Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

România U18 suferă cu Elveția a 3-a înfrângere în trei zile la europeanul de la Oradea, divizia B

Andreea Vlase

Andreea Vlase
28.07.2019

România U18 suferă cu Elveția a 3-a înfrângere în trei zile la europeanul de la Oradea, divizia B

România a pierdut și a 3-a partidă la Campionatul European U18 masculin, Divizia B, de la Oradea. Elveția a învins reprezentativa noastră cu 61-51, pe sferturi: 20-8, 13-10, 13-16, 15-17. Elvețienii au profitat mai bine de greșelile adverse și au reușit prima victorie la acest turneu, în timp ce tricolorii sunt în continuare în căutarea primului succes.

Ambele echipe veneau după înfrâgneri în primele două zile ale turneului. Elvețienii au pierdut cu Belgia (40-94) și Estonia (60-64). România începuse cu o înfrângere în fața Estoniei (51-81) și a cedat cu 52-66 cu Polonia.

Elveția i-a avut în 5-ul de start contra României pe Haris Jusovic, Luka Langura, Kevin Martina, Marco Barba și Thomas Salman. Hristu Șapera i-a trimis în formula de start pe George Cotoară, Anton Rotaru, Dragoș Axinte, Luca Domocoș și Toma Lungoci. De menționat că Elveția are un lot cu 8 jucători născuți în 2001 și patru în 2002, în timp ce la tricolori doar trei sunt născuți în 2001 și restul în anul următor.

La fel ca în meciul de ieri, România a început bine, cu Axinte și Rotaru ducând scorul la 0-5 după două minute. În următoarele două minute tricolorii nu au găsit drumul spre coș și elvețienii au preluat conducerea cu 7-5. Domocoș și Lungoci au dus România din nou în față, 7-8, dar a fost ultima dată când tricolorii au condus. Aceștia nu au marcat deloc în a doua parte a primului sfert și adversarii au profitat, reușind un run de 13 puncte, astfel că aveau 20-8 la prima pauză.

Seceta din atacul tricolorilor a continuat și în primele două minute și jumătate din sfertul secund, când elvețienii s-au distanțat la 25-8. Brie a marcat primele puncte ale României în a doua perioadă de joc, dar adversarii au continuat să se distanțeze și au atins ecartul maxim de 20 de puncte în minutul 19, când tabela arăta 33-13. Rotaru a înscris cinci puncte la rând în finalul sfertului, astfel că la pauza mare scorul a fost 33-18.

Rotaru a scuturat plasa de la distanță în debutul reprizei secunde și a dus scorul la 33-21. Elveția și-a oprit minutele fără coș și a răspuns cu 7 puncte la rând pentru 40-21 în minutul 23. Au urmat momente mai bune ale tricolorilor, care au primit doar un punct în aproape cinci minute și au marcat zece, prin care s-au apropiat la 41-31. La ultima pauză tabela arăta 46-34.

Vasile și Todea au scuturat plasa de la distanță și au redus ecartul la șase lungimi, 48-42 în minutul 32. Elvețienii au avut trei minute fără coș, întrerupte de o liberă transformată. România a reușit să se apropie la două puncte în minutul 35, după liberele lui Todea, scor 49-47, dar nu a profitat de abaterea de 24 de secunde a adversarilor, la faza următoare. Tricolorii au avut trei minute în care nu au găsit drumul spre coș. Elvețienii au profitat și s-au distanțat la zece lungimi. România a mai avut o tentativă de revenire, apropiindu-se la șase puncte (57-51 cu 1:48 minute până la final) după două intercepții. Cârcoană a avut ocazia să micșoreze ecartul, dar nu a transformat de la linia de fault. S-a încheiat 61-51 și Elveția obține prima victorie la acest turneu, în timp ce România ajunge la 3 înfrângeri.

 Învingătorii au profitat de cele 23 de mingi pierdute de tricolori și au înscris 28 de puncte, în timp ce România a încheiat cu 17 puncte după 21 turnovers elvețiene. 28-20 a fost scorul la puncte înscrise din căciulă. Jucătorii veniți de pe banca României au contribuit cu 26 de puncte, cu 11 mai mult față de rezervele adverse.

Anton Rotaru a fost coșgheterul partidei cu 13 puncte. Pentru România au mai înscris: Todea 9 puncte, Cotoară 6 puncte (13 recuperări), Cârcoană 6 puncte (5 recuperări), Brie 6 puncte, Vasile 5 puncte (8 recuperări), Lungoci 3 puncte, Axinte 2 și Domocoș 1 punct. Cinci elvețieni au fost în double-digits: Salman 12 puncte, Jusovic 12, Barba 10, Martina 10 și Nwokeabia 10.

Luni este zi de pauză la turneul de la Oradea, iar marți tricolorii vor întâlni Bulgaria, de la ora 18:30, la Arena Antonio Alexe. Celelalte două meciuri ale grupei A sunt programate de la ora 16:15. Estonia și Belgia se întâlnesc la sala Liceului Economic P. Cosma, iar Polonia și Elveția vor juca la Sala Universității.

*foto: fiba.basketball

7 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Romania
    Mda, sa fie de vina și aici tot antrenorul ca la U20 când au sărit o grămadă de contestatari pe dl Fleseriu sau alta sa fie buba... cred ca răspunsul este evident...

    cu 4 ani în urmă (28.07.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Mda
      Cu 27,8% FG și 15% 3p, însoțite de 23 TO nu prea sunt multe de zis...

      cu 4 ani în urmă (28.07.2019)
    • CSM CSU Oradea corleone:

      Statistica
      Ca sa continuam ideea, 15% la 3p din 26 incercari. Fiind in sala, am tot asteptat sa mai incercam si altceva, dar nu, acelasi joc sterp de "frecat" mingea pe semicerc pana expira timpul de atac. Deci da, raspusul este evident, antrenorii sunt minunati si nu au nicio treaba cu rezultatele astea.

      cu 4 ani în urmă (28.07.2019)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu Mihai1988 :

    Gavriloaia
    Din ce stiu a fost convocat la U18 si a avut multe minute la Sibiu, stie cineva de ce nu joaca ? parca am fi avut nevoie de el.

    cu 4 ani în urmă (29.07.2019)
    • CSM CSU Oradea csmbasket:

      .
      A fost exclus din lot pentru indisciplina.

      cu 4 ani în urmă (29.07.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Mda
      Sibiul are cei mai indisciplinați jucători: Gavriloaia, Torok... Să îl suspende și pe Tohătan cu un drum, să știm o treabă.

      cu 4 ani în urmă (29.07.2019)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ktudore :

    copii
    tineti-va de scoala, nu va bazati pe hobby-ul asta ca poate dispare regula u23 si nici aia 1 2 ani nu ii prindeti in campul muncii!

    cu 4 ani în urmă (29.07.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii