În ediția 2019-2020 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, U-BT Cluj-Napoca va fi una dintre echipele care s-au schimbat cel mai mult față de sezonul precedent. Formația clujeană l-a adus ca antrenor principal pe Dusko Dujosevic și au schimbat întreg lotul de străini.
Chiar dacă, până în acest moment, U-BT Cluj-Napoca nu a definitivat lotul, conducerea acesteia a anunțat programul pentru perioada de pregătire de dinaintea începerii competițiilor oficiale. Așadar, ardelenii se vor reuni în 5 august și se vor pregăti în Cluj-Napoca toată lună, perioadă în care vor avea un meci amical cu o echipă ce nu a fost anunțată deocamdată. Apoi, medaliata cu bronz din sezonul 2018-2019 va călători în Serbia și în Bosnia & Herțegovina pentru mai multe amicaluri.
2 septembrie – Belgrad – amical cu Mega Bemax (Serbia)
4 septembrie – Belgrad – amical cu Szolnoki Olaj (Ungaria)
6-7 septembrie – Sarajevo – participare la memorialul Mirza Delibasic, alături de echipele Gaziantep (Turcia), Buducnost Podgorica (Muntenegru) și Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia)
După aceste jocuri de pregătire, U-BT Cluj-Napoca se va întoarce pe plan local, unde, în 14-15 septembrie, va găzdui turneul amical „League of the 4”, când va avea loc și prezentarea lotului. Programul acestei competiții este următorul:
Sâmbătă, 14 septembrie:
Semifinala 1: Mornar Bar vs. Partizan Belgrad
Semifinala 2: U-BT Cluj-Napoca vs. Fenerbahce
Duminică, 15 septembrie: Finala mică/Finala mare
*foto: Sports Festival
3 comentarii la aceasta stire:
Cuic
cu 5 ani în urmă (28.07.2019)a declarat ca mai vin doi straini, pe pozitiile 4 si 5 ( vezi site-ul oficial ), speram ca vor fi de valoare . Despre inca un roman nimic, sa fie Calnicenco singurul roman, in afara celor doi U23 ? Asta n-ar fi bine, ar fi punctul slab al echipei, ori cu asa antrenor si jucatori straini valorosi ar fi pacat sa avem punct nevralgic, nu ?
Romani
cu 5 ani în urmă (29.07.2019)Dupa parerea mea e ok ca nu se mai insista cu un jucator roman bun care sa aiba pretentii financiare (Paliciuc, Mandache..). Daca nici acuma cand (aparent) ne cream o echipa solida nu incercam sa ii integram in echipa pe juniori precum Carcoana, Lugoci, Rotaru atunci cum vrem sa avem in viitor romani pe care sa te poti baza?
Categoric ca baza o sa fie Kuti, Rares si Calnicenco, pe care cred ca te poti baza si mai dai sansa 5 min/meci si unor juniori care sunt de perspectiva.
Ceva mai bun!
cu 5 ani în urmă (28.07.2019) RaspundeEte foarte greu de gasit un roman mai bun decat Kuti. daca el joaca in campionat 25 min /partida restul se pot imparti frateste intre ceilalti doi. Curios sunt sa vad cine vine pentru a fi titularul pozitiei de pivot!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!