Stiri Juniori U16 Masculin

Gata vacanța și la SCM U Craiova

Ionuț Greere

Ionuț Greere
10.08.2015

SCM Universitatea Craiova a început astăzi pregătirile pentru noul sezon competițional. Dimineață oltenii au efectuat o sedință de pregătire în în Parcul „Nicolae Romanescu“, iar  în această seară au efectuat o sedință de pregătire fizică și în Sala Polivalentă.

Noul staff tehnic, compus din antrenorul principal Oliver Popovic și secundul acestuia, Vladimir Vucsanovic, au avut la primul antrenament 10 jucători. În următoarele zile mai sunt așteptați alți jucători care să completeze lotul craiovenilor. Cătălin Burlacu, Zlatko Jovanovic, Cătălin Petrișor, Djordje Micic, Milivoje Bozovic, Marius Ciotlăuș, Andrei Damian, Vlad Negoițescu, Bozo Djurasovic și ultimul venit Marko Djurkovic sunt baschetbaliștii care compun în prezent lotul doljenilor.

Pivotul sârb Marko Djurkovic a declarat pentru Total Baschet: „Îmi place baschetul din România, îmi place să joc aici. Craiova este o echipă frumoasă, despre care am auzit doar lucruri bune.Cunosc mai mulți jucători de la echipă și împreună trebuie să mulțumim pe fani. Știu lucruri frumoase și despre ei și voi încerca să nu îi dezamăgesc.”

Pe parcursul următoarelor zile se va stabili și programul partidelor amicale. Ceea ce este cert, SCM U Craiova nu va mai juca jocurile amicale contra celor de la Energia Tg. Jiu și BCMU Pitești.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii