Preşedintele clubului BC Mureş a făcut un scurt rezumat în ceea ce priveşte evoluţia jucătorilor din acest sezon. Acesta s-a declarat extrem de mulţumit atât de elevi, cât şi de staff-ul tehnic.
"Locul 3, după părerea mea, este un rezultat meritoriu, echipa a jucat bine în majoritatea meciurilor, s-a mobilizat mai mult spre sfârşitul campionatului cu micile căderi pe care le-au avut, am încheiat în forţă campionatul. Vreau să felicit întreaga echipă, vreau să felicit antrenorul pentru modul în care a gestionat finalul sezonului regulat."
În legătură cu prima rundă din play-off, disputată cu BCM U Piteşti, Cornel Lungu a declarat că echipa sa vrea să faca uitate cele două înfrângeri din campionat.
"Tot lotul este apt de joc, am avut câteva zile de libertate pentru jucători pentru ca aceştia să îşi reîncarce forţele. Modul nostru de abordare va fi la victorie. Sperăm ca meciul cu Piteştiul să fie unul jucat pe teren, în care să câştige cei mai buni. Desigur, Piteştiul nu trebuie neglijat, este o echipă foarte complicată, foarte grea cu jucători cu multă experienţă. După părerea mea, şansele de a accede în play-off sunt de 50%-50% în ceea ce priveşte aceste două echipe."
*Foto: Báthori Zsigmond
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!