Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

Magia baschetului la Cluj

Andra Olpretean

Andra Olpretean
15.03.2014

Foto: Andor Marton

Baschetul clujean, şi nu numai, a prins aripi în ultimele două decenii. E o bucurie să vezi, pe toate terenurile de baschet amenajate în parcuri, copii şi adolescenţi care îşi doresc să-i calce pe urme lui „Big Ghiţă”. 

De fapt, totul a pornit de la Gheorghe Mureşan şi echipa lui magică care au adus medalia de aur la Cluj în anii `90, mai exact în sezonul competiţional 1991-1992, după mulţi ani de supremaţie a bucureştenilor. Din lotul Univerităţii Cluj făceau parte Mircea Cristescu, Bruno Roschnafsky, Mihai Sinevici, Ghiţa Muresan, Mihai Pulbere, Dorin Pintea, Tibi Sebestyen, Horia Rotaru sau Gabriel Olpretean. „Generaţia de aur”, condusă de Gheorghe Roman şi Liviu Morariu, a fost cea care a umplut până la refuz, pentru prima dată la un meci de baschet, Sala Sporturilor Horia Demian. 

Adulţii de azi, copiii de atunci, îşi aduc aminte de reuşitele de sub panou ale uriaşului Gheorghe Mureşan, de coşurile din spatele semicercului ale lui Mircea Cristescu, de slam dunk-urile lui Bruno Roschnafsky sau de pătrunderile impetuoase ale lui  Mihai Sinevici. Clujenii au mai avut parte de două momente de fericire în anii 1993 şi 1996, când echipa lor favorită a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. 

Jucătorii anilor `90 antrenează acum, la rândul lor, echipe de seniori sau juniori. Un exemplu ar fi Marcel Ţenter actualmente antrenor la echipa Gaz Metan Mediaş, dar care în anul 2011, aflându-se la cârma echipei clujene, a adus trofeul cel mare din nou în vitrina clubului ”U” Mobitelco.  Asta s-a întâmplat după 15 ani de aşteptări, aşa că bucuria a fost cu atât mai mare. Şi jucătorii de atunci au rămas în sufletul clujenilor. Fanii nu vor uita jocul spectaculos al lui Kyndall Dykes, Zoran Krstanovic, Rob Thomson, Branko Cuic, Mihai Silvăşan, Paul Chetreanu sau coşul de 3 puncte marcat de Tyler Morris de la mijlocul terenului, în ultima secundă de joc din meciul decisiv cu Asesoft Ploieşti.

Şi în ultimii ani, suporterii au sperat că vor mai face o baie în Someş alături de jucători, asta fiind o tradiţie la câştigarea campionatului, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. Echipa “U” Mobitelco se află acum pe locul 5 şi, cum speranţa moare ultima, nu se ştie niciodată. Poate jocul excelent al lui Darius Hargrove, aruncările de trei puncte ale lui Branko Cuic sau Mihai Silvăşan, determinarea lui Boris Lalovic, iscusinţa lui Miljan Medvedj sau slam dunk-urile lui Josh Sparks vor da roade, iar clujenii se vor afla printre echipele medaliate ale acestui sezon.

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    "U"
    multumim!

    cu 11 ani în urmă (15.03.2014) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca mihaicj :

    si fetele ?
    sa nu uitam de titlurile echipei feminine c ( 12 la numar daca nu ma insel) si parcursul european de neimaginat azi cu victorii inclusiv in fata campioanei europene de la acea data.

    cu 11 ani în urmă (16.03.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii