Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
Baschetbaliștii de la CSM-U Oradea au câștigat duelul de pe teren propriu cu BCM U Pitești, scor final 62-60, într-un meci din cadrul etapei a 6-a din Liga Națională de Baschet Masculin. Victoria bihorenilor a fost asigurată de Radovan Markovic, care, la scorul egal 60-60, a marcat 2 aruncări libere, cu 2 secunde înainte de final.
Debutul partidei din Arena „Antonio Alexe” anunța un meci echilibrat, dar și un joc cu puține puncte marcate, cele două echipe fiind extrem de atente pe faza defensivă, dar și inexacte în multe momente pe faza de atac. Sfertul inaugural a fost adjudecat de oaspeți cu un parțial de 15-13, în timp ce sfertul secund le-a revenit amfitrionilor, care s-au impus cu 15-12. Astfel, în primele două sferturi cele două echipe au marcat împreună doar 55 de puncte, scorul la pauză fiind 28-27 pentru Oradea, scor care de multe ori se regăsește la finalul unui singur sfert.
Partida a continuat în aceeași notă după revenirea de la vestiare, însă cu ceva mai multe puncte marcate în sfertul cu numărul 3. Roș-albaștri s-au impus în secvența a 3-a cu un parțial de 20-17, intrând în decisiv cu 48-44. Piteștenii au reușit să restabiliească egalitatea după 1 minut și 14 secunde scurse din ultimul act, 50-50. Apoi, treptat, egalitatea s-a mutat pe rând la 52-52, 56-56, respectiv 60-60, asta la intarea în ultimul minut de joc. Acest ultim minut de joc s-a scurs în cea mai mare parte a lui fără nicio minge intrată în coș, cele două echipe ratând rând pe rând atacurile. Totuși, cu 2 secunde înainte de final, „orădeanul” Radovan Markovic a fost faultat pe o pătrundere de Rihards Kuksiks, având astfel la dispoziție 2 aruncări libere, ambele fiind fructificate, iar victoria a rămas la Oradea, scor final 62-60.
Ambele echipe au prestat per total un baschet modest, cu puține reușite spectaculoase și foarte multe greșeli, 41 de mingi pierdute în total, 17 Oradea, respectiv 24 Pitești. Cea mai mare problemă a serii s-a consemnat la capitolul aruncărilor de la mare distanță, acolo unde CSM-U Oradea a terminat cu un procentaj de 6% (1/18), în timp ce BCM U Pitești a terminat partida cu 25% (5/20).
Uros Lucic cu 17 puncte (6 recuperări) a fost cel mai bun marcator al Oradiei, acesta fiind urmat de Salih Nuhanovic 13 (5 recuperări), Wiliam Edward Franklin 10, Sean Barnette 9 (7 recuperări), Radovan Markovic 8, Andrei Mandache 3 și Nemanja Barac 2. De cealaltă parte, punctele celor de la Pitești au fost marcate de Alexandar Mladenovic 16 (11 recuperări), Tauras Jogela 14 (5 recuperări), Ronald Ross 14, Rihards Kuksiks 6, Bogdan Stăncuț 5 și Adi Tudor 5.
În urma acestui succes, CSM-U Oradea a ajuns la un bilanț de 4 victorii și o înfrângere, 9 puncte acumulate și un meci mai puțin disputat. De cealaltă parte, Piteștiul are 3 victorii și 3 înfrângeri, 6 puncte la activ, însă cu o penalizare de 3 puncte din partea Federației. CSM-U Oradea se va deplasa în runda următoare la Craiova pentru duelul cu SCM-U, în timp ce piteștenii vor juca în Trivale cu BC Mureș.
*Foto: Roby Boros (Facebook CSM Oradea)
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!