Ediția Topului juniorilor sub 22 de ani dedicată etapei a 28-a a întârziat cu trei zile pentru a putea prinde și ultimele două restanțe ale sezonului, meciuri în care au evolutat 3 dintre jucătorii pe care îi monitorizăm rundă de rundă, de la începutul sezonului.
Etapa abia încheiată a consemnat prezența pe parchet a 14 baschetbaliști, dintre care 3 au fost titulari. Vlad Popovici a început în primul 5 al Politehnicii Iași, iar Barîș Aktaș și Dan Ioan au fost titulari la Dinamo București.
De asemenea au debutat în Divizia A Vlad Manolescu și Vlad Georgescu, ambii la Dinamo București. Doar cel de-al doilea a reușit să și marcheze primele sale puncte în ligă.
Revenind la topul nostru, și în această săptămână avem 14 jucători, repartizați pe următoarele poziții:
Foto | Nume/ Echipă |
Minute/ Etapă |
Eficiență/ |
Comentariu | |
1 | ![]() |
Bogdan Țibîrnă (CSM Oradea) |
23:09 |
11.89 |
A disputat două partide de la precedenta ediție. În prima, cu BC Miercurea Ciuc, din cadrul etapei 28, a evoluat aproape 10 minute și a marcat 8 puncte, reușind 4/6 la aruncările de două puncte. Nu a reușit decât o singură recuperare pentru 6 la eficiență. În restanța cu Energia Rovinari a jucat 13 minute și jumătate, a marcat 2 puncte și a recuperat 5 mingi. |
2 | ![]() |
Vlad Popovici (Politehnica Iași) |
29:21 | 8.00 |
A fost desemnat Juniorul etapei. Argumentele și o analiză a jocului său în partida cu CSȘ Giurgiu le puteți citi aici. |
3 | ![]() |
Bariș Aktaș (Dinamo București) |
21:34 | 5.22 |
Din nou un meci cu minus în dreptul eficienței. Fundașul lui Dinamo a jucat aproape 34 de minute contra lui CSM București și a terminat cu 5 puncte (2/5 - 2pcte, 0/3 - 3pcte, 1/2 - libere), 3 recuperări și 4 pase decisive. Din păcate a pierdut și de 8 ori posesia, în condițiile în care toată echipa a avut 15 turnovers. Cum am mai spus-o și în precedentele ediții, nu este de condamnta pentru aceasta statistică deoarece evoluează pe un post cu care nu este obișnuit și unde este predispus la astfel de greșeli. |
4 | ![]() |
Adrian Guțoaia (Energia Rovinari) |
16:09 |
4.41 |
A evoluat atât în weekend, în partida cu BCM U pitești, cât și miercuri, în restanța cu CSM Oradea. Partida cu Piteștiul a terminat-o cu 12 minute jucate și nimic de remarcat din punct de vedere statistic, în timp ce la Oradea a evoluat 14 minute, a marcat 3 puncte, a recuperat 3 mingi și a dat o pasă decisivă. |
5 | ![]() |
Cătălin Petrișor (SCM Craiova) |
15:47 |
2.54 |
De la precedenta ediție a Topului, fundașul Craiovei a evoluat în două partide. Prima, în weekend, contra lui U Mobitelco, a însemnat pentru el 13:45 minute, 2 puncte, 2 pase decisive și o recuperare. Cea de-a doua, miercuri, cu Gaz Metan Mediaș, a consemnat 16 minute, 2 puncte, 2 recuperări și o intercepție. |
6 | ![]() |
Adrian Roșu (BC Perla Harghitei) |
7:21 |
2.21 |
Nu a fost folosit în această etapă. |
7 | ![]() |
Vlad Cobzaru (Politehnica Iași) |
18:55 | 2.04 |
Nu a fost folosit în această etapă din cauza faptului că a acuzat o accidentare la inghinali. |
8 | ![]() |
Iosif Pârlog (Dinamo București) |
7:51 | 1.78 | Nu a mai fost titular, dar a reușit, în cele aproape 22 de minute jucate, unul dintre cele mai bune jocuri ale sale din aceste sezon. A terminat partida cu 5 puncte, 2 recuperări și 3 pase decisive, pentru un indice de eficiență de 7, a treia valoarea în topul reușitelor personale la acest capitol. |
9 | ![]() |
Dan Ioan (Dinamo București) |
6:48 | 1.41 |
Față de săptămâna trecută, Dan a urcat o poziție în clasament, cele 8 unități de eficiență adunate în meciul contra CSM București, record personal la acest capitol, fiind suficiente pentru a-l depăși pe Alex Pop. A fost pentru prima dată titular și a jucat aproape 22 de minute. A marcat 11 puncte (3/4 - 3pcte), a doua valoare personală stagională după cele 13 reușite etapa trecută, cu Timișoara. A ratat însă 4 din cele 5 aruncări de două puncte. A mai reușit 2 recuperări. |
10 | ![]() |
Alexandru Pop (U-Mobitelco) |
6:35 | 1.26 | În meciul cu Craiova a fost folosit puțin peste 5 minute. Este de așteptat ca minutele sale să scadă în următoarele etape deoarece, tot în partida din weekend, a revenit pe teren Don Paul Chetreanu, un jucător pe același profil ca și Pop, dar mult mai experimentat. |
11 | ![]() |
Florin Dăscălescu (Politehnica Iași) |
7:27 | 0.70 |
Nu a fost folosit în această etapă. |
12 | ![]() |
George Surugiu (Politehnica Iași) |
6:52 | 0.44 |
Nu a fost folosit în această etapă. |
13 | ![]() |
Marian Necșanu (Politehnica Iași) |
5:17 | 0.11 |
Nu a fost folosit în această etapă. |
14 | ![]() |
Liviu Rotariu (Politehnica Iași) |
12:09 | -0.15 |
“ Brebenel “, cum îi spun coechipierii, a reușit cel mai bun meci al său în acest sezon. A jucat aproape 12 minute și a făcut un joc extrem de consistent și solid în special în faza de apărare. A fost introdus în momentele în care jucătorii giurgiuveni reușeau să dejoace apărarea în zonă a gazdelor aruncând foarte precis de la distanță . Liviu a reușit, printr-o mare risipă de efort, prin jocul său agresiv și foarte mobil, să dejoace în bună măsură combinațiile adversarilor. În atac a jucat simplu, corect și foarte matur. A eliminat din jocul său rezolvările fanteziste și aruncările nepregătite, iar toate acestea s-au reflectat atât în statistici cât și în încrederea acordată de antrenori. |
NOTĂ
1. Clasamentul este întocmit după fiecare etapă în funcţie de media indicilor de eficienţă a fiecărui jucător şi de media de minute jucate pe etapă. Astfel, pentru a evita situaţiile în care un jucător evoluează doar într-un singur meci şi are un indice de eficienţă mare decât unul care evoluează meci de meci vom întocmi clasamentul doar cu jucătorii care au, în medie, cel puţin cinci minute jucate pe etapă.
2. Deoarece meciul dintre Gaz Metan Mediaș și CSU Ploiești din turul campionatului s-a terminat cu victoria ploieștenilor prin ”neprezentare” nu vom lua în considerare această etapă în calcul mediilor de minute și eficiență ale juniorilor din loturile celor două echipe. De asemenea nu vom lua în calcul etapele în care echipele nu au programat meci din cauza retragerii lui CS Otopeni din campionat, însă am ținut cont de statisticile meciurilor din tur contra echipe din județul Ilfov.
3. Deoarece Mădălin Pintilie nu mai face parte din lotul Politehnicii Iași, nu l-am mai introdus în clasament.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!