Stiri Juniori U15 Masculin

România a intrat în istoria baschetului feminin. O va face și Oradea?

Adrian Micinic

Adrian Micinic
23.11.2011

România va găzdui pentru a 5-a oară în istorie o ediție a Campionatului European de baschet feminin de primă divizie. Va fi pentru prima dată în istoria baschetului din țara noastră când două ediții ale unei astfel de competiții se organizează în mod consecutiv pe teritoriul țării noastre.

FIBA Europe a anuțat în cursul zilei de marți (22.11) faptul că România va avea onoarea de a găzdui pentru a doua oară consecutiv Campionatul European U18 feminin - Divizia A.

Prima competiție continentală organizată pe teritoriul României datează din anul 1966. Atunci s-a desfășurat cel mai important eveniment baschetbalistic din istoria cu sportului cu mingea la coș din țara noastră - Campionatul European de baschet feminin la nivel de seniori.

Apoi, în 1989 respectiv în 1999, pe teritoriul României s-au desfășurat două ediții ale Campionatului European U16 feminin. În fine, în vara anului 2011, la Oradea, a avut loc Campionatul European U18 feminin. Toate aceste competiții au fost de prim eșalon. Adică au fost prezente cele mai bune echipe și jucătoare ale Europei la respectivele categorii de vârstă.

Țara noastră are șansa de a găzdui două ediții consecutive ale Campionatului European U18 feminin pentru a doua oară consecutiv. România este prima țară ce găzduiește această competiție în ani consecutivi. 

De-a lungul istoriei s-au consemnat întâmplări similare la alte categorii de vârstă:

- Italia a găzduit CE U18 masculin în ediții consecutive, în anii 1964 și 1966 (la vremea respectivă aceste competiții se organizau la distanță de doi ani)

- Italia a găzduit CE U16 masculin în ediții consecutive, în anii 1971 și 1973 (la vremea respectivă aceste competiții se organizau la distanță de doi ani)

- Spania a găzduit CE U16 masculin în ediții consecutive, în anii 2005 și 2006

Așadar, la feminin se consemnează pentru prima dată ca o țară să găzduiască în ediții consecutive (și ani consecutivi) o ediție a unui Campionat European, indiferent de categoria de vârstă.

Niciodată în istoria baschetului european, un oraș nu a găzduit două ediții consecutive ale Campionatului European. Dacă va fi ales din lupta cu Arad și Timișoara, orașul Oradea va fi primul din Europa care se bucură de această onoare.

Deși au existat foarte multe și mari probleme în pregătirea Campionatului European, orașul Oradea și România au găzduit cu succes evenimentul desfășurat între 4 și 14 august anul curent, în opinia FIBA Europe. Lucru evidențiat chiar și în anunțul oficial formulat de forul continental în legătură cu locurile de desfășurare ale campionatelor europene de nivel juvenil din anul 2012.

2 comentarii la aceasta stire:
  • likemike :

    titlu
    romania a intrat in istoria baschetului feminin???? WTF?

    cu 13 ani în urmă (23.11.2011) Raspunde
  • CS Energia Târgu Jiu varanu :

    ???
    astept articolele laudative la adresa preamaritei conducatoare...

    cu 13 ani în urmă (24.11.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii