Teodora Neagu a fost singura jucătoare din lotul României care nu a evoluat în victoria cu Norvegia, scor 85 - 33, de la Campionatul European U16 feminin Divizia B.
Motivul îl reprezintă durerile la genunchiul stâng pe care le-a resințit încă de la încălzirea partidei cu Estonia. Ea nu a fost titulară, dar a intrat contra Estoniei în minutul 4 al partidei și a evoluat 26 de minute, reușind 12 puncte și 2 recuperări.
În meciul cu Estonia, de la încălzire (Teodora Neagu) a acuzat dureri la genunchiul stâng astfel că am început meciul cu Demeter Nora, care a acumulat 3 faulturi foarte rapid. Am fost nevoiți să o introducem pe Neagu, iar în meciul cu Norvegia am menajat-o pentru că ne dorim victoria de moral cu Estonia, a spus Veronica Gavrilă, antrenoarea lotului, pentru totalbaschet.ro.
Teodora Neagu are la acest turneu medii de 11.8 puncte și 4.8 recuperări.
Cu excepția meciului cu Estonia, ea a fost titulara postului 5 în echipa României. Neagu este extremă de forță, dar a fost folosită ca și centru deoarece, după spusele antrenoarei, nu a dispus de jucătoare experimentate cu care să acopere acest post.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!