Finalele campionatelor naționale de copii și juniori nu ar trebui să însemne și sfârșitul pregătirii individuale pe tinerii jucători implicați în astfel de activități. Peste vară baschetbaliștii ar trebui să se pregătească individual după un program stabilit de antrenorii de la club și, dacă există posibilitatea, să participe la tabere de pregătire, așa numitele camp-uri.

Scopul unui astfel de camp este acela de a ajuta participanții să își dezvolte diferite abilități, ”skills” și să învețe principii ale jocului. Noutatea față de pregătirea pe care o fac pe tot parcursul anului la cluburi constă în faptul că în aceste tabere au șansa de a lucra (și) cu alți antrenori față de cei de la echipele unde activează, uneori cu antrenori străini. De asemenea aici pot învăța noi metode de pregătire, de dezvoltare a tehnicii și au posibilitatea de a evolua în meciuri școală contra unor jucători pe care nu îi cunosc, uneori mai valoroși decât ei. La toate acestea se adaugă factorul social, posibilitatea de a cunoaște persoane noi, de a-și face noi prieteni.

Un lucru destul de rar în urmă cu câțiva ani, aceste tabere pentru copii și juniori au devenit destul de populare în ziua de azi în baschetul românesc. Fie că sunt organizate în țările din jurul României, în special în Serbia și Ungaria, la distanțe ce pot fi ușor parcurse pe șosea, fie că se desfășoară în țară, ele au devenit un lucru comun peste vară, un lucru absolut normal într-un fenomen ce are din ce în ce mai mulți adepți.

Pionier al acestor camp-uri în România este Ghiță Mureșan. „Uriașul” a cărui prezentare ar fi inutilă organizează tabăra ce îi poartă numele încă din 2006, iar scopul său este, după cum declara la prima ediție, ”ca acești copii să se distreze în primul rând. Eu vreau ca acești copii să plece când se termină camp-ul fericiți. Și dacă e posibil să învețe ceva nou sau să-și perfecționeze unele lucruri.”

Mai mult, Ghiță spune că ”într-o săptămână nu poți să faci foarte multe, dar poți să schimbi puțin concepția, mentalitatea copiilor”.

Iar prezența la campuri a antrenorilor străini are chiar rolul de a prezenta copiilor o altă școală de gândire, a le modifica puțin mentalitatea întipărită în urma lucrului zilnic cu unii antrenori care, uneori, din păcate, nu sunt un exemplu de etică sau de profesionalism.

Acest aspect a fost atins și de Virgil Stănescu, organizator al Basquareball Camp, proiect ce s-a oprit la a cincea ediție. Actualul președinte al Steaua CSM EximBank declara că tabăra de vară are ca scop ”implementarea în educaţia tinerilor sportivi a mecanismelor sportului de echipă, a disciplinei şi a cooperării, precum şi stabilirea de idealuri sau creşterea valorii morale şi eticii profesionale”.

Reușesc oare taberele de vară să atingă aceste lucruri?

Părerea copiilor este unanimă: da. Tinerilor jucători le place, se distrează, învață lucruri noi, interacționează cu mari jucători sau antrenori, invitați ai acestor tabere.

Nici antrenorii nu sunt pe altă lungime de undă.

”Indiferent pe ce se axează tabăra (pregătire fizică, tactic, tehnică) este benefică. Copiii își pot măsura puterile cu parteneri de vîrsta lor și, poate cel mai important, lucrează cu alți antrenori decât cei de la club. Astfel, când vor veni la loturile naționale sau vor schimba clubul se vor adapta mult mai repede la cerințele noilor antrenori”, spune George Trif, antrenorul lotului U16 masculin și participant din postura de technician la astfel de campuri în Ungaria. ”Copii nu se întorc Michael Jordan, dar pe termen lung se observă lucrurile pe care le învață în acele câteva zile de pregătire”, continuă Trif.

Nu toate aspectele sunt însă pozitive.

Prima problemă care ne sare în ochi când este vorba de aceste campuri o reprezintă numărul mare de participanți. Fie că organizatorii doresc să obțină venituri cât mai mari, fie să scadă prețul perceput pentru participare, o tabără adună la start câteva zeci de copii și pare destul de greu să înveți ceva când profesorul se ocupă de un număr mare de elevi. Soluția este folosirea cât mai multor antrenori din cadrul clubului de baschet organizator sau voluntari, în cazul în care organizatorii sunt din afara țării. Spre exemplu, la Sharks Basketball Camp, tabăra organizată de BC Laguna, un antrenor a lucrat cu cel mult 10 copii, dar sunt și situații precum cea întâlnită la celebra Cross-Over Camp, în Serbia, când un technician se ocupa de 25 de copii.

Altă problemă a taberelor de vară este caracterul uneori elitist. Prețul participării ajunge chiar și la 200 euro și puțini părinți își pot permite să achite o sumă mai mare decât salariu minin pe economie pentru 7 zile de antrenamente, cazare și masă. Lipsa sponsorilor conduce la o asemenea taxă de participare, organizatorii trebuind să acopere din ea de la chiria sălii și utilități, până la plata antrenorilor și a asistenței medicale. Nu este mai puțin adevărat că în acești bani sunt incluse cazarea și mancarea, cei ce doresc să renunțe la aceste lucruri plătind mai puțin. De asemenea invitații camp-urilor de acest nivel sunt antrenori din străinătate. Însă sunt și tabere ce percep taxe modice, de câteva zeci de lei pentru participare, bani folosiți pentru achiziționarea de premii și diploma pentru copii. În schimb, la acestea se lucrează mai mult cu antrenorii din cadrul clubului organizator și, eventual, cu câte un invitat special, în general din România.

Așadar, oferta camp-urilor de copii și juniori permite marii majorități a acestora să participe, în funcție de posibilități, la cel puțin unul pe vară. Beneficiile sunt evidente, dar, pentru a oferi rezultate palpabile, experiența unei astfel de tabere trebuie dublată de multă muncă individuală. Altfel, pentru părinți rămân doar niște bani pierduți, pentru copii rămân doar câteva zile de mișcare petrecute alături de alți copii, sub îndrumarea unui alt antrenor, iar pentru baschetul românesc nu rămâne nimic.

Foto: BC Simon Pitești