Stiri Juniori U16 Feminin

Antonis Constantinides: „Nu avem niciun stres, presiunea este de partea maghiarilor”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
10.11.2014

Energia Târgu Jiu se află în fața unui nou test extrem de important în acest sezon competițional. Elevii lui Antonis Constantinides se vor deplasa în Ungaria pentru duelul cu EGIS Kormend, meci care contează pentru runda secundă din FIBA EuroChallenge. Partida este programată marți, 11 noiembrie, de la ora 18:00. 

Tehnicianul cipriot al Energiei a vorbit în exclusivitate pentru site-ul nostru despre ceea ce urmează acum pentru echipa sa, două meciuri consecutive în EuroChallenge. Mai exact, duelul de mâine din țara vecină, iar peste o săptămână ajunge la Târgu Jiu formația bulgară Lukoil Academic Sofia. De menționat este faptul că, oltenii și-au amânat meciul din weekend cu CSM-U Oradea, o altă reprezentantă în EuroChallenge. 

„Toată atenția se îndreaptă acum doar spre EuroChallenge deoarece următoarele două jocuri le vom disputa în această competiție. Vom încerca să câștigăm ambele confruntări, atât în Ungaria împotriva celor de la Kormend, cât și în fața celor de la Lukoil Academic Sofia la Târgu Jiu. Dacă vom izbuti să obținem victorii împotriva lor, atunci vom face un pas foarte mare spre runda următoare. Totuși, trebuie să o luăm pas cu pas, iar acum să ne concentrăm doar asupra celor de la Kormend. Pentru mine acest meci este cel mai dificil, dar nu avem niciun stres, presiunea este de partea maghiarilor, iar noi vom încerca să folosim acest lucru de partea noastră”, a mărturisit Constantinides. 

Totodată, principalul Energiei din Târgu Jiu a acceptat să vorbească și despre ultimul meci din campionat al elevilor săi, eșecul de pe teren propriu cu CSU Asesoft Ploiești. Gorjenii au cedat la capătul unei reprize de prelungiri cu scorul de 76-79, după ce în timpul regulamentar au controlat ostilitățile, însă pe final au fost ajunși de campioni. 

„Din păcate am pierdut un meci care ne-a aparținut nouă 100%. Pe tot parcursul jocului am fost echipa mai bună decât Asesoft, atât din punct de vedere ofensiv, cât și din punct de vedere defensiv. Dar câteva greșeli în momentele cruciale ale jocului și câteva decizii rele în ofensivă au făcut să pierdem încă un meci care ne-a aparținut. Echipa noastră a jucat excelent în cea mai mare parte a partidei și suntem foarte dezamăgiți de rezultatul final. Important pentru mine ca antrenor al acestei formații este că, am arătat din nou ce putem face pe teren, iar Energia dacă va continua tot în aceeași notă va putea fi pe o poziție foarte bună înaintea play-off-ului. Trebuie să continuăm să muncim zi de zi, să ne antrenăm din greu ca și cum ne-am afla acum la startul pregătirilor”, a concluzionat Antonis Constantinides. 

Insuccesul cu prahovenii a fost cel de-al doilea pentru Târgu Jiu în campionat, după ce în prima rundă a pierdut în fața rivalilor de la SCM U Craiova tot după un final de meci incendiar. Deținătoarea Cupei României are la acitv în acest sezon competițional 4 victorii și 3 înfrângeri. Mai precis, aceștia au câștigat 3 meciuri în LNBM, respectiv succesul cu Tartu Rock din EuroChallenge, iar pe lângă înfrângerile cu Asesoft și Craiova din campionat, oltenii au cedat încă o dată în fața Ploieștiului, în SuperCupa României. 

*Foto: csenergia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii