, care îl consideră un non combat cu scopul de a-și alege adversara din semifinale. Totodată aceștia au declarat că vor cere măsurarea înălțimii jucătorilor adverși înaintea meciului direct din semifinale.

Partida dintre CSȘ Ploiești și Phoenix Galați va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, la Sala Horia Demian.

Programul complet al semifinalelor CN Juniori U16 îl puteți citi AICI.

12 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe parereamea :

    Felicitari!
    Felicitari pentru curaj si atitudine!!!

    cu 13 ani în urmă (20.04.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe probaschet :

    PAREREA MEA
    clar dovada de curaj al antrenorului de la phoenix galati,si daca se trece la masuratori atunci ar trebui masurate si jucatoarele de la echipa csss sibiu care spre surprinderea mea a reusit sa ajunga in semifinale cu toate ca ca ar trebui sa joace o "semifinala: cu alba iulia.FORZA ALBA IULIA

    cu 13 ani în urmă (20.04.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe realgorj :

    Juvenil...
    Nu ma pricep la baschetul juvenil, dar daca si aici se umbla cu prostii, cand arbitrezi niste copii, atunci nesimtirea e la cote maxime ! In baschetul din div. A am vazut multe magarii si nu stiu cat vor mai tine. Sugerez federatiei sa aiba contract cu un cabinet stomatologic ca e posibil ca multi arbitrii, incepand din sezonul viitor, sa aiba ceva nevoi...In afara salii se pot intampla multe...La gara, sau daca a venit cu masina mica, sunt destui basculangii nebuni care au RCA...

    cu 13 ani în urmă (20.04.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe just :

    Serios???
    Curaj? In niciun caz! Nesimtire cat cuprinde si un exemplu despre cum NU ar trebui sa se comporte un antrenor, formator de caractere etc.,etc. Gestul? Incalificabil. A fost stricat in mod cu totul gratuit (cu asta fiind de acord toti cei prezenti la meci) un joc ce ar fi putut fi spectaculos, dar care s-a transformat intr-un fel de "hai sa ne facem ca jucam" din care nimeni nu a inteles nimic. De unde nu-i.... Parerea mea!

    cu 13 ani în urmă (20.04.2012) Raspunde
  • suporter34 :

    pacat
    ai dreptate just,dar sunt destui asa zisi arbitrii,care isi bat joc de munca unor sportivi ptr interesele lor murdare,este rusinos,dar nu ai ce sa faci.Pacat ca se intampla asa si la juniori,baschetul,este bolnav,sunt interese meschine,pacat

    cu 13 ani în urmă (21.04.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe parereamea :

    Just
    Nu iti poti permite sa faci nesimtit un antrenor pentru o decizie luata .Nu cred ca suntem in masura sa judecam un om care se chiniue cu niste copii pe care ii antreneaza de foarte mult timp si cand ajunge cu ei la un turneu final constata ca se gasesc unul sau doi arbitri care au puterea sa isi bata joc de ce a incercat el sa faca cu ei. RUSINE!!!!

    cu 13 ani în urmă (21.04.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe just :

    Intr-adevar pacat
    @suporter34: Asa e, de multe ori se intampla ca arbitrii sa-si bata joc de munca sportivilor, dar ieri chiar nu a fost cazul. La toate meciurile de la acest turneu final, probabil la indicatia onor FRB, mult discutata si dupa turneul final U15, jocul a fost lasat foarte (a se citi mult prea) liber. Evident ca au rezultat dueluri destul de dure si faulturi ramase nesanctionate, asta fiind insa valabil pentru toate echipele. De aici si pana la a actiona in modul in care au facut-o cei din Galati e insa cale foarte lunga, dar probabil ca o fi mult mai simplu sa te plangi de arbitraj ca o primadona jignita decat sa-ti aperi sansele in mod corect, chiar daca pierzi. Toti cei prezenti la sala (si aici includ si celelalte echipe) au fost de acord in aceasta privinta. Asa ca..... intr-adevar pacat.

    cu 13 ani în urmă (21.04.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe asdepica :

    precizare
    In momentul in care Galatiul a decis ca este maxim de furata si n-are rost sa mai continue, Clujul acumulase 9 faulturi de echipa, iar Galatiul 8. Intrebare: pentru a continua demn meciul, ce diferenta trebuia sa fie pentru a nu se preda cu mare curaj Galatiul?

    cu 13 ani în urmă (21.04.2012) Raspunde
  • suporter34 :

    Parerea mea
    la ce a fost furata,asdepica,dupa cum spui tu ,la fault-uri;;erau aproape,in aceste,conditii,lupti pana la capat ,nu te predai.Oare cei 5 care au stat pe banca 25 min,gandesc la fel,nu cred.Dorinta oricarui sportiv e sa joace,sa demonstreze ce poate,sa prinda experienta,antrenorul avea alte parghii sa si demonstreze frustrarea.Parerea mea.

    cu 13 ani în urmă (21.04.2012) Raspunde
  • suporter34 :

    arbitraj corect?
    tot raul,a fost spre bine.Galatiul bate Ploiesti-ul.Calificare sigura.O fi bine.............,arbitrajul o fi fost corect,acum ,ce spuneti ?

    cu 13 ani în urmă (21.04.2012) Raspunde
  • baschet24h :

    victorie!!!!!!!!!!!
    ..........Felicitari Daniel,felicitari Phoenix.............

    cu 13 ani în urmă (21.04.2012) Raspunde
  • suporter34 :

    campioane
    Felicitari ,SONIA,felicitari intregii echipe,felicitari antrenorilor DUMITRACHE si ROMELA CRISTEA,pentru munca depusa .Bravo,cinste lor,cinste invingatorilor.

    cu 13 ani în urmă (23.04.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii