Federaţia Română de Baschet a făcut public programul singurei naţionale de juniori care va reprezenta România în primul eşalon valoric la nivel de juniori. Este vorba de lotul U18 feminin care va participa la Campionatul European Divizia A valorică, eveniment care se va desfăşura la Bucureşti în perioada 26 iulie - 5 august anul curent.
În premieră naţionala va fi condusă de către Svetlana Drăguşin, care se află la prima experienţă de acest gen, secondată de Adirana Pricop, antrenorul secund al prim divizionarei Universitatea Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte componenţa echipei regăsim două nume noi, Antonia Feilhauer respectiv Claudia Pop. Feihauer s-a născut în Constanţa însă ultimii 10 ani i-a petrecut în Suedia în timp ce Pop se va alătura lotului venind din Spania. Patru jucătoare din naţionala U18 feminină de anul trecut se mai regăsesc în lotul actual. Componenţa este următoarea:
Hanna Demeter (ACS KSE Târgu Secuiesc)
Reka Domokos (ACS KSE Târgu Secuiesc)
Simina Avram (Olimpia Braşov)
Denisa Milchis (MC Cluj-Napoca)
Izabella Lovasz (MC Cluj-Napoca)
Dora Ardelean (CSŞ Bega Timişoara)
Bianca Blanaru (CSŞ Bega Timişoara)
Iulia Răileanu (Phoenix Galaţi)
Ana Grigore (Olimpia Bucureşti)
Vanesa Lache (Olimpia Bucureşti)
Alexandra Dumitrache (Olimpia Bucureşti)
Antonia Feilhauer (Suedia)
Claudia Pop (Spania)
Liliana Uşurelu (Olimpia Bucureşti)
Alexandra Gherle (CSM Oradea)
Luisa Silaghi (MC Cluj-Napoca)
Irina Gavrila (SCM CSS Craiova)
Primul stagiu de pregătire este programat pe 25 martie până pe 4 aprilie, la Cluj-Napoca. După o scurtă pauză lotul se va reuni la Băişoara, pe 13 aprilie, unde sa petrece 10 zile şi va disputa câteva meciuri amicale cu naţionala similară a Ungariei. Pe 31 mai este programată vizita medicală, iar între 1-15 iunie lotul va efectua pregătirea fizică la Poiana Braşov. Apoi sunt programate trei zile de pauză urmate de o altă pregătire centralizată plus un turneu internaţional. Începând cu 3 iulie naţionala tricoloră se va cantona la Bucureşti unde va petrece restul pregătirii centralizate.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!