Veste bună primită de suporterii echipei BCM U Pitești. Ronald Ross, unul dintre cei mai buni jucători ai stagiunii precedente, și-a prelungit contractul cu trupa lui Jovica Arsic. Anunțul a fost făcut prin intermediul paginii de facebook a grupării argeșene.
Originar din Statele Unite, Ross evoluează pe posturile 1-2. El măsoară 1.88 m și cântărește în jur de 84 de kg. Fundașul a bifat 27 de prezențe la nivel de Ligă Națională, ieșind în evidență prin medii de 20.4 puncte, 5.1 pase decisive, 4.5 recuperări, 1.9 intercepții, respectiv 20.7 la eficiență.
De asemenea, Ron a ajutat-o pe BCM U Pitești să se califice în Final Four-ul Cupei României. Prin urmare, în competiția precizată, sportivul de peste ocean a înregistrat statistici de 15.0 puncte, 4.8, 4.5 pase decisive și 17.3 la eficiență. În plus, baschetbalistul a participat la All Star Game-ul întrecerii românești.
Nu în ultimul rând, Ross are experiență în campionatele din Croația, Grecia sau Germania. El devine al treilea baschetbalist anunțat de BCM U pentru pozițiile 1-2. Astfel, amintim faptul că argeșenii au bătut palma și cu Adi Tudor, respectiv Pedja Stamenkovic.
*Foto: Facebook BCM U Pitești
2 comentarii la aceasta stire:
super
cu 9 ani în urmă (14.07.2015) RaspundeIn sfarsit pastram un jucator pe care toata lumea il iubeste! Cum rasuna tribunele cand se anunta numele lui...Poate revine si Milosevic daca pe Sutalo l-am pierdut! Si poate luam si un Karpeles si ne scoatem :)
revenire
cu 9 ani în urmă (14.07.2015) RaspundeAm spus ca Ross va reveni de pe 25 iunie, ma bucur ca nu m-am inselat
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!