Stiri Juniori U15 Masculin

Ştefania Pal: "Alina Moanţă a încercat să ne oblige să ne prezentăm la lotul U20. Am fost ameninţate"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
22.06.2012


Sonia Ursu, Oana Băluţă, şi gemenele Pal la CE de la Oradea (de la stânga la dreapta)
Dintre cele patru sportive, doar Sonia Ursu mai practică baschetul.

Vineri, 22 iunie, la Bucureşti, a fost programată reunirea lotului naţional de tineret al României, însă, mai multe jucătoare au decis să spună "pas" convocării, datorită faptului că au fost înştiinţate de această acţiune a lotului cu doar câteva zile înainte.

În acest caz, Total Baschet a luat legătura cu una dintre cele două gemene retrase din activitatea baschetbalistică, dar care a fost convocată de către FRB pentru a lua parte la acţiunile acestui lot.

Ştefania Pal a dat cărţile pe faţă şi a acceptat să vorbească cititorilor site-ului nostru despre felul în care a fost tratată şi ameninţată de către FRB, prin intermediul antrenorului federal Alina Moanţă, şi despre metodele neortodoxe la care reprezentaţii forului baschetbalistic românesc recurg pentru a manipula şi a încearca să-şi îndeplinească propriile interese.

După spusele fostei jucătoare originare din Arad, totul a început de la faptul că au acceptat (Ştefania Pal şi Laura Pal) să dea BAC-ul în sesiunea specială, deşi nu au solicitat acest lucru.

Noi am dat bacul în sesiunea specială şi de la treaba asta a plecat toată zăpăceala. E vorba de faptul că la FRB, cât şi în alte federaţii, se fac cercetări cu privire la legalitatea prezenţei unor candidaţi la BAC-ul olimpicilor. Iniţial, noi nu am vrut să mergem să dăm BAC-ul la Bacău (dorind să îl dăm normal, ca toată lumea), dar, la insistenţele unor antrenori, am acceptat varianta aceasta, nu înainte de a ne interesa dacă prin prezenţa noastră la BAC-ul olimpicilor, am putea să avem obligaţii pe viitor faţa de FRB. În final, am fost asigurate ca nu vom avea nicio obligaţie faţă de federaţie, ba din contra ,ni s-a răspuns că federaţia ar avea obligaţia de a ne ajuta (în speranţa că la bacul olimpicilor va fi mai uşor, deşi nu a fost aşa) având în vedere că am reprezentat România la CE de la Oradea.

Ştefania a fost asigurată de către reprezentaţii FRB că, dacă se vor prezenta la BAC-ul sportivilor, nu vor avea nicio obligaţie, însă, la o lună distanţă, s-au trezit cu o convocare la lotul U20 feminin.

După cum am mai spus, probabil că aceste convocări au legatura cu bacalaureatul din sesiunea specială, fiind reversul medaliei, sau o "metodă de plată". M-a surprins convocarea primită, deoarece nu mă aşteptam, având în vedere că nu am mai activat de un an de zile, retragându-mă din activitate pe considerente personale pe care nu le voi discuta cu nimeni, e alegerea mea şi a surorii mele, şi cred că viaţa mea în afara baschetului mă priveşte strict şi personal.

Având în vedere faptul că majoritatea jucătoarelor nu au vrut să se prezinte la lot, Alina Moanţă a decis să o sune pe fiecare jucătoare în parte şi să le ameninţe cu suspendarea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu gemenele Pal. Văzând că nu le poate convinge, antrenoarea federală a recurs la reproşuri ameninţându-le pe fete că, dacă nu vor participa la acţiunile lotului, Aradul va avea de suferit.

În legătura cu d-na Alina Moanţă, am auzit şi eu aceleaşi lucruri şi chiar mi s-au confirmat de unele jucătoare prezente la naţională. Întradevar, am fost căutate de dânsa, aceasta luând legatura cu fosta antrenoare. La cererea acesteia, a luat şi sora mea legatura cu d-na Alina Moanţă vorbind în numele amândurora. Discuţia avută o voi lasa să fie apreciată şi catalogată de alţii. Din start nu ni s-a dat nicio opţiune, ci doar am fost tratate cu radicalitate prin cuvinte citez "veniţi", "nu mă interesează", "să fiţi prezente". Laura a replicat politicos reamintindu-i că ne-am retras din activitate de aproape un an şi ca nu mai dorim sa continuăm baschetul, alegându-ne alte drumuri în viaţă, care,iar repet, ne privesc personal, nimeni nu are voie să oblige pe nimeni să faca nimic contra voinţei sale, este o încalcare flagrantă a drepturilor omului. În discuţia avută ni s-au reproşat o gramdă de lucruri, că am fost ajutate, încercând să ne oblige să ne prezentam în cantonament folosindu-se de faptul că federaţia ne-a trecut pe lista celor care au dat BAC-ul olimpicilor. Pe sfârşitul conversaţiei ni s-a spus: "Dacă aşa abordaţi voi problema, după ce v-am ajutat...foarte bine. Aradul să nu mai vină vreodată să îmi ceară ceva, că nu am să mişc niciun deget pentru el ! "  În fine au fost şi alte detalii care nu merită amintite. Alţi antrenori (nu dau nume) ne-au ameninţat că suspendă echipele Aradului şi cluburile daca nu facem cum vor ei şi nu ne prezentăm când şi cum vor ei la loturi (deşi noi nu activăm nicăieri de aproape un an - sîc!).

Întrebată dacă mai crede că a luat o decizie bună, aceea de a se retrage din baschet la doar 18 ani, Ştefania a răspuns pozitiv, motivându-şi decizia prin faptul că unii sportivi "devin bătaia de joc a unor antrenori de modă veche".

Da! Consider că am făcut o alegerea foarte bună, atât timp cât în România sportivii nu sunt cu adevarat apreciaţi (nu generalizez) şi deven uneori bătaia de joc şi ţinta insultelor unor antrenori de modă veche.

Aceste acuze la adresa unor persoane din cadrul FRB nu sunt singurele. Înaintea Campionatului European de la Oradea, Sonia Ursu a afirmat pe un site cunoscut de socializare faptul că "La lotul naţional eşti tratat ca un nimeni", însă nu a dorit să dea mai multe informaţii atunci când a fost abordată de site-ul nostru. La rândul său Cătălin Burlacu a vorbit despre cele declarate de Sonia Ursu în vara anului trecut, declarând că "fetele au avut c**** mari pentru că au ieşit în faţă şi au vorbit".

Alina Moanţă nu a putut fi contactată de  site-ul nostru până la redactarea acestul material!

Foto: Arhivă personală

3 comentarii la aceasta stire:
  • crina :

    bravo
    Oare de ce nu mă mira felul in care obiceiul Tocala este continuat in baschet la loturi?Angajatii pe bani mulți ai Federatiei sa nu uite ca sunt plătiți sa ajute,nu sa bată copii pe strada sau sa ii ameninte.Asa vor fi rezultate cu siguranță.

    cu 12 ani în urmă (22.06.2012) Raspunde
  • Adisan :

    Pfff...
    Să fie asta o recunoaştere implicită că Aradul a fost ajutată de federaţie sau a fost doar o fantezie de-a lui madam Moanţă?

    cu 12 ani în urmă (22.06.2012) Raspunde
  • anonim001 :

    adevarat
    deci este foarte adevarat ce au declarat mai ales faza ''atata timp cat in romania sportivi nu sunt cu adevarat apreciati si devin bataia de joc " .....

    cu 12 ani în urmă (22.06.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii