U-Banca Transilvania a cedat primul meci din grupa O, fiind învinsă de Alba Fehervar, scor 92-83.
Partida s-a disputat marți seara, în Ungaria, iar startul jocului a fost echilibrat. Rolland Torok a fost precis de la distanță, dar marghiarii au răspuns prin Akos Keller. Torok a izbutit un nou coș de trei puncte, prin care a dus-o pe U-BT la șase lungimi, 13-19. Introdus pe teren, masivul pivot James Farr a limitat din diferență, fiind ajutat de către conaționalul Edwards. Gazdele au egalat situația, astfel că primul sfert se încheie la 21-21.
Combatantele au mers cap la cap pe parcursul actului secund, în care Alba a fost totuși o idee mai inspirată. Totodată, pe finalul reprizei, James Farr a înscris pentru 46-40. Kyndall Dykes și Filip Adamovic au limitat apoi ecartul înregistrat la intrarea la cabine. Partea secundă a fost la fel de strânsă, Alba luând inițiativa în ultimul act. Shepard și Akos Keller și-au distanțat colegii la 9 puncte, 74-65.
U-BT a încercat din răsputeri să revină, iar coșul lui Aleksandar Rasic a dat speranțe băncii clujene, 80-75. Ulterior, același Rasic a mai înfipt o triplă, 80-78. Profitând de momentul bun, Kyndall Dykes a contribuit la rândul său cu un coș de trei puncte, 82-81. Alba a răbufnit și a marcat imediat prin Lorant Peter. Orice șansă a clujenilor a fost spulberată în final de americanul Shepard, care a izbutit chiar un slam-dunk cu fault.
Aleksandar Rasic a avut 19 puncte, 5 pase decisive și o recuperare. Ousmane Barro s-a remarcat prin 17 puncte și 8 recuperări. Tot 17 puncte a pus pe tabelă Kyndall Dykes, alături de 5 recuperări și 5 pase decisive.
De la maghiari, Akos Keller a fost cel mai bun marcator, grație celor 15 puncte reușite.
*Foto: fibaeurope.com
15 comentarii la aceasta stire:
Mda
cu 8 ani în urmă (13.12.2016) RaspundeFelicitari echipei din Ungaria. O victorie meritata, fara dar si poate. Din pacate nu putem castiga mereu, mai ales cand jucam si slab. Am jucat bine in primele 7-8 minute din primul sfert, cand am condus si cu 7 puncte, fiind eficienti in atac si aparandu-ne bine. In rest, Albacomp a fost mereu la conducere, iar noi alergand dupa ei. E o echipa solida si cu jucatori valorosi. Au si niste autohtoni care dupa parerea mea sunt peste ceea ce am avut noi azi. Pacat, ar fi fost o victorie importanta si ar fi fost si in deplasare. Asa, urmeaza meciul cu Pau-Orthez, care-i o echipa momentan peste Le Mans in clasament...si i-am vazut pe francezi cu CSM-ul ce joaca(mai ales sfertul 4). Deci vestile nu sunt foarte bune, si sper sa nu clacam rau martia viitoare, cu francezii, ca s-ar putea sa se intample asa ceva, sa fim realisti. Totusi, partea buna ii ca avem liber in campionat etapa asta si putem pregati in liniste meciul acesta. Sa speram ca va fi bine, totusi!
Cj
cu 8 ani în urmă (13.12.2016) RaspundeTrebuie sa fim realisti, mai ales ca Vlad lipseste, daca Marti vom castiga va fi o mare surpriza.
haide U
cu 8 ani în urmă (14.12.2016) RaspundeDa e o grupa foarte grea, numa Pardubice pare mai usoara. Oricum contează acum experienta pe care o acumulam si sa trecem fără accidentari de perioada asta si daca reusim sa ne calificam mai departe ar fi excelent. Oricum deocamdată anul asta avem record 18 W,5 L. HAIDE U
...
cu 8 ani în urmă (14.12.2016) RaspundeUn lucru e clar: am avut o rotatie mult prea scurta meciul asta. Inafara de cei din primul 5 parerea mea e ca nu a mai fost vreun jucator care sa faca fata meciului. Probabil Jucan, dar si el numai in faza defensiva. Pustozvonov nu e slab dar e muuuuuuult prea inconstant in joc. In cazul asta eu cred ca ar mai trebui transferat un jucator pentru ca sunt multe meciuri de jucat si se mai ca accidentarile apar..
Sanse inca mai avem. Trebuie castigat cu francezii acasa (lucru care e f greu dar nu imposibil) si sa ii batem pe alba la o diferenta mai mare decat cu cat ne-au batut ei.. oricum ipoteza asta e valabila in cazul in care francezii castiga ambele meciuri cu alba iar noi ii batem pe cehi.. (speranta unui loc doi care sa ne califice).
...
cu 8 ani în urmă (14.12.2016) Raspunde*se pare ca accidentarile apar
free62
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Ne-au dat cu terenul in cap si nu doar pt ca au valoare. Am stat execrabil in zona(lucru spus si de antrenorul lor la un timeout) si ei au profitat de asta cu varf si indesat. Am stat prost de tot la recuperare si nu am incercat nici formule mici ca sa fim mai agresivi, mai ales ca Barro a dat mult, dar a facut la gafe de control si pozitionare cate a a vrut el. Din pacate e greu oarecum si sa joci formule mici mai ales ca Pustozvonov a revenit la forma care l-a consacrat, asta ca tot era foarte laudat dupa meciul cu Timisoara. Nu ai absolut nicio baza in el. Un meci care nu trebuia pierdut...Peste toate mai avem si cel mai bun strain, pe Rasic, putin obosit(sau asa mi se pare) pt ca si daca se joaca cu Timisoara si e diferenta de 15 pct, tot cu Rasic in teren jucam, de frica sa nu cumva sa ne intoarca aia. Ar mai trebui lasta sa respire ca meci de meci 32 de min la 33 ani sau cat are el...
Da
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Corect. Niciun jucator nu mi s-a parut ieri a fi in forma lui cea mai buna..prin urmare, si rezultatul nedorit. Iarasi multe greseli si balbaieli ce nu isi aveau locul. A semanat cu al doilea meci cu Gaziantep pentru locul 1. Tot timpul am alergat sa revenim pe tabela, insa in zadar. Macar in retur, cu un Vlad refacut, sper sa avem sanse mai mari si sa obtinem victoria...
eu cred ca clujul putea mai mult
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)am vazut doar primul sfert. clujul conducea confortabil, pasau mingea pe omul liber. torok arunca la 3 ca la anternament. dupa care silva i-a introdus pe toth si pe gheorghe, si avantajul s-a dus. in loc sa conducem cu vreo 10 puncte dupa primul sfert, ungurii cumva au egalat. am fost surprins sa vad ca alba au reusit totusi sa bata.
Toth
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Nu am înțeles ce cauta acest jucător la echipa și intr-un astfel de meci. Echipa s-a tăiat ca maioneza când a intrat el în teren iar ungurii au recuperat din avantajul nostru. Cred ca acel moment a fost crucial.
Da
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Exact acelasi lucru l-am simtit si eu. Toth a fost introdus in urma unui fault facut de Barro, posibil sa fi avut deja 2 greseli personale...
cj
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Cu Moldoveanu accidentat nu avem rezerva pt Barro...
free62
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Daca din pierderea unui avantaj de 8 pct incepem si zicem ca ne-am taiat, atunci cu Pau Orthez recomand cu caldura sa nu se mai prezinte echipa. Sa fim seriosi...8 pct in baschet in primu sfert? Poti considera scor egal...Achim joaca in Champions League cu Pasca si Bobe si noi ne plangem ca ne taiam, folosindu-l pe Toth bietul 3-4 min...
free62
cu 8 ani în urmă (14.12.2016)Ca sa nu mai discutam, ca Toth trebuie incercat dat fiind ca Barro dincolo de punctele marcate, a fost facut praf, pulbere si cenusa de toata lumea sub panou.
Pentru u66
cu 8 ani în urmă (15.12.2016)La gazde erau pe terenul de baschet si jucãtori americani in acel meci de baschet nu doar unguri "incepãtori" in baschet. Acolo a fost plusul in joc.
re
cu 8 ani în urmă (14.12.2016) RaspundeNici mie nu mi s-au paratu prea wow, dar da, lipseste Vlad ca in rest arata ok echipa.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!